Dragă jurnalule,
Au trecut 5 zile de când locuiesc cu bunica, m-am acomodat oarecum, aceasta mă iubeşte şi mă sprijină. Partea bună este că prietena bunicii are un nepot de vârstă cu mine, cu care am norocul să fiu în clasă, lucru care nu poate decât să mă bucure. Ne-am împrietenit cât de cât, el, la fel ca şi mine, este un baiat timid, retras, al carui suflet ascunde multe suferințe, am înțeles asta când i-am privit ochii. Ochii îl trădează, acei ochi blânzi, trişti, care ascund o mare de durere. Am observat că nu îi place să vorbească despre el, despre trecut, despre viață, de fapt, nu vorbeşte prea mult şi de asta nu ştiu ce amărăciune ține închisă în temnița sufletului . Ultima noastră discuție a fost despre şcoală, îmi povestea cât de mult iubeşte biologia şi că şi-a dori să urmeze o meserie care să implice această materie. Acea discuție mi s-a părut plictisitoare, pentru că, pot spune cu mâna pe inimă că urăsc acea materie.
Partea proastă este că eu încă sunt distrusă în interior, durerea din sufletul meu se acumulează pe zi ce trece, iar eu nu pot face nimic. Timpul petrecut cu Mike m-a făcut să uit pentru moment de această tortură, dar noaptea, noaptea când sunt singură, încep să plâng. Nu mă pot obişnui cu gândul că ei nu mai sunt.
Aseară, pentru prima dată mi-am visat surioara. Eram într-o poieniță, totul era mirific, luminos, mulți pomi înalți şi multe flori colorate care alcătuiau un peisaj sublim, atmosfera era liniştită, mă simțeam bine în acel loc. Ea purta o rochiță albă ca de prințesă, în mână avea un coşuleț plin de floricele colorate, mi-a oferit o floare violet, culorea ei preferată, şi mi-a zâmbit cu acel zâmbet angelic care îmi înveseala ziua de fiecare dată când îi răsărea pe chipul ei pur.
" - Mi-ai adus-o pe Minnie? " m-a întrebat ea cu glas tremurat.
Vorbea despre păpuşica ei de care nu se despărțea niciodată.
Mi-a întins mâna, mereu o ţineam de manuța sa firavă şi catifelată când ne plimbam.
" - Mergi cu mine ? " mi-a spus ea cu acel glas dulce. În acel moment mama a apărut în spatele ei, era schimbată, părea îndurerată şi mă privea cu milă. Înainte să apuc să o iau pe Lisa de mână, mama a tras-o, iar într-o clipă au zburat ambele spre cerul infinit. Le-am strigăt, voiam să mai stau cu ele, rămăsesem singură în acel loc, care dintr-o dată s-a schimbat, totul s-a întunecat, pomii arătau înspăimântător, florile erau ofilite şi se auzeau nişte zgomote ciudate. Strigam speriată la părinții mei, dar nimeni nu răspundea, atunci lacrimile mi-au împânzit ochii. M-am trezit speriată, m-am uitat în jur, iar lângă mine era Minnie, o țineam lângă mine tot timpul, îmi amintea de surioara mea.
Viața nu a fost dreaptă cu Lisa, la doar 4 ani nu merita sa părăsească această lume, nu în aşa fel. O iubeam nespus de mult, era o fetiță energică care mă făcea de fiecare dată să râd. Mereu se juca cu mine, în părul meu, uneori se îmbrăca cu hainele mele, îmi purta pantofii şi bijuteriile. Îmi e foarte dor de ea, iar acest dor nu o să se sfărşească niciodată.
Cu drag, Eva
CITEȘTI
Dragă jurnalule
Historia Corta"- Ochii tăi, aceşti ochi care au vărsat atâtea lacrimi, sunt cei mai frumoşi!Dacă aş putea, ți-aş lua eu toată durerea, doar ca să nu mai suferi tu." mi-a spus încet, cu tristețe în glas, iar în colțul ochiului i se ivi o lacrimă. Eva o adoleşcentă...
