Durere. Asta e tot ce pot simti acum. Inima mea sfasiata tanjeste de mult timp dupa fericire, insa tot ce a primit pana acum a fost doar o iluzie, o banala inchipuire a tuturor viselor mele, ce au reusit intr-un final sa imi acapareze gandurile si sa imi creeze falsa imagine a perfectiunii. Dar, asa cum am mai spus: sunt doar vise. Nimic real. Nimic ce ar putea sa-mi umple golul ce il simt acum in suflet, sau cel putin sa ma faca sa uit de aceasta lipsa enorma.
Dar, asta sunt eu. Ma zbat mereu intre agonie si extaz. Ma straduiesc sa gasesc zi se zi un motiv pentru a putea zambi si a ascunde toata lupta ce are loc in interiorul meu. Incerc intotdeauna sa fie totul bine. Sa nu mai fac greseli care sa ma coste. Si... ce primesc in schimb? Mai multa suferinta. Mai multe motive pentru a-mi uri viata.
Cu fiecare secunda, fiecare ticait al ceasului, dorinta mea de a avea pe cineva care sa ma faca sa ma simt completa e din ce in ce mai mare. Si sper ca la un moment dat sa devina realitate...
