Capitol 1

14.7K 634 177
                                    

Cate

Aveam în liceu o prietenă care, atunci când situația era nasoală rău, folosea o vorbă: "e groasă ca capu' de rățoi". Că în butoaie pline de rahat tot intram, dar când era chiar nasol, atunci era groasă treaba. Ca capul de rățoi.

Ca acum.

Totul a început acum 2 ore, când am întrat în nenorocitul ăsta de hotel de 5 stele din Hollywood. Din fericire nici dracu nu mă știa pe aici, iar asta era și ideea.

Nu degeaba ani de zile orice interviu am dat în numele companiei pe care o conduc, am refuzat să mi se facă poze, iar dacă cineva a reușit vreodată să îmi facă o poză, Deanne și Tara s-au ocupat imediat de site-ul respectiv. Cât despre ziare, acestea au fost trecute cu vederea, nu foarte multă lume fiind interesată de cine este Cathtrine DeVille, moștenitoarea producătorului de mașini "Devils Automobile". Au scris câteva articole prin revistele și ziarele de specialitate, dar în rest am stat ascunsă cât am putut de mult și foarte puține persoane au acces la mine, pentru a mă recunoaște ulterior pe stradă.

Din fericire părinții mei au continuat să fie imaginea companiei, chiar dacă s-au retras din activitate și m-au numit responsabilul pentru ce se întâmplă, fiind foarte mulțumiți de ideile mele și cifrele foarte bune pe care le obțin în fiecare an.

Cel mai frumos moment pentru mine a fost când tata mi-a spus că îi pare rău că nu m-am născut mai devreme, ca să îmi predea totul cu mulți ani înainte. Tot atunci, el și mama mi-au recunoscut că fac o treabă mai bună decât au făcut ei până atunci și că nu își puteau dori pe cineva mai perfect pentru a prelua responsabilitățile companiei. Singura mea condiție a fost ca fața mea să nu apară pe nicăieri și ei să continue să fie cei care vor reprezenta compania la baluri caritabil și alte evenimente mondene unde cineva ar putea să îmi facă o poză.

Aveam 27 de ani. Micul lor geniu. De atunci lucrurile continuă să crească și să se dezvolte la fel de bine și aranjamentul nostru să funcționeze perfect.

Până azi. Când m-a mâncat în cur să vin în hotelul ăsta, îmbrăcată ca o pipiță într-o rochie neagra scurtă cu paiete. Până și părul mi l-am nuanțat în blond, pentru a fi sigură că elimin orice sansă de a fi recunoscută. Mi-am stricat eu frumusețe de șaten natural...

Și vă întrebați ce caut în hotelul ăsta îmbrăcată ca o prostituată?

Un telefon mobil.

Am o gentuță mică în care nu am decât două hârtii de 20 de dolari și o cutie de prezervative. Că cică e de ajuns pentru o parașută, în cazul în care cineva îmi verifică geanta. Telefonul meu mobil și cheile de la mașină sunt în geanta idioatei de Miranda, asistenta mea, care se pare că a avut un accident ușor de masină în timp ce venea spre mine, chiar în mașina mea, pupând în cur un jeep și acum umblând pe la poliție pentru a o da la pace cu șoferul celălalt.

Așa că eu am rămas singură în misiunea asta, doar cu o cască minusculă în ureche, unde vocea Deannei îmi ține companie.

Și deci care e povestea cu telefonul curului, vă întrebați? Simplu.

La bar sunt doi bărbați. Unul pipăie de zor o femeie, sau cel puțin așa pare, dar nu aș băga mâna în foc că nu e un travestit foarte sexy. Celălalt bea liniștit dintr-un coctail și butonează de zor la telefon. Acel telefon. Individul acesta este actualul gagic al surorii Mirandei, venit cu prietenii lui la o petrecere a burlacilor dată de unul dintre colegii lui de la job.

Rolul meu e simplu: să mă bag în seamă cu el și să văd dacă e capabil să o înșele pe sora asistentei mele, furându-i totodată telefonul pentru a verifica dacă el în acest timp se conversează și cu alte gagici.

Lady C și străinul [+18] (IV)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum