A fost odată ca niciodată, ca cică de n-ar fi fost, eu nu as mai povesti, un rege și o regina. Aceștia domneau peste un regat falnic la marginea marii de la răsărit.
Regatul o ducea bine — prosperitate, bogăție, putere — oamenii erau Fericiți, doar cei doi regi aveau sufletul mâhnit și plin de supărare. Din păcate, regina — o femeie frumoasa și tare înțeleapta — era stearpa. Regele, om bun și credincios, a iubit-o pana la sfârșit... refuzând chiar și propunerea de a avea o alta femeie la curte, care i-ar putea oferi un Moștenitor.
Aceștia au încercat totul, ierburi aromate, vrăjitori veniți pe peste mari, dar niciun rezultat.
Dar intr-o noapte, pe când stelele domneau pe bolta infinita, o stea mai aleasa le atrase atunția unor ochi triști, dar plini de speranță. Era mirobolanta, cu o strălucire aparte... ceva ce nicăieri nu a mai întâlnit. Știu de îndată ca aceea ii era unica șansa sa poată sa zâmbească din nou ca la început. Își puse o dorința și simți o străfulgerare ce o trecuse prin întregul corp.
Se ridica bezmetică și alerga degraba sa dea de veste aceluia ce ii este soț. Se simți obosita, puțin copleșită și își dădu drumul sa cada pe cel mai apropiat scaun simțind magia ce înăuntrul sau lucra.
In timp ce minutele treceau, regina se simțea tot mai grea, iar pantecele ii creștea fără încetare. Străjerii și slujitorii auzind gălăgie dădură buzna ca sa vadă cu ochii lor minunea ca cea care era stearpa sub a lor uimita privire, nastea.
Dorința pusă-N stele aduse la palat bucurii nespuse și un mare bal, dar povestea inca nu s-a terminat.
Ca orice bucurie, are un cusur, iar zâmbetul de pe fețele oamenilor pieri subit. Au început să șușotească între ei. Unii ziceau ca e-o minune, alții fugeau înfricoșați. Prințul balai, cu ochii albaștri, creștea într-un minut cât alții într-o săptămână.
Regele și regina, plini de spaimă, dădură ordin să li se aducă-n fațătoți vrăjitorii și înțelepții din țară.
Mulți învățați nu au avut răspuns la întrebare. Regele ajunsesela capătul puterilor sufletești, dar chiar atunci, la castel venise un moș cu barba sură - ce-i curge înspre brâu. Plin de respect făcu o plecăciune și cu vocea caldă îi spuse că are un răspuns pentru ceea ce nu îi dă pace.
- Undeva departe, ascunsă printre munți, se găsește o fântână ce poate să-i ofere fiului tău viață lungă.
-Cum pot găsi... ce-i spui e chiar adevărat?
Cuvintele bătrânului i se păreau luate din basme, dar era singurul răspuns ce-l primi, dar nu știu prin ce avea sa treacă pentru noul său născu, care deja arăta de șapte ani. Nimic nu avea să-l împiedice.
Bătrânelul îi povestise mai multe despre fântână... îi spuse și că va avea de înfruntat multe pericole, iar mulți care au plecat în căutarea acestei comori au rămas doar o amintire ce îi înțeapă ușor pe cei dragi când se gândesc la ei.
Cu inima întristată regele își anunță plecarea și cu o hartă care-i arăta drumul pornii la drum încălecând pe bravul său cal, care l-a servit în fiecare bătălie cu vitejie. Porniră pe poteca ce îi duce spre mijlocul pădurii Dracului.
Nimeni întreg la minte nu s-ar fi avântat prin acele părți, căci cine o făcea era sfâșiat de copii celui după a cărui nume a fost numită pădurea.
Merse ce merse până ce calul, obosit și însetat, se opri lângă o baltă și nu se opri până ce pământul rămase uscat. Poposiră în acel loc să se odihnească. Tufișurile din fața aceestora începuseră să se miște. Regele cu inima cât un purice își scoase sabia din teacă pregătindu-se de o luptă pe viață și pe moarte.
Printre frunzele uscate și crengile lăsate în jos, apăru un cățeluș. Se vedea că e unul tânăr după curiozitatea ce i se citea în ochii cafenii și curajul cu care își înfrunta temerile de necunoscut. Se duse direct spre rege mirosindu-l. Acesta când văzu "monstruozitatea" de care se speriase se lăsă pe vine luându-l în brațe și mângâindu-l.
Merseră ce merseră împreună pe poteci întortocheate, printre copaci cu crengile plecate și zgomote de sălbăticiuni. Înainte să plece, regele a fost sfătuit să facă tot posibilul să nu-l prindă noapte prin acele locuri. Trecuseră deja câteva ore de când tot mergeau fără oprire și își dădură seama că s-au rătăcit.
Drumul de întoarcere era imposibil de găsit, iar ziua îi părăsea lăsând în locul ei întunericul plin de mister. Dar ceea ce nimeni nu știa e că acel copil fiind urmarea unei dorințe puse în stele avea parte de tot ajutorul și susținerea acestora.
Una dintre stele, văzând că regele rătăcise coborâse în trup de fecioară cu părul de aur, ochii de smarald și o frumusețe orbitoare. Regele rămase mut de uimire când văzu toată frumusețea coborâtă pe pământ, venită de la ani lumină depărtare.
- Mărite, i se adresă blând, am venit aici pentru că am văzut dorința ta de a-l ajuta pe cel ce dintre noi a plecat și pe care l-ați primit printre voi oamenii cu atăta iubire.
- Dacă îmi permiteți scump astru veșnic, să vă întreb care vă este numele.
- Deneb. Și sunt aici să te conduc spre fântână, dar trebuie să te avertizez, când vei ajunge vei da de un monstru care păzește apa și doar cel mai curajos îl poate învinge.
Deneb, steaua din înălțimi îi explică primejdiile și îi dădu sfaturi. Îi arătă poteca pe care să meargă, iar când se pregătea să se întoarcă spre locul său veșnic luminat de srălucirea glaciară, acesta adăugă:
-Pentru fiul meu, aș face orice!
Își continuă drumul și până la urmă dădu de fântână. Un montru cu trei capete, aripi și o coadă de cinci metri dormea în jurul acesteia. Încălțat cu pantofii dați de bătrânul care i-a spus de fântână, cu care nu se aude sunetul pșilor oricum ar merge, se apropie de balaur.
Inima îi bătea în piept aproape să-i iasă afară , iar sabia i se bălăngănea de la tremuratul mâinilor. Se urcă pe spinarea tare ca piatra și înainte ca monstrul să se trzească, îl înjunghie lăsându-l fără suflare.
După ce șocul pericolului trecu se aplecă peste fântână și își umpluse pleoasca cu apa rece si curată... parcă nicio creatură nu ar fi avut curajul să se atingă de ea. Văzu că pe o piatră de un metru, așezată în dreapta, de-abia se mai vedeau cuvintele:
" Puritatea îți va aduce viață lungă, dar desfrânarea e
calea ce te va duce spre pierzanie"
Regele nu înțelese mesajul, dar nici nu își bătuse prea tare capul cu asta... voia să ajungă cât mai repede la castel pentru a-și salva fiul.
Încălecă pe bunul său prieten și până să-și dea seama a fost înapoi, ca și cum nici nu ar fi plecat. Fiul său, "Copilul din stele" cum fusese botezat de curteni, era deja trecut de tinerețe. Îi dădu să bea din apa ce o aduse și toți s-au pus pe petrecut.
Dar nimic nu era așa cum credeau cu toții. Cât timp regele fusese plecat, copilul a fost dat în grija unei fete. pe cât prințul creștea, temtațiile erau tot mai mari, iar cum ceilalți erau preocupați de îngrijorări, nu au băgat în seamă tot ce făcea acesta...
Așa că la miezul nopții, când petrecerea era în toi, prințul căzu lat. Sufletul său de gheață, care nu a simțit niciodată adevărata iubire, s-a dus printre ai săi. În acel moment toată lumea a înțeles vorbele de pe piatră.
Plin de mâhnire, în timp ce trupul gol - al celui ce trebuia să îi fie mostenitor pe tronul regatului - era coborât în mormânt, regele exclamă:
- S-a isprăvit!
