mă simt fără speranță, neînsemnat, trist și neiubit.
îmi doresc să nu mă fi născut dacă știam că voi experimenta genul de viață ca a mea.
o viață unde nimic nu merge bine. unde totul vine și pleacă. unde totul va fi destrămat în final. la fel ca, prietenia noastră.
îmi lipsiți, băieți. râsetele noastre, glumele proaste pe care le spuneam, ochii fericiți ai fiecăruia atunci când ne vedeam, zâmbetele de gumiță, tot ce făceam împreună.
trăiam fiecare zi de parcă era ultima.
certurile? le rezolvam cu o îmbrățișare. lacrimi? le ștergeam cu zâmbete. tristețe? o distrugeau cu iubire necondiționată.
eram tineri. ne dădeam copilăria unui altuia.
dar.
nimic nu ține pe vecie.
acum stau pe această margine de clădire. o singură mișcare greșită, e sfârșitul meu.
lacrimi călduțe se rostogoleau pe obrajii mei reci și albi.
ochi roșii ca un măr. buze crăpate ca solul unui deșert.
zâmbesc slab deoarece sunt slab. chiar foarte slab. slab ca o frunză. lovește-mă odată, voi simți durerea de două ori.
înaintesc un pas în timp ce îmi amintesc toate momentele împreună. doar pe cele frumoase.
vreau să zâmbesc când mă zdrobesc de asfaltul moale. asta credeam.
dar.
când am zburat, nu am știut că aripile pe care mi le-ați dat voi, erau rupte, la fel ca inima mea.
am crezut că raiul e frumos. dar când am aterizat, am simțit că erau mâinile voastre sub mine.
e doar că.
niciunul din voi nu s-a obosit să îmi întindă o mână atunci când am căzut.
așa că am căzut pe asfaltul rece și tare.
ne vedem, hyungs.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
