park jimin
noaptea era tânără.
așa cum eram și noi.
m-am uitat în sus
doar pentru a fi întâmpinat
de cerul negru.
'ciudat'
mi-am spus șoptit văzându-ne fețele,
fețele zâmbitoare spre cer.
e ca de parcă ar avea un fel de hologramă.
e ca și cum
mă uit la un videoclip cu momentele noastre, distrându-ne.
sub soare.
am râs
înainte să încep să plâng.
am râs.
și am plâns.
mi-am lăsat capul pe perete din nou.
amuzant, jimin.
cum poți vedea cerul când ești
într-o cameră fără ferestre și
cu o ușă încuiată.
halucinații.
le spun ei.
dar.
nu sunt amintiri?
dacă nu îți ucideai vecinul.
dacă nu ai fi fost un idiot paranoic.
ai simți atmosfera de afară.
nu golul pe care îl simți acum.
ai putea mirosi
aroma adusă de
briza rece din toiul nopții.
nu mirosul metalic
de sânge din capul tău,
care îți curge neîncetat.
ți-ai putea îmbrățișa prietenii.
nu genunchii în timp ce îți plângii ochii.
acum,
scâncești din nou.
ca un bebeluș plângăcios.
mă auzi vorbind.
mă auzi spunând aceste vorbe.
îți auzi conștiința vorbind?
îți urli din nou inima din piept,
mai ai măcar o inimă?
după toate momentele
prin care ai trecut,
nu e inima ta
ruptă în bucăți?
cred că este.
cred că...
acel lucru ce îți bate în piept,
este de fapt îngerul ce te imploră să scape.
trebuia să îl lași să iasă,
dar cred că ai deschis ușa greșită.
și din greșeală,
ai lăsat bestia afară.
bestia ce ești acum.
psihopat.
