Vreau să știi că te iubesc

Capitolul 2 (Liftul)

Am fost distrasă mai tot timpul în acea zi la perechi, gândurile mele zburau în altă parte, la băiatul coreean de care mă ciocnisem. Vroiam să mă uit peste proiectul meu, când descopăr că nu se mai afla în mapă, unde l-am pus.. Prima mea reacție a fost să mă panichez fiindcă de această lucrare depindea bursa mea. Mi-am răsfoit încă o dată mapa, speriată că era la.. Jaehun. Deodată, am dat peste niște hârtii ce nu păreau să fi fost ale mele. Am aruncat din curiozitate o privire peste ele. Foile printate cu un scris mărunt și înghesuit prezentau un studiu realizat asupra literaturii moderne engleze. Pe colțul de sus din partea dreaptă a primei pagini era scris ceva cu un creion simplu. Era data de azi. "Vai de mine, și el are nevoie de lucrarea asta azi", mi-am spus în sinea mea. Am așteptat pauza dintre cursuri ca să pot ieși imediat și să-l caut pe Jaehun. Am parcurs în fugă orarul studenților de la catedra română-engleză și am mers în toate auditoriile unde aveau loc cursuri în acea zi, dar nu l-am găsit pe Jaehun. Învinsă și decepționată, m-am târât pe canapeaua de la parter, cu ochii în lacrimi. Ce mai zi aveam și eu. Îmi imaginam reacția lui Jaehun când avea să descopere că nu are lucrarea la el. Îi priveam pe studenții de la catedra mea cum discutau și râdeau, chiar în fața mea. Cu o ultimă sforțare, am încercat să îl caut pe Jaehunpe hol, dar acesta nu era de găsit nicăieri. Era timpul să merg la lecții. Aveam de urcat cinci etaje așa că am ales liftul. Am apăsat pe buton, așteptând să vină liftul, apoi am urcat în el. Întristată că nu l-am putut găsi pe băiatul cu care îmi încurcasem tema, nici nu am observat că am urcat în lift chiar cu el..

- Victoria.

- Jaehun, abia am putut rosti eu. Te-am căutat peste tot. 

Mi-am scos mapa și i-am arătat tema lui. 

- Uite, din greșeală eu ți-am luat tema și tu..

- Și eu ți-am luat proiectul. Știu, Victoria. 

A scos din rucsac foile și mi le-a întins, spunându-mi:

- Că tot veni vorba, îmi place la nebunie ce-ai scris în proiect despre limba coreeană. Ești la litere, nu?

- Da..

- Și eu la fel.

Mi-a zâmbit. Brusc, liftul s-a oprit, dar ușile nu vroiau să se deschidă. Rămăseseră înțepenite. Jaehun a încercat să le deschidă folosind forța, dar fără rezultat. 

- Se pare că am rămas blocați, a zis el.

- Aah, așa ceva nu se poate..

Am început să strigăm după ajutor, dar părea că holurile erau goale pentru că orele deja începuseră. M-am lăsat jos, sprijinindu-mă de perete, cu brațele în jurul genunchilor. Jaehun a făcut același lucru. Pentru un moment, am tăcut amândoi. Jaehun se abținea să nu râdă.

- Oh, serios? Râzi de noi?, l-am întrebat sarcastică. Ca să fiu sinceră, acum mă amuza și pe mine situația. 

- Mă gândesc că atâtea s-au întâmplat azi și că dacă aș fi ales cu cine să rămân blocat în lift zău că tot pe tine te-aș fi ales.

Obrajii au început să-mi ardă. Îi evitam privirea.

- Proiectul e foarte important pentru tine, nu?

- Da, am muncit mult la el și de nota pe care o voi lua depinde bursa mea. Nu vreau să-mi dezamăgesc părinții..

- Oh, te înțeleg perfect. Sunt departe de casă și nu prea au cum să mă ajute. De asta încerc să mă descurc singur cum pot.

- Presupun că asta ne leagă cel mai bine, i-am răspuns.

Pe brațul drept îmi apăruse o vânătaie de la căzătura de dimineață, ce mi se vedea pe sub mâneca hainei. Jaehun mi-a luat mâna să se uite, părea îngrijorat.

- De ce ai mințit că ești bine?

A scos un fel de unguent din rucsacul său, desfăcându-mi nasturii de la mânecă și masând ușor locul unde îmi apăruse vânătaia. 

- Gata, acum o să fii bine.

- Îți mulțumesc, Jaehun..

De partea cealaltă se auzi o voce de bărbat:

- Este cineva acolo?

Ne-am ridicat și Jaehun a strigat:

- Da! Suntem blocați. Ușile sunt înțepenite.

- O clipă, să încercăm să le forțăm de pe ambele părți. La trei.

Ca printr-un miracol, ușa s-a deschis iar în fața noastră stătea profesorul de literatură.

- Jaehun, Victoria, sunteți bine?

- Da, am răspuns ambii. 

- Cum ne-ați găsit?, a întrebat Jaehun.

- E greu să nu observi când cel mai bun elev al tău lipsește de la oră. Aștept tema.

Cu o privire plină de subînțeles aruncată înspre mine, Jaehun i-a întins lucrarea, urmându-l pe hol. S-a întors încă o dată în direcția mea, făcându-mi cu mâna. I-am făcut la revedere cu ambele mâini, zâmbindu-i. M-am grăbit spre auditoriu, am intrat pe furiș grăbindu-mă să mă așez undeva, ca să constat că prezentările proiectelor noastre de abia începuseră.