Vreau să știi că te iubesc

Capitolul 5 (Rămâi lângă mine)

Crăciunul l-am petrecut acasă alături de familia mea, dar a trebuit să mă întorc la universitate mai curând decât aş fi crezut, din cauza unui proiect în care eram implicată. Colegii mei aveau de gând să dea o petrecere de Revelion, dar nu prea aveam chef să merg, şi în plus, eram ocupată să fac o prezentare despre originea şi evoluția limbii engleze, în care îmi doream să-mi depun toată staruinta ca să iasă bine. Afară era foarte frig, ningea puternic cu fulgi mari. Oraşul strălucea de decorațiuni şi luminițe colorate, peste tot vedeai oameni încărcați cu sacoşe de cumpărături, de parcă ai fi zis că erau însuşi Moş Crăciun. Colega mea de cameră ieşise cu ceva timp în urmă în oraş. Acum, îmi părea rău oarecum că nu acceptasem invitația la petrecere. Prezentarea o terminasem deja şi eram liberă să fac ce îmi doresc. Lipită de geamul din dormitor, priveam îngândurată valsul fulgilor de nea şi oamenii grăbiți de pe stradă. Am sunat-o pe mama ca să văd ce mai fac, după m-am hotărât să-i scriu lui Jaehun (acum obişnuiam să ne scriem destul de des pe KakaoTalk). Credeam că şi el va merge la petrecere şi mă simțeam tristă că n-am să pot să îl văd. Spre surprinderea mea, Jaehun mi-a scris că e bolnav şi nu credea că avea să plece. L-am întrebat cum se simte şi a zis că nu foarte bine, răcise. Pentru că nu se descurca cu româna, nu putea să îşi cumpere medicamente.
Îmi doream foarte mult să îl pot ajuta. Brusc, mi-a venit o idee. Mi-am luat inima în dinți şi l-am rugat să-mi dea adresa lui ca să pot să îi fac o vizită, aducându-i cele necesare. Am mers să mă pregătesc, m-am îmbrăcat bine, după care am ieşit.
 
La farmacie am luat medicamentele necesare, pornind înspre zona în care stătea Jaehun. Ajunsă la uşă, am bătut uşor de câteva ori, aşteptând să mi se deschidă. Jaehun a apărut în fața mea, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni negri şi hanorac. Mi-a zâmbit atât de fericit, puțin stânjenit de starea în care se afla. Puteam să-i citesc pe față că nu era deloc bine. Am trecut în camera lui. Interiorul era frumos mobilat şi foarte confortabil, însă prea tăcut..
- Stai singur?, l-am întrebat.
- Ah, da.. Îmi place să am spațiul meu personal.
- Peştera asta are nevoie de lumină, i-am zis, dând la o parte draperiile de la fereastră. Jaehun, ia loc te rog.
S-a aşezat ascultător pe marginea patului, lăsându-mă să-i pun mâna pe frunte. Avea febră. I-am dat să bea două pastile şi am mers la bucătărie să-i fac un ceai de plante cu miere. În tot acest timp, m-a aşteptat cuminte acolo unde îl lăsasem, urmărind televizorul. I-am adus ceaiul.
- Mulțumesc..
L-am băgat, mai apoi, sub plapumă, având grijă să stea confortabil. Era obosit. Aşezată pe marginea patului său, mă gândeam dacă ar fi bine să plec ca să nu-l deranjez. Mâna mea stângă stătea pe pieptul lui pentru că îl învelisem să nu-i fie frig. Vroiam să mă ridic şi să plec, când brusc, mi-am simțit mâna ținută de mâna lui..
- Te rog, nu pleca de lângă mine.