Society killed the teenager

I have a lot of friends,but I feel so alone.

    Presupun că ai experimentat acel sentiment oribil de singurătate.Cu toate că ești înconjurat de prieteni, familie, tot singur te simți.

  Știi acel moment când ai o problemă și i-o spui, deregulă unui prieten, iar el se preface că înțelege?

Mi s-a întâmplat de multe ori și sincer, sper să fiu singura, deoarece nu-i doresc nimănui asta.

De fiecare dată când am avut o problemă,un inconvenient,le-am spus celor care erau dispuși să mă asculte - mă exteriorizam.

Erau dispuși să mă asculte pe dracu'!

Se prefăceau că sunt de partea mea, prietenii mei.Spuneau că le pasă doar pentru a-și atinge viciile, pentru a mă cunoaște în scopul "asasinării" sufletului meu...pentru a mă distruge.

De-a lungul timpului mi-am pus încrederea în persoane care nu merită nici să mă gândesc la ele.M-am încrezut în persoane care mai târziu m-au distrus.S-au jucat cu sentimentele mele și au plecat,lăsându-mă cu "ochii în soare".Doare să știu că am fost așa fraieră, așa credulă.Am fost o idioată să cred că totul are un final fericit.Am fost optimistă și nu spun că acum aș fi pesimistă,nu.Am fost prea emotivă.Am fost fata căruia iubirea îi ieșea din fiecare por.Am fost copilul eminent la școală, copilul perfect:energic, inteligent, ascultător, FERICIT.Am fost cică "emblema familiei".

Am fost...

Poate că îmi pare rău că nu mai sunt...poate.

De fiecare dată când eram fericită intervenea ceva, astfel fericirea mea eșuând lamentabil.

Mulți îmi spun că m-am schimbat, că nu mai sunt la fel.Îmi cer motive,explicații pentru întrebarea care o primesc aproape zilnic "Te-ai schimbat.De ce nu mai ești veselă?De ce nu mai ești cum erai?",iar eu găsesc motive ca "Mi-e somn.Sunt obosită";"Am o zi mai proastă";"Am multe de făcut";"Ți se pare, n-am nimic".

Cum să le spun oamenilor ăstora motivele reale când știu că nu le pasă?Când știu că sentimentele mele vor deveni subiect de bârfă?Așa-s toți:după ce le zici,se duc și scuipă tot.

Am așa multe de spus...de scris.

Nici nu știu de ce scriu chestiile astea.Nu cred că cineva le va citi,le va înțelege.Nu știu dacă voi publica lucrurile astea.

Poate într-o zi voi face un "jurnal public" în care să-mi exprim sentimentele.Dar dacă scriu, îi va păsa cuiva?

Sincer nu îmi mai pasă...

Sper ca într-o zi să fiu destul de curajoasă încât să împărtășesc cu tine și cu alții, din nou, ceea ce simt,fără a-mi mai fie frică.

O viață frumoasă!