În ultima vreme am avut parte de o serie de întâmplări care m-au învățat să prețuiesc ceea ce am.
Rău, bun; puțin sau mult; nimic sau totul; etc.
Nu vă voi spune să prețuiți ceea ce aveți pentru că nu mă veți asculta.Nici eu nu aș face-o.Dar, uneori este bine să înveți din greșelile altora, pentru că nu le poți face pe toate.
Voi încerca, ca pe parcursul acestui capitol să îmi mențin cuvintele cât de decente posibil.(Nu, nu mi-e faza de "report" sau alte magii de astea.)
Voi începe cu sfârșitul, pentru că de acolo am învățat.(Începuturile-s nasoale, pentru simplul fapt că au sfârșit, deci le rog să se ducă-n mă-sa/măsa/mama lor/cum o fi.-asta doar așa ca paranteză.)Vreau să vă spun că nu contează întâmplarea, deci pls nu vă mai gândiți la "hei,ce i s-a întâmplat retardatei ăsteia și de ce pnm se dă mare buric murdar pe watt"(moment când mă dau importantă încheiat.ms de aplauze.).
Bine hai că o lungesc aiurea și să fiu sinceră nici eu nu găsesc fabuloasa legătură între ideile de mai sus și următoarele, dar nu mă interesează, deci rahat de bucătărie, căci ciuperci halucinogene.
Deci(dacă cineva se gândește la faimoasa replică "fără deci" mă găinățez pe capul său, ca să îi fac importanți.'moment de fată dură încheiat.ms de înțelegere')
Băi nu contează ce faci - gen te droghezi, bei, fumezi, te tai, plângi (Wtf ce exemple de tot rahatul.Bravo Domnișoara de Mine.), râzi, zâmbești pe silențios sau cu zgomot, sari, socializezi, stai la rând, mănânci, stai pe tron, asculți muzică etc., ș.a.m.d.- faza e să trăiești clipa(da.lol.eu vă cer să trăiți clipa când vă faceți rău, deci sunt tare ca o diaree.)
Adică la dracu' cu toate.Cine căcat sunt eu să îți spun să nu-ți mai faci rău?!Faci ce vrei.E fix viața ta,alea alea.
Eu nu vreau să schimb pe nimeni.Eu vreau să îmbunătățesc.(da știu că sună ca și cum eu v-aș fi superioară dar nu e absolut deloc așa).
Omg.deci nimic nu are logică.
În fine
Prețuiește în căcatul mă-sii/măsii ce ai în momentul de față și nu te mai gândi la ce ai putea schimba(tocmai am zis că vreau să îmbunătățesc ceva mai sus și acum asta...deci sunt mișto frate...ce mai!).
Oricum...eu sunt eronată în sensul acelor de ceas deci nu contează.
Deci
Fiți masochiști pentru un minut și luați-vă o doză de palme, ca să vă treziți odată și să ne ridicăm cu toții din rahatul în care suntem băgați, pentru că generațiile astea de tineri nu-s pierdute dacă începem să ne trezim cu toții puțin câte puțin.Să luăm atitudine, să scuipăm între ochi cei care doresc să ne îndoctrineze și să facem ceva mai bun și mai *adjectiv măreț*.Hai să fim al dreco de orgolioși și să le dăm rablagiților, care ne spun că am ajuns de tot rahatul, peste nas.Să le arătăm că nu-i chiar așa.Hai să fim cinstiți și onești unul cu altul.Hai să ne aliem și să le demonstrăm că nu e chiar cum spun ei.
Știu că am deviat de la subiect, dar oare aveam unul propus?
Am o mulțime de idei și planuri, vise și idealuri,scopuri care abia așteaptă să fie atinse.
Mă voi întoarce la prețuitul clipei.
Bine deci
Faceți ce mama mamelor vă place și lăsați căcații fără ocupație să mănânce ce fel de căcat vor ei(să fie canibali gen.lol.).Iubiți ce aveți acum, fiindcă mâine posibil să dispară.Nu vă fie frică să vă exteriorizați.Întrebați când doriți lămuriri, spuneți ce simțiți, fiți imprevizibili în sensul bun.Dacă iubiți pe cineva spune-ți-i-o în cele mai neașteptate momente, arăta-ți-i acest lucru.Prețuiți fiecare cuvânt spus, fie el și rău.Fiți voi înșivă și iubiți-i pe cei apropiați.Radiați de fericire, fiindcă viața te va fute rău în final.Ți-o dă când te aștepți mai puțin.Dar nu contează cât de tare ai primit-o.Contează puterea ta de a te ridica.Dacă nu ai destulă ambiție să te ridici, caut-o.Dacă nu poți singur apelează la cei ce te iubesc.Dacă crezi că nu ai pe nimeni, îți spun un lucru: nu-ți trebuie.Găsește-te și luptă.Împarte pumni greutăților, sfarmă-le.Dăruiește petale reușitelor, fie ele cât de mici.Viața e dată să fie trăită, nu supraviețuită.Chestia e că trebuie să trăiești cu un scop.Experimentează, avântă-te, nu-ți impune limite.Creează ,descoperă, învață, împărtășește.Nu ne naștem pentru a muri.Ne naștem pentru a-i duce munca lui Dumnezeu până la capăt - să învățăm oamenii cum să trăiască armonios.Corectați-mă dacă greșesc,pls.
Am eu un fetiș(lol) cu căcații și rahații, de aia îi folosesc des și de aia "i-am făcut" citat gen...Deci eu obișnuiesc să zic așa:
TOȚI SUNTEAM NIȘTE RAHAȚI ÎN FINAL.DEPINDE DOAR DE CE MÂNCĂM.
Prin acest "citat" vreau să spun că cu cât experimentăm și învățăm lucruri, cu atât avem mai multă îțelepciune(să zix așa) la bătrânețe.Și logic că depinde de ce alegem:bun sau rău(eu am motivele mele să cred că sunt sinonime.altă poveste wtv)
Știu că e posibil să fi scris eronat în multe părți, dar nu vreau să corectez capitolul.
Trageți voi o concluzie, vă rog.
O viață frumoasă!
CITEȘTI
Society killed the teenager
Espiritual"Society killed the teenagers" este o carte despre societatea de rahat in care adolescentii sunt obligati sa supravietuiasca.Capitolele ei vor cuprinde citate,lucruri motivationale,opiniile si aberatiile mele. Sunt constienta de faptul ca aceasta...