O nouă zeiță

În Tabăra Semizeilor

Eram în sala tronurilor cu toți frații și surorile mele. Bine, în afară de Apollo, care conducea soarele.
Toți se holbau la noi. Hades s-a așezat la masă. Nimănui nu-i păsa. A da, și de fapt, toți se uitau la mine. Am spart eu gheața:
-Hey...
Nimeni nu a zis nimic.
-Ce e cu atâtea fețe triste? Arătați de parcă ar fi murit cineva,spun eu.
Atunci cineva mi-a pus mâna pe umăr și a spus:
-(y/n) are dreptate! Haideți, am mai discutat despre asta! Trebuie să-i facem ziua fericită suriorei mele,zice Apollo.
-Mersi, Apollo,spun eu posomorâtă.
-Hey, nu te întrista, (y/n)!
Am reușit să schițez un zâmbet.
Toți șușoteau între ei. Se vede că-mi ascundeau ceva. Apollo și-a dat seama că m-am prins de asta, deoarece a zis:
-Se pare că surioara asta e mai deșteaptă ca tine, Atena. Are o minte brici și s-a prins din prima că îi ascundem ceva.
-Apollo,începe Atena, este adevărat tot ce spui despre (y/n), dar noi nu-i ascundem nimic. Poate că tu o faci.
Toți erau agitați. Era clar că asta era mai greu pentru ei decât pentru mine. Mi-am luat inima în dinți și am spus:
-Adevărul este, dragi frați și surori, că eu știu clar că-mi ascundeți ceva.
Toți s-au oprit din ce făceau. Dintr-o dată era tare liniște.
-Acum, nu fiți așa de mirați, sunt și eu până la urmă o zeiță. Mi-am curățat gâtul. Oricum, știu că ați avut cu toții viziunea, dar nu mi-ați spus.
Toți se uitau cu regret la mine.
-(y/n)... a început Poseidon.
-Este în regulă, l-am întrerupt eu. Probabil că și eu aș fi făcut la fel. În fine, tocmai mi-am dat seama de planul vostru. Ați așteptat până când toți dintre voi veți avea viziunea. Ați spus că îmi dați atâta timp. Și vă mulțumesc pentru asta. Totuși, ați vrut ca eu să știu despre ce e vorba, ca să nu fiu speriată de ce va urma, așa că mi-ați spus ce ați văzut. Vă mulțumesc pentru asta. Am visat și eu la rândul meu soluția pentru problemă. Bine, o parte din ea. Eu va trebui să mă duc în Tabăra Semizeilor și să mă dau drept semizeu. Voi veți găsi și captura pe cel sau cea care amenință Olimpul. Vă voi ajuta și eu cum pot. La final, când casa noastră va fi în siguranță, le vom spune tuturor cine sunt eu într-adevăr. Vom decide împreună cum vom pedepsi persoana care amenință Olimpul. Iar apoi, mai vedem. Bine? Totul clar, toată lumea a înțeles?
-Da,au spus ei în cor.
-Sunt curios pe cine vei alege să-ți fie părinte olimpian, surioară,se bagă Apollo în seamă.
-Apollo... spun eu
-Vai, deci pe mine? Sunt onorat, (y/n).
-NU! Lasă-mă să termin,spun eu râzând. Încă nu m-am gândit pe cine voi alege, sincer. Hmmm....
-Sigur vei lua decizia cea mai înțeleaptă, spune Atena.
-Adică cea de a mă alege pe mine, se bagă Poseidon.
-(y/n), orice ai face, eu voi fi mândru de tine, zice Zeus.
-Da, și eu la fel, spune Afrodita.
-Îl voi alege pe......
*tobele, vă rog*
-... Hades.
Toți au tresărit. Hades s-a uitat la mine de parcă aș fi zis că el e cel mai sfânt zeu.
-Mersi, (y/n). Chiar m-ai surprins,zice el.
-Bun,spune Zeus pe un ton arțăgos, (y/n). Te voi trimite în tabără. Dyonysos te așteaptă. Nu uita să nu spui nimănui cine ești cu adevărat. Dacă ai vreo problemă legată de lucruri zeiești, întreabă-l pe Dyonysos. Va trebui ca noi să rupem legătură o vreme. Bun, astea fiind spuse, ești gata.
Respir adânc și spun:
-Vă iubesc mult de tot și o să-mi fie dor de voi. Gata, Zeus!spun eu și simt cum cad din cer. La propriu.
Am căzut în noroi.
Serios, Zeus!? Doar pentru că nu te-am ales? E, asta e! N-am cum să schimb asta. De azi sunt semizeu.
M-am ridicat și m-am curățat. Regertam că mi-am luat fustă. În fine, așa măcar va părea că am călătorit mult până în tabără.
A început ploaia.
-Minunat, zic eu. Mersi, Zeus, doar asta mai lipsea!spun eu puțin nervoasă.
-Hey, chica, n-are rost să te enervezi. Marele Z face oricum doar ce vrea,mi-a spus un băiat cu ochii căprui, păr brunet și creț, având pielea ciocolatie. După accent mi-am dat seama că era un latina. Un băiat din America latină. Sunt sigură. Stăpânea prea bine limba spaniolă ca să nu fie de acolo.
-Cred că ai dreptate,spun eu zâmbind. Apropo, eu sunt  (y/n). Și tu?
-Leo. Leo Valdez. Nu cred că te-am mai văzut prin tabără. Sigur mi-aș fi  amintit o față ca a ta.
-Mersi, Leo!spun eu roșind. Am călătorit înspre tabără de 3 zile. Monștrii erau cât pe ce să mă prindă.
-Îmi pare rău să aud asta. O fată așa frumoasă ca tine nu merită să treacă prin atâtea.
-Mulțumesc! Deci....
-A da, corect! Tabăra! E pe aici, vino!spune el și mă ia de mână.
L-am urmat pe Leo până la intrare.
-După tine,spune el.
-Vai, mersi. Ce gentleman ești, măi Leo!
A zâmbit.
Avea un zâmbet atât de perfect încât mă topeam când îl vedeam. Stai! Eu ce fac aici! N-am timp de un semizeu amărât. Am altele mai bune de făcut. Ce bine că el nu e zeu și nu mă aude acum. A, chiar am uitat să-l întreb.
-Leo, cine e părintele tău olimpian?
-Tata.
-Ăămm, ok. Și acesta cine e?
-Ghici,mi-a spus el cu un zâmbet larg pe față, în timp ce-l urmam prin tabără.
-Păi, să vedem. Ești destul de scund, dar mai înalt ca mine. Ai părul brunet creț, ochi căprui și un zâmbet viclean. Miroși a transpirație și bronz celest, iar în talie ai o geantă cu ustensile. Da .... pot face pariu pe viața mea că tatăl tău e Hefaistos.
Leo a rămas uimit.
-Ce e, nu mai ai cuvinte, mijo?
Acum chair l-am lăsat cu gura căscată.
După ce mergem puțin, își revine.
-Wow, (y/n)! Ești uimitoare!
-O să-ți spun un secret: știam deja.
Începem să râdem amândoi.
-(y/n), chiar ești minunată. Iar felul în care m-ai descris...
-Ți-a plăcut?
-Ce? Că ai fost.... cum să spun...
-Brutal de sinceră?îi sugerez eum
-Da, cam așa. Văd că nu ți-e frică de adevăr.
-Nu. De ce mi-ar fi,Leo?
-Păi, nu știu. Dar îmi place de tine.
Am început să râd.
-Heyyy, nu în felul ăla,chica!spune el râzând.
-Și eu care credeam că mi-am găsit sufletul pereche. Asta e,mijo!
Am râs amândoi.
-Nu, dar serios. Ador felul în care m-ai descris. Dar nu o să-ți vină să crezi ...
-Că ai putea de foc, o putere rar întâlnită la fii și fiicele lui Hefaistos.
-Cum ai știut?
Hopa! Am spus prea multe. Eu și gura mea mare.
-Am simțit când te-am ținut de mână, când mă conduceai în tabără.
-Ok, acun chiar mă întreb care zeu e părintele tău olimpian...
Dau din umeri.
-Hmmm.... zice el. Mama sau tata?
-Am crescut la un orfelinat, așa că nu mi-am cunoscut părinții.
-Ay, îmi pare rău, mija!
-E ok,spun eu.
-Chiar aș vrea să aud mai multe despre viața ta. Din păcate am ajuns.
-Asta e. Poate mai târziu. Mersi pentru tot, Leo!spun eu.
Leo mă îmbrățișează, iar eu îi răspund la îmbrățișare.
-Pe mai târziu, señiorita (y/n)!
-Pa, Valdez!
Am intrat înăuntru și....
Heyy
Sper că vi-a plăcut capitolul.
Acum am scoala altfel și am mai mult timp să scriu.
Dacă aveți idei, vă rog lăsați-le în comentarii.
Bye!!♡
~Alexandra out~