Prins In Trecut

Capitolul 1

Stăteam ghemuite amândouă sub acoperișul acelei căsuțe de plastic, înfrigurate pentru ca afara era ger, iar zăpada, ei bine, ne ajungea aproape de genunchi.
Glumeam și râdeam amândouă, dar când ne opream, era acea secunda, in care ne uitam în gol și ne dădeam seama ca nu era tocmai ok ceea ce făceam și locul în care ne aflam.
Era încă o escapada de-a noastra, în care fugiserăm de acasă după ce mama ne trimitea unde ne trimitea iar noi, după ce ii impliniserăm dorința, deși fără sa ne mai întoarcem la ea, ne ascundeam într-o căsuța de plastic, atente sa nu fim prinse de cineva.
Habar n-aveam cât era ceasul, dat fiind faptul ca se insera devreme, dar în parc nu era țipenie de om, iar femeia - paznicul, cred ca se pregătea sa închidă totul.
Cred ca nu eram tocmai conștiente de toate pericolele în care ne băgam, dar eram împreună și asta conta mai mult decât orice.
Maya se uita la mine și sparge tăcerea :
- Crezi ca dacă am lua mașinuțele alea și am pleca spre casa, am fi prinse de cineva?
Ma uit la ea. Era doar un copil cu un suflet mic, rănit ca și al meu, dar minunat. Abia făcuse 7 ani, iar eu, cu un an și câteva zile mai mare, ma pregăteam sa împlinesc vârsta de 8 ani.
Știam la ce se gândea. Frigul ne intrase în oase, iar faptul ca eram înghesuite sub un acoperiș de plastic, stând cu fundul în zăpadă, nu ajuta deloc.
Așa că o privesc zâmbind, încercând sa ii dau curaj.
-Ieșim de aici, dar suntem atente sa nu fim observate. Ne urcam în mașinuțe și trecem pe sub acea bariera. Cu puțin noroc poate nu vom fi prinse.
Sa nu ma înțelegeți greșit. Noi nu furam. Și nu aveam de gând sa furam acele mașinuțe, ci doar sa ne plimbam puțin ca să ne mai încălzim.
Așa că am ieșit amândouă din căsuța, stand aplecate, pentru a nu fi văzute. Am mers la mașinuțe și ne am urcat în ele. Plasticul ud de la zăpadă ne îngheța și mai tare dar nu mai bagaseram niciuna de seama acest aspect.
Râdeam amândouă, pentru ca eram fericite. Eram fericite într-un mod straniu de trist.
Eram doi copii care se jucau în parc cu doua mașinuțe de care nu mai văzuserăm până atunci, la o ora târzie fără niciun fel de supraveghetor, fără nimeni căruia sa îi pese de ceea ce facem.
Si asta era libertatea.
Asta ne era fericirea.
Pentru asta fugeam de acasă.
Pentru asta credeam ca trăim.
Un bătrân se uita la noi și ne întreabă ce e cu noi acolo. Îi spunem ca stam în acel bloc iar mama face mâncare. Ne uităm una la alta și zâmbim trist.
Bătrânul ne zâmbește și el la rândul lui și ne ureaza distracție plăcută.
Așteptăm să plece.
Auzim închizând-se ușa de metal a blocului. Apoi liniște.
Aerul nopții ne învăluia cu un fel de mantie întunecată. Era într-adevăr întuneric, dar parcul era luminat ici și colo de felinare, iar lumina se revărsa peste zăpada pufoasă, dându-i o alură de cristal.
- Cassie, uite! Maya ma prinde de braț și îmi arată femeia ce vine spre noi.
- Ce căutați aici la ora asta, singure? ne întreabă pe un ton sever.
-Ămm, eu și sora mea stăm în blocul acela, și îi arăt un bloc la nimereală. Mama ne a lăsat sa ne jucam în parc, iar noi ne plimbam puțin cu..
Nu am terminat de zis ceea ce voiam, pentru ca în fața noastră apare Roger, iubitul mamei.

__________________________
Bună
Deci, în primul rand as vrea sa va spun ca este prima mea carte, dar țin de câțiva ani s o scriu și da, m am apucat într un final de ea.
Sper din tot sufletul sa va placa și chiar dacă e la început să vă intre la inima pentru ca este o poveste cu adevărat interesanta (zic eu).
Sooo, aștept păreri și impresii la prima vedere =)))
Va mulțumesc!