Pari mai fericit, pari ca și cum totul a trecut. Ești bine, nu? Aparențele înșeală. Sufletul tău e negru, mintea ta e neagra, totul in legătură cu tine s-a înnegrit. Culorile pe care ți le aducea viața si propria stare de bine, acum s-au contopit cu o negură urâtă, hidoasă pot spune. Frica a dispărut, teama de a lăsa în urmă sute, poate chiar mii, de oameni cu ochii în soare acum s-a transformat în "Le este mai bine fără mine, oricum nu le pasă de mine. Oricum eu sunt doar acolo când are nevoie cineva, dar nimeni nu vrea să fie pentru mine. Ciudat cum fix de ce îmi era mai frică asta am parte...". Stai să te întrebi ce ai făcut greșit, de ce toată lumea este împotriva ta, cum de numai tu ești cel tratat mai "special" doar pentru că îi tratai pe toți cu o pozitivitate excesivă. E greșit să fii pozitiv? E greșit să ai opinii, sentimente, dorințe, amintiri, trăiri și prieteni, dar totuși să te simți exclus de aceștia? Mereu au căutat răspuns la întrebările astea, însă și ele au căutat răspuns, dar la altcineva. Te iubești? Te iubești cu adevărat?? Simți cumva că e altcineva lângă tine care să te iubească, să te ajute, să te mângâie??? Simți pe cineva alături de tine???? Nu! De ce?? Pentru că nu contezi, ești o cantitate neglijabilă aruncata de colo colo pentru că nimeni nu te vrea. Ești un nimeni, un zero, ești cel a cărui existență doar nu e suficient de importantă pentru restul. Ești cel ale cărui eforturi sunt în zadar, niciodată apreciat pentru capacitățile tale maxime, doar înjosit până la ultimul nivel pentru mici greșeli. Partea amuzantă? Tu ajutai la acest proces de moarte psihică, de dorință de loc de odihnă! Nici tu nu ai ținut la persoana ta. Dacă tu nu te iubești, atunci cine? Ți-ai înfruntat teama, atârni exact ca un vâsc de tavan. Ești fericit cu alegerea făcută? Da. Ești împăcat cu tine însuți? Da. De ce? Pentru ca e singura treabă pe care chiar ai făcut-o bine. Felicitări!
