După toate astea, viața pe Luna nu mai pare așa rea, ba chiar ar putea fi un nou început, sa mă regăsesc pe mine, cea adevarata. Sa trăiesc pe Luna alături de mama mea... îmi surâde idea, însă îmi e tare greu sa mi las prieteni in urma, și pe falși mei parinti,pana la urma urmei, ei m au crescut, ei m au făcut persoana care sunt azi. Le sunt recunoscătoare. In momentul acesta nu știu ce sa fac, ce sa va întâmpla după ce voi salva Luna și oameni care locuiesc, au prieteni, o viața socială acolo? Dar, cum o voi salva? Tot ce mi spun este ca regina este slăbită, iar eu fiind singura ei mostenitoare, am puterea de a salva Luna. Însă cum se va mai întâmpla și asta?
După câteva minute de înconjurat camera, iau loc pe pat, și imediat se deschid ușile.
-Printesa este rugată sa vina in sala de bal!
-Cine mă roagă, întreb eu. Întrebare la care nu primesc niciun răspuns. Nu apuc sa l întreb din nou căci și dispare.
După 5 minute, in care mă gândesc la ce tocmai se întâmplase,ma îndrept ratacita către sala de bal
-Hmm...sala de bal?! De parca as fi o adevărata printesa...
-Dar, chiar sunteți Alteța! Zice o voce necunoscută
Mă întorc, era un baiat înalt, brunet , cu ochii mai verzi decât smaraldul, cu un zâmbet mai adânc decât oceanul, ce cara un mic dosar după el.
-Tu cine ești? Îl întreb eu imediat ce l zăresc
-Sunt Micheal! Știți deja de ce sunt aici
-Nu... nu știu. Zic eu confuza
-Cum așa, se poate sa nu va fi spus regina?
-Poate a uitat.
-Eu voi fi vi.,.
-Mă duc la sala de bal, ai de gând sa vii ci mine? Îl întrerup eu
- Chiar acolo mă îndreptam!
-Bun! Tu stii unde e?
-Da! De la sta...
-După tine!
-Și... îți place pe Luna pana acum?
-Hmm... nu prea știu ce sa zic, nu am prea ieșit pe "afara". Dacă înțelegi ce vreau sa zic...
-Deci te au ținut sechestrată pana acum, sa înțeleg
-Ceva asemănător
Ajungem in fata unor uși la fel de uriașe ca celelalte, doar ca acestea erau diferite, erau maro. Dincolo de uși, niște scării îmbrăcate in marmura albă pe partea dreapta, și cu marmura neagră pe partea stânga. Partea stanga conduce la alte uși mari, acestea de un negru la fel de adânc ca tristețea
