Ultimul an la liceul Sir Anthony Hopkins(ideea dragului domn Rosser;care din câte se poate observa e mare fan)a trecut aproape pe nesimţite. Aceleaşi conflicte zilnice cu Brandon;aceleaşi persoane care mă apărau şi bineînţeles același director nebun, care aproape că mă omora în îmbrăţişarea sa. . . mda. . . același domn Brett Boston;şi în plus îmi luasem şi eu permisul de condus iar tata mi-a cumpărat o maşină, îl rugasem să fie crossover, iar el a acceptat. Îmi luase un Volvo XC90. În penultima zi toţi eram frumos îmbrăcaţi şi ne semnam veşnicele panglici deoarece dacă ar fi fost cu semnare de tricouri probabil mi-ar fi trebuit o duzină!(Bine eu nu aveam panglici nici tricouri, aveam caiete cu poze)Aşa că în loc de patruzeci de tricouri m-am ales cu trei panglici din satin şi anume:o panglică lungă albă pentru profesori, una scurtă roz pentru fete şi una luuuuuuuungăăăăăăă albastră pentru băieţi. Da, când am văzut cât de lungă e panglica pentru băieţi am crezut că nu e adevărat!Şi bineînţeles au urmat luungile negocieri la cuţite cu mama. . . toată lumea se uita la noi şi mânca popcorn;deoarece eu ţineam una şi bună că preferam caiete(cel puţin pentru băieţi);ea o ţinea pe a ei cu panglica de patru metri(cred). Dar mai întâi de această „negociere” am avut parte de alte peripeţii. . .
Primul necaz pe care mi-l adusese mama(şi dacă era să o luăm logic nu numai mie ci şi lui Dean, Will şi Cristian;Dumnezeule mare, trei ani consecutivi!):la ultima şedinţă când dirigintele a întrebat „Cine se oferă să organizeze balul?”, vă las de trei ori să ghiciţi cine era prima cu mâna pe sus. . . exact!Mama!Iar din ruşine probabil faţă de tata a ridicat mâna şi domnul Hewlett. A fost un adevărat război acasă. . . de fapt prima oară-deşi se aştepta la o astfel de prostie din partea mamei –când a auzit cine s-a oferit tatei i-a venit rău, iar jumătate de oră mai târziu aproape că începuse să urle de nervi.
-Ce Doamne iartă-mă a fost în capul tău?!Lara pentru numele tuturor sfinţilor, e deja al treilea an!Mă omori cu zile!
-Hai dragule!Nu mai fi şi tu atât de înţepat;la urma urmei o dată termină fiica ta liceul!
-Lara!Renunţă!Nu o să organizezi nimic!Am înţeles un an doi dar şi al treilea!Dă-o în pisicii mamei ei de treabă!
-Dacă îmi permiteţi, Ryan stai liniştit că şi eu sunt implicat în treaba asta!Nu te îngrijora, te rog mult!Totul să fie bine!
-Eu nu ştiu când o să mai aibă timp şi de rochia fisei, că o caută de când a terminat bietul copil a-8-a plus că nu a găsit. . . nu ştiu cum o să facă ea totul şi nu mă corecta Harold că ştiu despre ce vorbesc!Harold a ridicat mâinile în semn de capitulare.
-Eu merg cu Lorelei să ne mai uităm după rochii dacă vreţi veniţi!Şi uite aşa dă mama în necazul cu numărul doi(sau cum îi plăcea lui Will să spună CAPITOLUL 2:ALEGEREA ROCHIEI PERFECTE;un chin dacă mă întrebaţi pe mine. . . )În acele două luni (cât mai rămăseseră) domnul Hewlett nu a făcut decât să aleagă localul şi să vorbească cu nişte designeri şi bineînţeles domnul Hewlett care era mai cerebral decât mama a făcut o şedinţă mică cu toate clasele să îi întrebe care ar vrea să fie tema din acel an şi cine ar vrea ei să cânte la bal;iar majoritatea au răspuns: „Bal mascat” cel puţin la prima întrebare;iar la a doua au scris fiecare pe câte o hârtiuţă iar cine avea cele mai multe voturi acela avea să cânte. La aceea parte l-am ajutat şi eu deoarece eram şase clase a câte treizeci de elevi. Ei bine. . . măcar aveau gusturi la muzica. . . aleseseră Alexander Rybak, Avril Lavigne, Big Time Rush, Bon Jovi, Britney Spears, Eric Saade, Darin şi mai erau câţiva pe acolo pe care nu mi mai amintesc;însă faza monumentală a fost că după toate înşiruirile acelea de nume scria „şi un DJ mişto/cool”. Deci ştiam că trebuia să avem şi un DJ bun dar şi vreo personalitate ceea ce cred că aveau să vină până la urmă Big Time Rush, One Direction şi Eminem. Bine recunosc că pe acolo scria şi de Snoop dog, PSY şi Dr. Dre şi am cântărit destul de mult cererile astea aşa că până la urmă am decis să încercăm şi cu ei trei. Iar după ce am dat câteva telefoane am primit răspuns afirmativ din partea trupei Big Time Rush. Harold spusese că e de ajuns să îi avem pe cei e la BTR fără cei de la 1D. Mama la rândul ei a vorbit cu acei designeri care s-au dovedit a fi foarte calmi în ceea ce o privea pe mama. Necazul numărul trei:”Prea multe magazine dau dureri serioase de picioare!”Umblasem în două mall-uri în aceea zi şi nu mai voiam să văd vreun mall cât mai aveam de trăit!
