Cum liceul se terminase ajunsesem la universitatea din Tokyo. Tata avusese grijă să îmi cumpere un apartament în aproape de universitate şi îmi mai luase un Lexus IS. Înainte să plec, tata îmi spusese că, un prieten de al său mă aşteaptă în faţa clădirii respective cu cheile de la apartament şi de la maşină;acel prieten fiind directorul de la reprezentanţa Lexus Japonia şi îmi mai dăduse adresa . Când am ajuns în aeroportul din Tokyo , am fost de-a dreptul surprinsă să îl văd pe Kyoya acolo.
-Hei!Lorelei!Cât mă bucur că ai ajuns!Uite, ăsta este pentru tine-îmi întinse o punguţă de cadouri-şi, ştiai aşa să te ajut cu bagajele!
-Mulţumesc, dar sincer nu mă aşteptam să mă aştepţi
-Ştiu, sunt plin de surprize!Am urcat bagajele în maşina sa, i-am dat adresa, iar el m-a dus acolo. După cum spusese tata, respectivul tip mă aştepta. Mi-a înmânat cheile şi am urcat cu Kyoya. Apartamentul era minunat, mai ales că îmi aducea aminte de casă!Cel puţi holul şi livingul erau vopsite alb şi aveau gresie cu placă mare şi albă. În hol era un cuier din lemn de stejar din câte se părea. Ne-am descălţat şi am pornit spre living. Între holul de la intrare şi living nu era nici o uşă, şi nici între living şi următorul hol ce ducea la camere şi la baie. În living era o bibliotecă neagră cu multe rafturi pătrăţoase ce aveau vreo trei sau patru cărţi şi câteva CD-uri şi DVD-uri, un televizor LED, sub televizorul LED era un DVD-writer, un sistem home Cinema cu boxe subţiri, negre şi înalte de o parte şi de alta a mobilei iar din câte observasem era şi un Playstation cu două console şi un aer condiţionat. Pe peretele paralel era o canapea albă din piele cu o măsuţă de sticlă aşezată pe un covoraș lânos şi două fotolii, iar din câte observasem alte două boxe subţiri şi înalte erau de o pare şi de alta a canapelei. Pe tăbliţa de sub masa de sticlă erau câteva reviste, aranjate neglijent. Peretele unde în mod normal trebuia să fie o fereastră mică, era alcătuit în întregime din sticlă şi era acoperit de o draperie albă lungă. Pe peretele opus erau câteva rafturi unde trebuiau să stea DVD-urile şi CD-urile.
-Dacă îi mai pun câteva fotografii arată ca acasă!i-am spus entuziasmată
-Nu mă îndoiesc de simţul tău artistic!Spuse el zâmbind, irisul făcându-i-se roşu. Oh, Doamne şi aş fi putut să jur că ceva nu e în regulă cu băiatul ăsta!