ma catar pe stavilarul vietii mele,
imi arunc o privire spre largul trecutului si ma cutremur.
ma cuprinde un fior ce-l cunosc,
apoi imi da drumul in apele prezentului
muscand o bucata mare din linistea mea.
ma simt lipsita de pasi inainte,
trupul meu nu poate sa pluteasca spre maine.
e ceva ce ma impinge,
dar e o forta prea slabita,
prea plapanda.
nu a avut ce sa o hraneasca si acum se chinuie
sa-mi faca vant spre viitor.
un zambet,
un umar,
un sarut
poate ii va da putere,
poate va reusi sa ma elibereze,
pe mine si visele care au uitat sa ma motiveze.
nu se vede nimic in zare,
nimeni nu zambeste,
nimeni nu-mi da mana.
