Moonlight

-3-

Era iarnă în oraşul vechi ce voia să pară modern. Mădălina ura iernile în oraş. Zăpada era defapt un noroi umed şi străzile erau pline cu băltoace murdare.

Mădălina stătea pe o bancă veche care nu a mai primit atenția primăriei de când lumea s-a prins că turiştii sunt mai atraşi de parcul mare pe care şi-au consumat şi fondurile.

Banca era rece. La fel ca sufletul ei.

-Cum poate să îți placă locul ăsta ?

Era uimită, cumva indicnată, dar la fel de cucerită de modul lui diferit de a fi.

-Pentru că e un loc unde nu multă lume vine. E un loc special. Ca tine...

O mințise. Nu era specială. Era doar diferită. Ciudată. Neînțeleasă. Oricum, dar nu specială.

*
-Mara. Ştii ca nu îl suport pe Andrei.
-Dar de ceeee ? Tipul e topit după tine.

Vocea pițigăiată a prietenei ei o zgâria pe timpane incomod.

-Asta e şi ideea Mara.

Nu îi plăcea insistența lui. El nu a insistat. A lăsat-o singură să se îndrăgostească iremediabil.

După mai multe rugăminți şi promisiuni de care oricum va uita, Mara o convinse să meargă în acel local ,,vintage" din zona mai veche a oraşului.

Îşi alese la întâmplare hainele. Nu voia să arate că îi păsa de toată chestia asta nici măcar puțin. Nu voia să îl lase din nou pe Andrei să îşi facă speranțe cum făcea întotdeauna. Chiar dacă îl refuzase. De mai multe ori.

Cobora pe panta abruptă prinsă undeva departe în nişte amintiri reapărute de nicăieri.

Mergeau tăcuți admirând fiecare lucruri diferite. Ea cerul. El pe ea.

-Cerul e aşa frumos azi.
-Tu eşti aşa frumoasă azi.

Îl privi vrăjită. Ea nu se referea doar la cerul ceÎl stătea deasupra lor. Ea se referea la cerul ochilor lui când o privea.

Chicoti cum făcea mereu în preajma lui. Ca o îndrăgostită.

Privirea îi căzu pe un om înalt ce stătea la baza pantei. Îşi miji ochii încerând să identifice sexul persoanei necunoscute cel mai probabil. Părul şaten-roşcat îi venea în față din cauza vântului puternic de iarnă şi îi bruia privirea făcând totul mai greu.

Apoi...se oprise.

Era el.

Urma să treacă pe lângă el.

Panica o cuprinse.

Dar..poate nu o mai cunoştea.

Poate o uitase.

Sau poate..se schimbase şi ea suficient încât să nu fie aşa uşor recunoscută.

Dar când ochii lui acum întunecați o țintuiseră şi-a dat seama că nu o uitase. Chiar o căuta.

Se apropie de el. Ochii ei ciocolati nu se desprinseră de cerul lui întunecat.

Se oprise în fața lui. Nu a mai fost de mult aşa de aproape de el. Defapt...nu a mai fost de mult în acelaşi oraş cu el...

Buzele ei crăpate se întredeschiseră pentru a lasa nişte cuvinte ,orice cuvinte, să îşi facă loc între ei şi să distrugă acea linişte chinuitoare, însă se oprise când simți respirația lui rece ce cădea pe fața ei palidă dăndu-i nişte fiori aproape uitați.

Dacă ea nu a putut frânge acea linişte, el reuşise:

-Moonlight