Moonlight

-10-

-Mădălina, da-mi mâna ! Vreau sa îți arat ce efect ai asupra mea.

Panica o cuprinse. Ce vrea ? Devenise și el unul din acei perverși ? Nuu. Nu Matei al ei. Nu baiatul ei cel dulce. Cu teama dar speranță îi intinse mâna. Când el îi lua mâna intra lui își inchise ochii și își feri privirea. Dar mâna ei nu coborâ acolo. Mâna ei ajunse pe piept, in dreptul inimi. Atunci deschise ochii și îl privi. El zambea imbujorat. Inima îi bătea nebunește. Atunci ea râse și îi sări în brațe sărutându-l.

-Matei ?

-Da Mădălina ?

Erau în camera ei înfofoliți sub pătura. Ploaia acea rece sigur urma să îi răcească dar astea nu conta. Mâinile lui erau una sub cap și una în parul ei. Ea avea capul pe pieptul lui și îi asculta inima.

-Mai știi cand inima îți bătea nebunește in preajma mea ? De...De ce nu mai e la fel ?

Matei se opri și din respirat și se gandi o clipă la răspuns. Buzele lui se mișcau relaxate șoptind apoi raspunsul ca să nu o trezească pe Mara ce dormea acum pe podea.

-Pentru ca acum te iubesc mai frumos. Acum nu ești persoana ce agită totul in mine. Acum ești persoana ce mă calmeaza, persoana ce îmi aduce pace în inimă. Persoana în fața careia nu am emoții să îmi arat sufletul. Asta era atunci. Aveam emoții și încă nu eram sigur ca m-ai accepta ca un suflet nu doar ca un om. Acum sincer nu îmi mai pasă. Acum știu ca vreau sa îți arat cum sunt eu cu adevărat. Vraeu să îmi cunoști sufletul.

Rămase fără cuvinte. Respirația ei se contopea cu a lui și camera era cufundată într-o liniște sinceră.

-Asta explică de ce nici mie nu mi-o ia inima la goană.

-Mă placi ca suflet Mădălina?

Vocea lui răgușită răsună cu teama.

-Te iubesc Matei. Mai ales ca suflet.

*
Dimineața sosi poate prea repede. Era ora 6. La 6:30 Andreea urma să se trezească și dacă îl prindea pe Matei în casă era de rău.

-Pa Mateeei. Te urăăăsc!

Mădălina zambi la salutul pe care i l-a dat prietena ei lui Matei.

-Voi nu vă salutați ?

Mara era mai energică decât ar fii trebuit având în vedere că a dormit 3 ore și alea pe podea.

-Noi nu ne salutăm la plecare. E ca și cum ti-ai lua adio dar noi vrem să fim infiniți. Singura dată când  ne-am salutat la plecare a fost când...ei bine..când el chiar a plecat din viața mea.

Mara o privi printre gene.

-Oh, voi si chestiile voastre siropoase.

Își baga un deget in gură si mimă un vomit.

-Ah, nu ești fericită ca suntem...bine acum ?

-Ba da Mara. Nu înțelege greșit. Dar dacă lucrurile au revenit la normal eu trebuie sa nu îl suport.

Mara râse și apoi deveni brusc serioasă?
Reveniseră lucrurile la normal ?

-Dar lucrurile nu au revenit la normal Mara. Lucrurile nu au fost normale dacă nu au mers. Nu trebuie să ne comportăm la fel și sa ajungem să facem aceleași greșeli. Atunci e ca și cum am da cu piciorul la a doua șansă. Iar eu nu voi face asta.

Mara o privi serioasă. Lumina bătea prin fereastra usor deschisă și îi lumina chipul palid prietenei ei. Arăta ca un înger în lumina dimineți și până la urmă asta era. Un înger cazut care de fiecare dată a făcut ce a făcut și s-a ridicat învățând din nou sa zboare.

-AGH. DE CE EȘTI AȘA MINUNATĂ MĂDĂLINA?!

Cele două pufniră intr-un râs incontrolabil ce trezi întreaga casă. Mihail intră vesel in cameră și se aruncă în brațele Mădălinei.

-Mădăăăă. Ce zi e aaaazi ?

Realizarea o lovi atunci pe sora mai mare a micuțul și un sentiment de vinovăție odată cu ea.

-LA MULȚI ANI MIHAIIIIL ! AAA. AZI FACI 9 AAAANI.

Cei doi frați țipau și țopăiau de fericire prin casă până căzură epuizați pe pat.

-Astăzi va fii ziua noastră piticot. Vom merge la mall, la mașinuțe, la locul de joacă...

-Staaai puțin. Mihail o întrerupse încruntat. Fac 9 ani nu 5. O să mergem la film, după îmi vei cumpăra cea mai nouă carte din trilogia mea preferată, după o sa mergem sa mâncăm ceva și apoi...lenevim ?

Mădălina se uita cu ochi mari la fratele ei. Era un fel de ea dar în variantă masculină și cu 8 ani mai mic.

-Uite de-asta ești tu fratele meu preferat.

-Sunt singurul zăpăcito.

*

Mihail trase ușa grea a KFC-ului și o pofti pe Mădă înăuntru.

-Au, ce gentelman.
-Tu mai învățat.

Cei doi se puseră la masă după ce au dat comanda.

-Șiii. Cum merge cu Anda ?

Mădălina își privi fratele amuzată însă acesta îi dădea clar de înțeles că nu e un subiect amuzant.

Zâmbi viclean totuși  și îi spuse surori lui cu un ton scăzut:

-Cum merge cu tipul pe care l-ai strecurat aseară în casă ?