Moonlight

-6-

Stătea pierdută pe scarile reci din fața casei Marei. Era 2 a.m. Nu voia să o trezească. Nu pentru că îi era milă de somnul ei cât pentru că știa că dacă o va trezi o va copleși cu întrebările. Nu era pregătită de asta. S-a ridicat hotărâtă și a plecat spre casa Irinei. Ea nu punea întrebări. Ea înțelegea din priviri când lucrurile vor fi spuse sau nu.

*

Era 3 dimineața. El rămase acolo. Cu lacrimi înghețate pe obraz și un haos total în inimă. O iubea, chiar o iubea. Dar îi era frică de ce i-ar putea face. De-asta a plecat din prima. Îi era frică de tot ce simțea pentru ea. A vrut să plece înainte ca ea să îi devină slabiciune, dar după mai puțin de un an petrecut departe de ea, și-a dat seama că era prea târziu. Totuși a continuat să spere timp de încă un an. După doi ani în care nu mai auzise nimic de ea dar gândul îi era tot la ce ar putea face s-a hotărât că totuși nu ar strica să își liniștească dorul și să vadă macar ce face.
Și-a contactat vechi prieteni. Ia întrebat despre ea. Imediat ce asta se întâmpla o tăcere chinuitoare acapara conversația.

,,-Mădălina...ei bine...ea...s-a schimbat..
-Cum adică s-a schimbat?
-Ea...nu știu. S-a închis în sine, si-a schimbat anturajele, și-a schimbat obiceiurile. Puține au rămas la fel. Prietenia ei cu Mara, obsesia pentru cafeaua amăruie și..ei bine...plăcerea de a cânta"

Asta îl șocase. Se interesase. Nu accepta acest adevăr. Vorbise cu toți vechi amici încercând să afle de la unul măcarceva diferit.

O distruse. Știa asta. Îl durea al naibi. Cum avea să rezolve asta ? Credea că dacă se întoarce totul va reveni la normal. Nu luase în calcul faptul că și el se schimbase. Devenise și el mult mai rece, mai aspru. Dar cu ea, în acea seara....a fost cu adevărat el. El cel distrus de dor și de dragoste.

He was broke.

*
Trase adânc aer în piepi și bătu la ușa veche. După câteva secunde, un cap brunet îi deschise. Chipul palid dădea de înteleș faptul că nu dormise și imediat ce îl recunoscu orice urmă de speranță îi pieri.

-Ce cauți aici ?

Era agitat. Pe Mădălina voia să spună, dar asta era o minciună. O căuta pe ea. Nu pentru că i-ar lega ceva, ci pentru că nu era pregătit să mai vorbească odată cu ea fără niște.. sfaturi.

-Bună și ție Mara. Și eu mă bucur să te văd.

Bruneta își dă ochii peste cap și intră înapoi în casă lăsând totuși ușa deschisă. El nu mai aștepta altă invitație si intră. Casa era neschimbată. Nu avra amintiri prea frumoase aici totuși.

Era 2 dimineața. Mădălina plângea speriată în brațele Marei.

-E prea gelos. Și nici nu înțeleg de ce.
-Te mai întreb odată Mădă, și nu mă minți. A dat în tine ?
-Nu. Doamne Mara, nu. Doar a țipat.

O bubuietură se aude în usă. Erau singure în casa Marei așa că panica le cuprinse. Mara se ridică și porni spre usă. Nici nu apucă să deschidă bine ușa că Matei o izbi de perete aproape să rupă. Se întoarse furios către Mara.

-Unde e ?

Avea ochii roși. De la plâns, dar Mara nu șia asta. Credea că e beat.

-Las-o în pace nenorocitule. O distrugi.

-LA NAIBA CU TINE MARA IVAN !

Mădălina tresări. Era acolo. Și era furios. Se ridică și se apropia de hol. Ochi lui aproape negri de furie îi întâlniseră ochii ei înlăcrimați.

-Matei ..

Vocea îi era frântă și picioarele nu mai păreu să o țină.

Mara avea dreptate. O distrugea. Ochii lui se îmblânziră. O luă în brațe și o strânse tare la piept. O simțea plângând în tricoul lui. Nu mai putea continua așa. Trebuia să dispară.

-Cu ce ocazie pe aici ?

Vocea fetei era aspră. Îi părerea rău de el. Știa că o iubește. Dar nu putea lăsa garda jos.

-Știi prea bine Mara.

Analiză cameră iar ochii lui se opriseră pe o fotografie cu cele două prietene. Știa poza aceea. El o făcuse.

-Nu e aici.

O privi pasiv.

-Minți.

Mara pufăi obosită.

-Nu mint Matei. Mi-a dat mesaj azi dimineață la 4 că e la Irina și e bine apoi și-a închis telefonul. Maibmulte nu știu.

Matei privi pierdut. Nu putea să mearga la Irina acasă. Nici măcar nu știa dacă mai e înca acolo. Și chiar dacă ar fi fost, ce ar fi rezolvat în starea ìn care era ? Avea nevoie de ajutor.

-Te voi ajuta eu...spuse Mara oftând, parcă citindui gândurile.