Problem (Louis Tomlinson F.F.)

Capitolul 1-Sarutul

O luam pe aleea unui parc si incepem sa ne indreptam spre casa:

-Deci Emily, cati ani ai?

-18. Tu? si se uita din nou la mine. Ma uit in acei ochi albastri care ascund durere si tristete.

-18. La ce liceu mergi? Nu te-am mai vazut.

-O spui de parca ai cunoaste toti elevii din toate liceele din Londra.

-Pai, cam ii stiu pe toti.

See uita inapoi la mine cu o privire aroganta si imi zice pe un ton amuzant:

-Uimeste-ma. De unde?

-Pai, tata m-a luat cu el intr-o campanie de educare a elevilor cu privire la legi.

-Deci sa inteleg ca ai mers in toate liceele din Londra pentru o asa mare prostie?se uita la mine mirata.

-Cam asa ceva. Si incepem sa radem amandoi. Avea un ras asa placut.

-La ce te holbezi?

-La tine.

-Tu al ce te holbezi? O intreb vazand ca se uita insistent la mine.

-La tine. Incepem din nou amandoi sa radem.

-Deci, spun redevenind serios, la ce liceu inveti?

-Nu invat la niciun liceu.

-Cum?

-La ce ma ajuta?

-Pai, poti intra la o facultate.

-Si asta la ce ma ajuta? Se uita in fata si da cu piciorul intr-o pietricica de pe alee.

-Pai, sa ai o cariera.

-Adica la fel ca tatal tau? Sa fiu marioneta societatii?

-...

-Vezi? Nici tu nu mai sti ce sa zici. Louis, viata nu se rezuma la a fi perfect. Viata e mult mai mult de atat. Stiu din proprie experienta.

-A, si cum e viata?

-E al naibii de grea. Nu sti nimic despre ea. Parintii tai iti ofera tot ce vrei si te rasfata. Dar la mine nu ea asa... spune in timp ce isi musca buza de jos.

-Cum e la tine?

-Total diferit.

-Cat de diferita poate fi familia ta?

-Eu nu am o familie, Louis! Lacrimile ii inunda ochii in timp ce incepe sa fuga. O clipa raman buimacit. Nu o pot lasa sa plece. Incep sa fug dupa ea. Aproape o ajung, cand se aude sirena masinii de politie. Asta inseamna ca ar vedea-o pe Emily si am da amandoi de belea. Trebuie sa fac ceva. Ma uit la ea. Imi vine o idee.

Ii iau fata mica in palmele mele mari si o sarut. Masina trece, dar noi ramanem asa. Dupa un minut ne despartim, mainele mele ramanand pe fata ei. Ma uit in ochii ei albastri, iar ea se uita la mine inapoi.

-Multumesc, sopteste ea nesigura.

-Pentru?

-Pentru ca m-ai acoperit.

-Imi cer scuze ca te-am suparat in legatura cu familia ta.

-Nu-i nimic. Acum poti sa iti iei mainile de pe fata mea. Spune dura. 

Era clar ca o deranjeaza acest subiect. Ma inteb de ce. Prefer sa nu mai deschid subiectul in aceasta seara. Imi adancesc mainile in buzunarele hanoracului si continui sa merg cu fata in pamant.

-Ai iubita? ma surprinde cand intreaba.

-Da.

-O. De cat timp sunteti impreuna?

-Doi ani,  raspund nesigur.

-O iubesti?

-Cred.

-Nu exista jumatati de masura in iubire. Ori iubesti ori nu. O iubesti?

-Nu.

-Si atunci de ce esti cu ea?

-Pentru ca... este dintr-o familie buna. La inceput am iubit-o, dar acum... nu o mai iubesc. E plictisitor sa fiu in preajma ei si nu mai simt nimic.

-Si de ce nu te desparti?

-Ai uitat? Conduitele si manierele sunt pe primul plan.

-Ah da, am uitat. Esti un baiat bun.

-Nu sunt un baiat bun. Bine sunt, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu si rau.

-Crede-ma e o diferenta intre a fi baiat rau si a fi un baiat care stie ce inseamna viata.

-Si care e mai bine sa fi?

-Un baiat care stie ce inseamna viata.

-Si cum as putea fi un baiat care stie ce inseamna viata?

-Fiind total diferit de ceea ce esti acum.

-As putea sa fac asta.

-Da, si cum? Spune in timp ce umorul se tradeaza in vocea ei.

-Cu ajutorul tau.

-Ce? Se intoarce la mine cu o privire uimita.

-As putea sa vin cu tine, sa fiu ca tine, sa traiesc ca tine.

-Crede-ma nu ai putea,spune in timp ce se uita in jos.

-Lasa-ma sa incerc.

-Cand?

-Chiar acum.

-Ai uitat ca sunt urmarita de politie? Parca trebuia sa ma acoperi.

-Am, scuze. De fapt, stai. Am o cabana la marginea orasului. Am putea sa megem acolo.

-Si ce am manca? Cum ne-am descurca? Ha'?

-Am 20 de lire in buzunar,

Ea incepe sa rada.

-Ce e asa amuzant?

-Serios? Vrei as te descurci cu 20 de lire? Nu iti ajung o zi.

-Si ce ar trebui sa fac?

-Sa muncesti!

-Sa ce?!

-Vezi? Crezi ca poti reusi, dar crede-ma nu lucrez cu traficanti de droguri din placere, si nici nu mi-o trag pe bani pentru ca sunt bogata.

-Ce faci?

-Cum ai auzit. Mi-o trag pentru bani? Ce? E rusinos sa stai langa o persoana ca mine,asa-i? Dar asta e viata, Louis. Nu poti pur si simplu sa crezi ca poti sa le ai pe toate.

-Nu, nu imi e rusine sa fiu langa o persoana ca tine. De aceea vreau sa invat cum e viata. Invata-ma, te rog.

##Emily's pov##

Ochii lui aratau durere si aveau o urma de regret imbinata cu speranta. Nu ma pot ajuta pe mine sa inteleg cum e viata, de ce as putea sa invat pe altcineva? Nu, nu pot face asta. Ma mai uit odata in ochii lui:

-Bine, accept. Mergem la cabana.

-Multumesc, spune si ma ia in brate. Il imping de pe mine.

-Prima regula, daca iubesti pierzi, asa ca nu iubi. Nici eu nu o fac.

-Sa... sa nu iubesti?

-Exact!

Cred ca nu ii prea place ceea ce aude. acum sa vedem, accepta sau nu sa fie ca mine?

-Accept!

-Bun. Sa mergem, nu rezolvi nimic stand!

Deci, am incercat sa fac un capitol cat de cat bun. Nu pre am reusit eu, dar sper sa va placa. Puteti sa va lasati parerea intr-uun comentariu, mi-ar fi de mare ajutir! Daca sesizati greseli, va rog anuntati-ma! Mersi!

-Amelia :*