13.12.2018

1 0 0
                                    

1. Berbec

  Se poate să primiţi un răspuns favorabil de la un juriu, c-aţi luat un examen, c-aţi absolvit nişte cursuri. Poate aflaţi la un telefon când şi unde o să vă-ntâlniţi cu cineva care vrea să petreceţi un weekend împreună sau sărbătorile, vacanţa de iarnă.  

2. Taur

  O să vă vedeţi mai des cu prietenele, vă puteţi şi ajuta, reciproc şi să lucraţi cu mai multă tragere de inimă, c-aveţi nevoie de asta pentru un confort emoţional. E un reviriment în sfera afectivă şi poate reveni cu gânduri de împăcare cineva care plecase de ceva timp şi, cu lecția-nvățată o să puteţi convieţui în pace şi bună înţelegere.  

3. Gemeni

   Un partener de cuplu pe gustul vostru e deja în cărţi şi o să faceţi casă bună în curând, e an bun de mariaj. Se poate să apară situaţii pe care să nu le fi luat în calcul şi o să vă cam stoarcă de energie toată povestea, dar se va lăsa cu succes la final.  

4. Rac

  O să recuperaţi nişte bani şi să vă ocupaţi şi de sănătate, să fiţi buni, zdraveni de sărbători. Aţi aranjat deja detaliile unei excursii de sărbători, poate-ati şi achitat sejurul şi o să vă drămuiţi în aşa fel banii încât să v-ajungă pentru toate cheltuielile.  

5. Leu

  O s-aveţi de plătit un echipament, fie pentru sala de sport, fie pentru casă, e ceva care s-o fi defectat şi-l înlocuiţi. O să vă contacteze cineva care vrea să începeţi o colaborare şi să vă implicaţi cu totul în ce-aveţi de făcut în cadrul acestui proiect, să iasă ceva clasa-ntâi.  

6. Fecioara

  Poate vă mai ajută cineva la treabă, acasă, o să vă fie mai uşor şi cu rata de la bancă, să vă rămână bani pentru cadouri. O să vă luptaţi până-n ultima zi a anului să luaţi o aprobare, să faceţi o achiziţie, o vânzare-cumpărare să vă asiguraţi că lucrurile pe care vi le doreaţi se vor întâmpla.  

7. Balanta

  Un semn de viaţă, de dor, din partea cuiva care n-ar mai vrea să lipsească din casa voastră şi faceţi cumva să fiţi împreună. Se pare c-o să-i adunaţi pe toţi ai voştri de sărbători, să fiţi împreună, nu care-ncotro, aşa cum s-a mai întâmplat în anii precedenţi şi o să lansaţi invitaţia.  

8. Scorpion

  O să vină cineva în vizită diseară şi poate fi o cină romantică în doi, dacă sunteţi la începutul unei relaţii. E posibil să vă ia cu asalt o dragoste cu năbădăi şi să n-aveţi timp să vă dezmeticiţi, poate şi pentru c-o să vă fie prea bine ca să-i ieşiţi din starea de vrajă.  

9. Sagetator

  E cineva care vrea să petreceţi sărbătorile împreună, poate plecaţi din ţară, c-aţi rezervat pe undeva o cameră, o vilă, să vă relaxaţi. O să vă puneţi casa la punct, vă luaţi şi ceva mobilă, aparatură electrocasnică, poate şi ceva de design interior ca să aveţi şi un confort vizual.  

10. Capricorn

  Se poate să alocaţi o sumă considerabilă maşinii care trebuie dusă la reparat, sau schimbată urgent. Bani şi cheltuieli simultan, alternativ, e un trafic intens la cont şi o să reglaţi situaţia financiară să nu treceţi cu restanțe în noul an, decât dacă chiar n-o să se poată altfel.  

11. Varsator

Vine cineva şi vă ridică moralul, poate are şi un cadou pentru voi, e ceva care o să dea refresh stării voastre afective. Noutăţi de toate felurile la voi, o să aflaţi cine vă invită pe la evenimente, ce se-ntâmplă în sfera afacerii şi ce se vrea de la voi şi la job şi în particular.

12. Pesti

  O să vă bucuraţi de susţinere din partea unor oameni care cred în calităţile voastre şi or să vă sprijine în toate demersurile pe care le-aveţi de făcut. Apar nişte răscoliri interioare la voi, poate v-oţi fi propus să faceţi nişte lucruri, dar n-aţi apucat, sau nu v-au ieşit aşa cum aţi visat şi nu vă lăsaţi păgubaşi - o să mai încercaţi.  

Zodiac signsWhere stories live. Discover now