Lasă-mă să te iubesc!

Prolog

O pagina din jurnalul unei anonime

    Nici nu știu ce simt în acest moment. Nu știu dacă este doar euforie, provocată de faptul că în sfârșit am cunoscut pe cineva asemeni mie, sau dacă e dragoste la prima vedere.

     Dragoste la prima vedere?! Chiar și mie îmi vine să râd, nici măcar nu ne cunoaștem, cu toate ca mi-ar plăcea ca asta să se întâmple în viitorul apropiat. Singurele lucruri ce ne leagă sunt câteva idei și sentimente.

     Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine. Nu am simțit niciodată că mă topesc așteptând să primesc un răspuns. Nu am crezut că îmi va tresălta inima de fericire de fiecare dată când voi auzi sunetul produs de telefon, specific primirii unui mesaj. Nu am crezut că voi ajunge să tânjesc după atenția unei persoane pe care nu o cunosc.

     Tot ceea ce spun e de-a dreptul prostesc și copilăresc, dar nu pot opri copilul din mine. El îmi spune că tu ești cel pe care îl caut, dar fiindcă e doar un copil, nici nu realizează piedicile dintre noi.

     Tu ești departe, la fel sunt și eu. Mări, oceane, munți, ape, dealuri, câmpii, până și timpul ne desparte.

     Ar mai fi destule motive, pentru care nu ar trebui să mă atașez de tine. Cu toate astea, unul dintre ele le întrece pe toate celelalte ca importantă: nu știu cine ești cu adevărat.

     Mulți oameni poartă măşti, fiecare fiind mai estetică și plăcut decât cealaltă. După atât de mult timp încă nu știu pe deplin dacă sunt înconjurată de prieteni sau dușmani. Având în vedere acest aspect, realizez că trebuie să am cu mult mai multă vigilență când vorbesc cu tine, fiindcă ești doar un străin.

     Nu știu la ce să mă aștept din partea ta, și nu am habar care îți sunt intențiile. Cum de pot avea încredere în tine? Cum de m-am atașat atât de ușor de tine? Încă nu îmi pot explica, însă mi-e frică. Mi-e frică să caut răspunsul, fiindcă dacă voi face asta s-ar putea să mă atașez mai mult de tine, și eu chiar asta încerc să evit.

     Cu toate astea, chiar dacă partea mea rațională aduce argument peste argument, inima mea se încăpățânează să nu o asculte. Acest dezacord dintre sentimente și gândire nu îmi va aduce nimic bun în viitor. Am trecut prin multe, și înțeleg ce riscuri îmi asum vorbind cu tine, dar nu am experimentat destul de mult, pe plan emoțional, pentru ca inima mea să recunoască pericolul.

     Ce ironică poate fi soarta uneori! Eu, cea ce consider dragostea la prima vedere doar o minciună sfruntată, doar o poveste de adormit copii, acum cred ca m-am îndrăgostit. Cum s-a putut întâmpla una ca asta? Nici chiar eu nu știu...

     Aş cere sfatul cuiva, dar singura persoană ce pare că mă poate ajuta ești tu. Doar cuvintele tale reușesc să trezească ceva în interiorul meu. Numesc acea senzație ceva, deoarece nu am deslușit încă ce este mai exact. Când îți citesc cuvintele simt cum un val de căldură năucitoare îmi ia în stăpânire trupul. Acea căldură îmi sufocă întreaga ființă, însă când aceasta începe să se risipească, un dor nedeslușit își face apariția de nicăieri, și pune stăpânire pe sufletul meu. Ți-aş scrie fiindcă pari a le şti pe toate, dar mi-e frică să nu te prinzi că îti vorbesc despre tine. Ce m-aş face dacă ai realiza asta? Probabil m-aş ascunde într-un loc necunoscut de ochii oamenilor și aş rămâne acolo. Nu aş suporta gândul că ai putea să intuieşti ce simt când aud numele tău.

     Știu că ești destinat să iubești altă persoană, fiindcă nu văd ce te-ar putea interesa la una ca mine. După discuțiile purtate cu tine pari a fi exact prințul din poveste, ești  prințul pe care îl caut. Dar eu nu pot fi prințesa ta, fiindcă simt că povestea noastră nu va avea nici măcar început, darămite și sfârșit...

*****************************************
Aş dori să mulțumesc pentru munca depusă de catre BiancaStoica8 la crearea coperții pentru această carte.
Din punctul meu de vedere ai creat trei coperți superbe, însă dintre toate am decis să o folosesc pe aceasta fiindcă se apropie foarte mult de coperta pe care o aveam în minte și pe care o doream.