vrea sa-i vorbesc,
dar pentru mine cuvintele cad greu la stomac.
tacerea mea il deranjeaza,
pentru ca i se pare sterila;
dar pe mine ma doare totul.
sufletul,
corpul,
cuvintele,
vorbele,
ma doare el,pentru ca e in sufletul meu.
de ce nu vede mana pe care o intind spre el
cand am nevoie de ajutor?
de ce nu ma ridica de jos?
cum sa-i vorbesc despre lucruri lumesti
cand eu simt ca nu fac parte din lumea asta?
am dezertat din ea pentru ca m-a nenorocit,
iar acum umblu prin sanatorii;
gresit.
ma tarasc,nu umblu.
in fapt..
ce mai conteaza?
el nu vede.sunt singura in doi.
el vrea povesti frumoase,minciuni,
cuvinte aruncate unele peste altele
fara nicio noima...
eu am Iubire de dat si vreau sa o dau,
dar in liniste.
