Ema, nou mutata in NY se simte urmarita si in pericol. Daca in copilarie sentimentul era fals, acum la 25 de ani este cat de poate de real.
Sunt motivele reale sau doar este ea o persoana paranoica? Te poate cuprinde sentimentul de nesiguranta in...
Eu sunt Ema. Parintii mei tocmai au divortat, iar eu m-am decis sa parasesc Texasul pentru New York si evident mi-am gasit si un job, de care sunt chiar mandra.
Apartamentul in care locuiesc nu este de vis, dar momentan atat imi pot permite intr-un cartier ca Brookyn, desi este agasant cat de mic este comparativ cu cel din Texas unde aveam o gramada de spatiu, dar HEY..este New York, totul este inghesuit.
Luni 3 decembrie 2017
Imi rasuna in urechi alarma nenorocita care imi spune ca trebuie sa imi iau adio de la patul calduros si sa plec la munca, dar nu inainte de a savura o cafea din boabe proaspat macinate si de a face un dus fierbinte, asa ca opresc alarma si ma ridic din pat. Privesc pe fereastra cateva secunde. Ninge, dar ninge marunt. Incerc sa urmaresc fiecare fulg de nea ce se lipeste de geam, dar sunt atat de multi incat ajung doar sa privesc in gol si sa uit pentru ce m-am ridicat din pat.
Fac cafeaua, intru in dus, incerc sa imi spal cat de repede se poate parul, ba chiar sar si peste balsam, ies din dus,imi infasor corpul intr-un prosop moale si ma asez pe fotoliu cu o cana de cafea in mana, verificand ce mai e nou pe instagram. Poze cu prietenele mele de la petreceri, poze cu pisici care sunt mai dragute ca orice in lumea asta si bineinteles poze cu cele mai enervante colege de munca, dar sarind peste asta, vad poze cu oameni care aparent sunt mult mai fericiti decat mine.
Acum ca mi-am baut incet cafeaua delicioasa fara zahar care mi-a lasat un parfum inconfundabil in casa, pot sa ma imbrac si sa plec pana nu intarziu iar. Imi usuc parul rapid si il prind intr-un coc, ma machiez doar putin sa nu par un zombie, trag hainele pe mine, insfac geanta si ies. Ajung in fata liftului, apas butonul si ca sa vezi, astazi este ziua mea norocoasa iar usile se deschid imediat. Pasesc rapid inauntru si apas butonul magic ce urmeaza sa ma duca la primul nivel al cladirii. Usile se inchid usor iar pe fundal se aud pasi repezi ca si cum cineva ar alerga spre mine, o mana aparand intre usi.
"Buna dimineata" imi ureaza persoana care tocmai a oprit liftul si mi-a stricat ziua pe care o credeam norocoasa. Daca o sa ajung tarziu din cauza asta jur ca....
"Hei" nu ii doresc o dimineata buna, pentru ca a mea nu mai e acum .
"Esti noua in cladire?" isi permite sa ma intrebe, plimbandu-si mana prin par, aranjandu-l rapid.
"Da, ceva de genul. M-am mutat acum cateva saptamani, dar nu cred ca este treaba ta."
"Eram doar curios. Nu te-am mai vazut, oricum ,eu sunt Nick, locuiesc in 5E. Probabil ne vom mai vedea, pe curand!" cuvinte trantite inainte ca usile sa se deschida iar el sa iasa rapid din lift de parca urma sa ia foc.
"Cu siguranta, Nick. ( din moment ce eu locuiesc in 5F, fix langa usa ta)" mi-am spus in gand, urmarindu-l cum paraseste cladirea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu il mai vazusem, chiar daca spune ca locuieste langa mine, ceea ce este ciudat, adica nu pare genul de tip care sa isi petreaca mult timp inchis in apartament, dar cine stie, poate a fost ocupat sau si mai rau, este un obsedat care sta inchis si se uita la materiale porno saptamani intregi. Ok..ce tot vorbesc aici?! Mai bine ma grabesc sa ajung la lucru.
........
Intunericul orasului este destul de inspaimantator, zapada asternuta pe asfalt scartaie la fiecare pas facut. Astept autobuzul intr-o statie goala, privind stalpii ce lumineaza strada pustie. Autobuzul aparent se lasa asteptat de ceva vreme, dar exact in momentul in care decid sa merg pe jos, aud scartaitul automobilului, semn ca acesta a oprit langa mine. Iti multumesc doamne! Nu locuiesc in cel mai sigur cartier, lucru care ma face clar sa ma gandesc de doua sau sapte ori inainte de a merge pe jos, asa ca ma urc rapid in autobuz, introduc maruntisul sa imi platesc cursa si imi gasesc un loc la fereastra . Acum imi pot verifica iar retelele de socializare pana ajung acasa.
Trec 30 de minute, iar autbuzul opreste in fata blocului meu unde se intampla sa fie si statia, cobor usurata ca am ajuns si ma indrept spre scarile blocului. Intru in cladire si chem liftul gandindu-ma la intalnirea ciudata de dimineata. Nu spun ca Nick nu arata bine, dar ceva era ciudat la el, avea un aer care nu imi prea inspira incredere, ceva ma punea pe ganduri.
In sfarsit, etaul 10. Ies din lift si ma indrept spre usa apartamentului meu, scotocind in geanta dupa chei. Incerc sa descui usa, dar acel sentiment la care ma gandeam in lift a revenit. Simt ca cineva ma priveste, de parca mi-ar respira in ceafa. Poate sunt doar paranoica, pentru ca holul este gol, dar mai bine intru urgent in apartament fara sa stau pe ganduri. Deschid usa si intru repede, trantesc geanta pe masuta de langa usa si ma asigur ca lantul este pus, iar usa este bine incuiata. Incerc sa imi reglez respiratia, pentru ca respir atat de greu de parca cineva m-a alergat. Am exact acelasi sentiment pe care il aveam la 10 ani cand urcam noaptea scarile spre dormitorul meu, iar cand ajungeam la jumatate alergam de parca cineva era in spatele meu. Clar atunci era paranoia, dar acum simt ca ceva era real. Ce este?
