Misterul familiei pierdute

1.Adevărul

Bună, eu sunt Emma și am 15 ani. Încă de când îmi amintesc am locuit cu bunica. Nu îmi aduc aminte nimic despre părinții mei, nu știu dacă mai sunt în viață sau nu. Însă bunica mi-a promis că în seara asta, la cină o să îmi spună tot ce vreau să aflu.
După câteva ore grele, a venit și timpul să luăm cina. Ne-am așezat la masă, iar după ce am terminat de mâncat am întrebat-o:
- Crezi că acum ar fi timpul să aflu?
- Da, cred că ai așteptat destul.
Păi...*face bunica o pauză*
- Bunico, nu vreau să te forțez, dacă nu ești pregătită să îmi povestești cred că mai pot aștepta.
- Nu, ai așteptat destul. Sunt pregătită să îți spun, trebuie doar să îmi găsesc cuvintele potrivite.
•Flashback•
Părinții tăi erau niște oameni de afaceri renumiți. Într-o zi , când tu aveai vreo 3 ani, aceștia te-ai adus la mine.
- Mamă, ai putea avea grijă de Emma timp de vreo două zile?
- Desigur, dar de ce?
- Avem o întâlnire importantă la care trebuie să participăm amândoi și chiar nu avem cu cine să o lăsăm. Dar dacă nu puteți, nu ne supărăm. O să găsim noi ceva.
- Cum să nu pot sta cu scumpa mea nepoțică. Nu vă faceți griji, e pe mâini bune.
- Suntem siguri de asta, de aceea ne-am gândit prima dată la dumneavoastră.
- Mă bucur că ați făcut asta.
- Noi trebuie să plecăm, ne vedem peste două zile! Sper să vă distrați!
- Așa vom face!
- Pa, scumpo!
- Pa, mami!
Și atunci i-am văzut pentru ultima oară.
•End flashback•
Bunica a terminat povestea cu lacrimi in ochi.
- Te rog , nu plânge! Mă întristezi și pe mine.
- Îmi pare rău!
- Dar, bunico, nu te-ai interesat sa vezi de ce nu au mai venit înapoi?
- Ba da, am sunat la firma lor și...
•Flashback•
- Ați sunat la firma Edwards, cu ce vă putem ajuta?
- Bună ziua! Mă scuzați dacă vă deranjez dar aș putea vorbi cu Anais sau Andrew Edwards?
- Din păcate nu mai sunt aici de 2 săptămâni.
- Cum adică nu mai sunt?
- Doamnă, ei sunt foști patroni. Au vândut firma , însă numele a rămas încă același dar se va schimba în scurt timp.
- Dar de ce au vândut firma?
- Mă scuzați, dar eu nu știu prea multe detalii și oricum daca aș știi nu aș avea dreptul să spun. Îmi pare rău!
- Bine. Mulțumesc oricum, la revedere!
•End flashback•
- Dar de ce ar face asta? Aveam ceva probleme cu bani?
- Astfel de probleme nu existau în familie dar din cate am înțeles aveau un motiv întemeiat.
- Un motiv întemeiat?
- Asta am înțeles din spusele lui Max.
- Max? Cine e Max?
- Era cel mai bun prieten al tatălui tău.
După ce am sunat la firmă, l-am contactat și pe el.
•Flashback•

- Alo?
- Max? Sunt Amanda, mama lui Andrew.
- Bună ziua! S-a întâmplat ceva?
- Într-un fel chiar s-au întâmplat. Acum o săptămână Anais și Andrew au adus-o pe Emma la mine, spunând că au o întâlnire la care trebuie să meargă amândoi, însă nu au mai venit după fată. Am încercat să îi contactez dar amândoi au telefoanele închise. Am sunat la firmă iar cel care mi-a răspuns, mi-a spus că au vândut-o acum 2 săptămâni. Nu prea m-a lămurit așa că m-am gândit să te sun pe tine, poate știi ceva.
- Pai ultima oară când l-am văzut pe Andrew a fost acum 3 zile când a venit la mine. Mi-a spus că a trecut pe la mine ca să își ia la revedere. Inițial am crezut că e pentru o perioadă scurtă de timp. Mă gândeam că pleacă în vacanță așa că l-am întrebat care e destinația. Acesta mi-a răspuns pe un ton trist că nu e o vacanță ci că pleacă pentru o perioadă nedeterminată de timp, însă nu a vrut să-mi zică și unde.
După ce am vorbit încă ceva timp despre lucruri neimportante, a plecat. Atunci l-am văzut ultima oară.
- Dar nu știi de ce a vândut firma?
- Nu știu. Nu a vrut să îmi spună. Zicea că nu aș crede dacă mi-ar spune. Dar a avut un motiv întemeiat, așa am înțeles, dar care este acela chiar nu știu.
- Dar acum nu mai e acasă?
- Nu.
- Nu știi când au plecat?
- Din păcate nu. Însă deunăzi s-a întâmplat ceva ciudat. Eram in grădină și dintr-o dată am auzit o bubuitură. Când m-am uitat înspre casă, deasupra s-a ridicat un nor de praf care a dispărut la fel de repede pe cât a apărut, însă nu știu mai multe.
- Mulțumesc frumos, mi-ai fost de mare ajutor!
- Oricând, dacă îmi mai aduc aminte ceva să vă contactez?
- Desigur. Chiar și cea mai mică informație e importantă. Mulțumesc încă o dată, la revedere!
- La revedere!

•End flashback•
- Deci nici el nu știa ce motiv au avut.
- Din păcate.
- Dar nici o persoană nu știe ce s-a întâmplat cu ei?
- Am încercat să contacteze toate persoanele apropiate ale părinților tăi, însă nimeni nu știa nimic.
- Dar nu a anunțat nimeni poliția?
- Ba da, după ce am văzut că nu dat de ei, am sunat poliția.
•Flashback•
- Bună ziua! Cu ce vă putem ajuta?
- Bună ziua! Aș vrea să anunț o dispariție.
- O dispariție? Cine a dispărut?
- Copii mei, celebrii oameni de afaceri Anais și Andrew Edwards.
- Și unde ar trebui să mergem? Acasă la ei?
- Da, însă din păcate eu nu pot ajunge, dar un domn pe nume Max vă v-a aștepta.
- Bine, doamnă, o să vedem ce putem face. La revedere!

- Doamnă Amanda?
- Max, tu ești?
- Da. Nu am vesti prea bune.
- Ce s-a întâmplat?
- Polițiști stau de vreo 3 ore in casă și încă nu au ieșit.
- Așa de lungă e ancheta?
- De fapt nu cred că mai anchetează, nu se mai vede nici o mișcare. Probabil se petrece ceva în casă. O fi bântuită?
- Bântuită? Max astea sunt povești pentru copii, nu există case bântuite.
- Eu nu sunt de aceeași părere.
- Bine, Max. Dacă afli ceva mă suni.
- Bineînțeles. La revedere!
•End flashback•
- Și au mai ieșit polițiști?
- Din păcate nu, nici în ziua de azi polițiști nu și-au mai făcut apariția.
- Wow...Oare casa chiar e bântuită?
- Eu tot nu cred in așa ceva.
- De atunci a mai intrat cineva in casă?
- Nu. Nimeni nu a mai avut curajul.
- Atunci , eu o să sparg gheața. O să intru în casa aia, o să aflu ce s-a întâmplat, o să îmi găsesc părinții si o să venim toți teferi și nevătămați acasă.
- Nu. Nu te pot lăsa. I-am pierdut pe părinții tăi, nu vreau sa te pierd și pe tine.
- Dar, bunico...
- Nici un dar. Am spus nu și așa o să rămână. Acum e târziu, ar trebui sa mergi la culcare.
-Dar, bunico nu mai am 5 ani.
- Nu contează, te duci in camera ta și îți scoți din minte prostia asta de a te duce sa afli ce s-a întâmplat.
- Dar cineva trebuie să afle.
- Trebuie, dar cu siguranță nu vei afla tu. Acum du-te in camera ta. Noapte bună, dragă!
- Noapte bună!
Am urcat în cameră și m-am trântit în pat. O să merg să aflu, dar nu pot pleca fără acordul bunicii. Trebuie să o conving cumva să mă lase, și am planul perfect.

Heeei, m-am apucat și eu de o carte. Sper să vă placă. Îmi cer scuze pentru greșelile gramaticale, o să le editez cândva.
E prima mea carte iar dacă mi-ați da o părere ,mi-ar fi de mare ajutor. Mulțumesc anticipat!❤️❤️