Prolog
O săptămână. A trecut o săptămână de când tatăl meu nu s-a mai întors acasă, după ce a plecat la servici.
Era luni dimineaţa, şi ca în orice început de săptămână, mă pregăteam pentru şcoală după un weekend plin de petreceri şi nesomn. După ce mi-am făcut rutina de dimineaţă şi m-am îmbrăcat în primele haine pe care le-am găsit prin dulap, pentru a nu întârzia, am coborât. În sufragerie l-am găsit pe tata, mai agitat decât de obicei, învârtindu-se ca un titirez prin casă.
- Tată, eşti okay? l-am întrebat eu, urmărindu-l cu privirea. Toată săptămâna fusese in starea asta de agitație, iar dacă-l întrebam ce are îmi spunea că lucrează la un caz important. Aveam momente când puteam să jur că e speriat şi îşi făcea multe griji şi în legătură cu mine. Ştiu că insistase să mă ducă şi să mă aducă Nick, iubitul meu, de la ultima petrecere la care fusesem, dar de obicei mergeam şi veneam cu maşina mea.Am vrut să îl întreb care este problema, dar tata se întoarse spre mine, parcă până atunci nefiind conştient de prezenţa mea, şi înainte să pot zice eu ceva, mi-o luă înainte.
- Da, sunt bine. Doar puţin grăbit. Am o importantă întâlnire de afaceri şi trebuie să plec. Dacă întârzii să o chemi pe mătuşa Ashley sau pe Shelby să stea cu tine. Îşi luă cheile de pe măsuţa de cafea şi veni rapid la mine, sărutându-mă pe frunte, bolborosind ceva de genul să fiu cuminte, după care se îndreptă spre uşă, trântind-o în urma sa.
Tata era avocat, deci eram obişnuită cu plecările şi întârzierile lui, dar nu lipsea mai mult de două zile fără să anunțe. Aşa că era normal să mă neliniştesc după o săptămână de linişte din partea lui. I-am sunat toţi prietenii, am sunat la poliţie şi l-am căutat la birou. Nimeni nu ştia nimic de el. Parcă s-ar fi evaporat. Şi cu fiecare minut care trecea fără ca el să apară, starea mea de agitaţie se mărea. Aşa că, iată-mă aici, într-o altă dimineaţă de luni, după încă un weekend de nesomn, dar de data asta nu din cauza petrecerilor, încă aşteptând ca tata să se întoarcă.
Shelby a stat cu mine toată săptămâna, şi a venit cu mine peste tot încercând să aflăm unde e tata. Am încercat să aflu cu cine avuse acea întâlnire de afaceri în dimineața respectivă sau la ce caz important lucra, dar nimeni nu ştia nimic. Tatălui meu nu îi făcea plăcere să-şi discute problemele de muncă, şi de cele mai multe ori nu ştiam nici eu la ce cazuri lucra.
Eram pe cale să-mi iau geaca şi să merg din nou la poliție, când telefonul a vibrat puternic, făcându-mă să tresar. M-am uitat repede la ecran, unde apăruse numele lui Ian, cel mai bun prieten al tatei.
- L-ai găsit? am întrebat eu înainte ca Ian să poata spune ceva.
- Hanna... începu Ian, cu o mică urmă de ezitare în glas. Nu-i de bine.
- Unde e? începeam să mă panichez, unde naiba era tata?
- Tatăl tău e mort, Hanna. I-au găsit cadavrul.
Deci acesta este prologul. Scuze că este aşa plictisitor, dar trebuia să încep cumva. Chiar sper că a ieşti ceva...nu ştiu. Aştept părerile voastre. :)
CITEȘTI
Criminal (Zayn Malik fanfiction)
FanfictionIf you dance with the devil, the devil don't change. The devil changes you.