Criminal (Zayn Malik fanfiction)

Capitolul 3

- De ce te afli din prima ta zi la închisoare? Shelby mă urmăreşti cu privirea în timp ce urc în maşina ei, şi un zâmbet amuzant îi apare pe faţă. 

- Suntem aici pentru a lua nişte interviuri! m-am lăsat pe spate pe scaun, şi mi-am scos telefonul din geantă. Era doar ora 11, dar după spusele "colegilor", azi am scăpat aşa uşor, deoarece mai au de lucru la numărul nou din ziar, care apare mâine, iar ceilalţi, care şi-au terminat articolele şi eu, suntem liberi pentru restul zilei, dar Josh m-a asigurat înainte să plece că mâine nu vom scăpa aşa uşor. 

- Deci, dacă tot ai scăpat aşa repede, vii să mă ajuţi la librărie. şi înainte să mă lase să răspund, a luat-o pe un drum la dreapta, care ducea spre librărie. Mi-am lăsat capul sprijinit de geam, şi am căutat în agendă numărul mătuşii Ashley, şi am apelat-o.

                                                                                ******

- Adică el îţi ştia numele, dar tu nu i l-ai zis? Shelby aranja cărţile pe raft, iar eu despachetam cutiile. 

- Da... A fost aşa ciudat. Adică am evitat tot timpul discuţiei să-i spun numele meu, dar el îl ştia deja. Şi habar nu am să-l fi întâlnit înainte. Adică nu-mi pare cunoscut, sub nici o formă... 

- Să afli mâine de unde te cunoaşte. Chiar m-ai făcut curioasă. Shelby puse o ultimă carte pe raft. Pe celelalte le lasăm pe mai tărziu. se aşează pe un scaun, şi-mi face semn să mă duc lângă ea, şi-mi întinde o ceaşcă de cafea. Cum te înţelegi cu ceilalţi colegi?

- Nu prea am vorbit cu ei... Adică nu am avut ocazia, l-am cunoscut doar pe Josh. Shelby se uită la mine, şi începe să râdă. Ce? Am ceva pe faţă?

- Nu, dar presupun că e drăguţ acest Josh. Adică, ai acel zâmbet tâmp pe faţă. mi-am dat ochii peste cap. Urăsc când face asta. Nu ştiu dacă face parte din "calităţile psihologului", cum spune ea, dar Shelby mereu reuşea să mă "citească". Da, Josh era drăguţ. Dar nu-mi plăcea de el! Nici nu avea cum, îl cunoşteam de abia câteva ore. Dar da, are nişte ochii albaştri superbi, şi arată bine, dar atât. Sunt "salvată" de o discuţie pe tema asta cu Shelby, de sunetul clopoţelului de la uşă.

                                                                             ******

Peste aproximativ o oră de recomandat şi dezbătând cărţi, m-am aşezat pe scaun, iar cafeaua se răcise în ceaşca uitată undeva pe tejghea, dar am luat totuşi o înghiţitură, iar lichidul rece mi-a gâdilat gâtul. Clopoţelul sună din nou, şi ne întoarcem capul spre băiat înalt care intră pe uşă.

Mike îşi face apariţie, ţinând în mână două pachete cu mâncare, şi ne salută, fluturând mână liberă. Mike este iubitul lui Shelby, încă de când ea era clasa a 11-a, şi el a 12-a. Acum Mike era în ultimul an la medicină, fiind pasionat de biologie. Sincer, la început, când au început ei să vorbească, nu-mi plăcea prea mult Mike. Adică era genul ăla de băiat îngâmfat cu nasul pe sus. Dar acum s-a schimbat, s-a maturizat mult, şi am început să ne apropiem destul de mult, devenind prieteni buni.

- Credeam că nu mai vii! Shelby se repezeşte spre unul din pachetele cu mâncare, şi-l sărută rapid pe Mike, şi se reaşează pe scaun, desfâcând pachetul.

- Mersi, mersi! spun şi eu la rândul meu, şi întind mâna după pachetul meu de mâncare. Mike mi-l oferă, şi îmi zâmbeşte după care se aşează lângă Shelby, luptându-se pentru cartofii ei prăjiţi. Când să încep şi eu să-mi despachetez pachetul, sunetul clopoţelului răsună iar peste râsetele lui Mike.

- Hanna, te ocupi tu, te rog? Shelby se uită la mine cu o faţă rugătoare şi cu gura plină. Îmi dau ochii peste cap, şi mă ridic, îndepărtându-mă cu câţiva paşi de scaunul meu.