Stele

Capitolul 2

         Pe departe asta a fost cea mai grea noapte a mea.Lacrimile nu se pot opri nici macar acum la 6 dimineata cand trebuie sa incep sa ma pregatesc de scoala.As fi putut sa stau acasa astazi,dar ar fi fost un semn de slabiciune,iar eu nu vreau sa arat ca ma simt rau.Probabil toti isi vor da seama de ceea ce simt,dar continui sa ma mint singura.Toti colegii mei stiu ce a insemnat pentru mine ziua de ieri.Mama nici macar nu a trecut aseara prin camera mea sa vada cum sunt,nu ca m-as fi asteptat dau ceva de genul.Dar speram ca macar in momente de genul isi va aduce aminte ca are o fiica.Si o fiica care sufera al naibii de tare.De cand am aflat ingrozitoarea veste ca tata a murit,nu am vazut-o sa verse vreo lacrima.Asta ce ar trebui sa insemne?Ca nu l-a iubit?Sau ca este prea puternica incat se abtine sa planga pana cand nu o va vedea nimeni?                   Cu toate aceste intrebari in capul meu am pornit spre baie.Cand m-am uitat in oglinda am avut parte de un mic soc.Orice as fi avut in mintea mea,nu credeam ca as fi putut arata atat de rau.Ochii imi erau mai umflati decat ii vazusem vreodata,iar fata mea era extrem de rosie.Patul imi statea in toate directiile,aratand de parca nu m-as mai fi pieptanat in viata mea.Totusi,am trecut peste astea si am dat drumul la robinet,lasand cada sa se umple cu apa.Cand apa fierbinte mi-a atins corpul,m-am simtit de parca toate tensiunile din ultimele cinci zile ar fi disparut cu totul.Am inchis ochii pentru cateva minute si am vazut ceva la care nu ma mai gandisem de ieri:ochii aceia.Stiu ca pare ciudat ceea ce zic,dar aveam de gand sa gasesc persoana careia ii apartineau acei ochi.Cand voi veni de la scoala ma voi uita pe lista invitatilor de la inmormantare.Imi pare rau ca nu am obsevat sa ii vad chipul prea bine,dar stiu ca era un baiat.                                                                     Dupa relaxantul dus am revenit cu picioarele pe pamant si mi-am dat seama ca trebuia sa plec la scoala incurand. Bruno ma astepta cuminte pe patul meu. El e singura mea alinare, singura fiinta care nu m-a  parasit. Poate pare puieril sa zici asta despre un motan,dar este ADEVARUL. Are blana neagra si fina ca de catifea. Isi duce traiul in casa asta de 5 ani si niciodata nu am tipat la el. Nici nu l-am dat afara din camera. E singurul pe care il mai iubesc cu adevarat.
          Asa ca ii dau sa manance si ii pun apa sa bea,pentru ca stiu ca mama nu avea de gand sa o faca.Ar putea muri in fata ei ca nici nu s-ar misca din loc.Uraste animalele.Bruno sta mereu doar in camera mea.Parca intelege ca nu este dorit in preajma ei.E o pisica tare desteapta.
         Ajung in fata sifonierului si habar nu am cu ce ar trebui sa ma imbrac.Nu imi pasa prea tare ce pun pe mine,dar totusi trebuie sa arat decent.Iau o pereche de blugi negri,o camasa alba si o jacheta de piele neagra.Ceva simplu.Cu asta nu ar trebui sa ies in evidenta.Parul mi-l prind intr-o coada destul de lejera.In picioare imi pun o pereche de tenisi Vans.Imi iau ghiozdanul din piele neagra si ma privesc in oglinda.Ceea ce vad nu seamana cu fata pe care o stiam acum o saptamana.Dar nu imi mai pasa de nimic.Vreau doar sa ajung cat mai repede la facultate si sa scap de casa si viata asta plictisitoare.
          Ies pe usa si ma intreb ce surprize imi rezerva ziua de azi.