Stele

Capitolul 3

  
      Niciodata nu mi-a placut prima zi de scoala. Vezi doar parinti agitati sa cumpere profesoarelor cele mai frumoase si deosebite buchete de trandafiri. E doar agitatie in mintea si in jurul meu... Acum ceva timp si eu eram ca acesti copiii. Si eu voiam sa fiu cat mai frumos imbracata si sa atrag cat mai multe priviri. Acum vreau doar sa ma pierd in multime,sa fiu o oarecare. Le zambesc celor cu care ma intalnesc in drum spre statia de la autobuz. Toti imi spun: "Condoleante!A fost un om bun." ,de parca cuvintele m-ar putea incalzi cu ceva.
       E prima data cand iau autobuzul. Tata ma ducea oriunde doream sa merg. Mama doarme si oricum nu ar fi vrut sa ma duca. Nici macar eu nu as fi dorit asa ceva. Prefer autobuzul, desi astazi e prea aglomerat. Insa, zgomotul este atenuat de muzica din castile mele. Muzica a devenit ca un tratament pentru mine. Imi reaminteste ca nu sunt singura oricat de mult as simti asta. Imi ofera siguranta si alinare. Ce as vrea mai mult de atat?
          Fara sa imi dau seama, realizez ca autobuzul a ajuns in fata liceului. Mai timida ca niciodata, cobor din el si simt o frica de nemarginit. Parca ma rup in mii de bucatele. Mi-e frica de felul in care ma vor privi,de ceea ce vor crede,de cum se vor comporta in preajma mea. Vor pune intrebari?Si daca vor pune,voi stii cum sa raspund la ele fara sa par afectata? Cu inima in dinti pasesc inauntrul liceului William Shakespeare. Simt ca locul asta ma omoara la propriu. Peretii par ca se strang in jurul meu. Zgomotul se aude mai tare ca niciodata si ma simt sufocata. Raman fara aer. Intru in baie si ma uit in oglinda. Fata mea e palida si am o expresie de parca as fi vazut cel mai ingrozitor lucru. Dau drumul la robinet si ma dau cu apa rece pe fata. Scot un servetel din ghiozdan si ma sterg pe fata. Imi pun mainile pe fata si ma trag de obraji pentru a parea mai vie.
          Ies din baie si ma indrept spre clasa in care am invatat pana acum. Noroc ca nu sunt multe persoane. Sunt doar Jessica,Kevin,Lauren si Jason. Lauren nu imi pune intrebari, dar ma saluta politicos. Ma asez langa ea in obisnuita banca a treia de la geam. Aici stau inca din clasa a-9 a. Lauren e singura care ma mai place ca la inceput. Nu il pot privi pe Jason. Pur si simplu nu pot. Nu dupa cate a facut. Nu dupa ce si-a batut joc de mine si de iubirea mea. Nu am de gand sa il iert vreodata pentru ce mi-a facut. Si acum sta cu EA chiar in fata mea,fara sa ii pese ca sunt aici. Poate nici nu m-a observat. A uitat cat am tinut la el. A uitat cum stateam ca o tampita la toate meciurile lui de fotbal urmarindu-l doar pe el. A uitat cand i-a promis tatei ca o sa aiba grija de mine. CA NU MA VA RANI VREODATA. Sta langa Jessica la doar cativa centimetrii de fata ei. Imi vine sa vomit. Motivul despartirii a fost ceva ce m-a lovit din plin. Ceva ce tot imi spun ca nu e adevarat.
         Mi-a spus printr-un mesaj in ziua in care tata a murit ca se desparte de mine pentru ca stie ca voi suferi dupa el si nu are chef sa stea sa ii plang pur si simplu pe umar. El vrea sa isi traiasca viata. Vrea sa se distreze. Totusi e ultimul an de liceu si vrea sa il traiasca din plin. Nu are nevois de "plangaciosi" prin preajma sa. Il urasc pentru ceea ce a putut sa zica.
         Lauren pare atat de fericita ca ma vede incat sare efectiv in bratele mele si ma saruta pe obraz. I-am simtit lipsa. A fost la inmormantare, dar nu am putut vorbi cu ea. Am palavragit vreun sfert de ora despre chestii obisnuite din prima zi de scoala:Ti-ai facut temele? Unde ai fost in vacanta? Ai emotii pentru anul asta?. Ma bucur ca nu m-a intrebat nimic legat de ziua de ieri si ii sunt recunoscatoare pentru asta.
         Scot o foaie de hartie din ghiozdan si ma gandesc la ce as putea sa desenez,iar inspiratia ma loveste din plin. Cand nu ma gandesc la evenimentul nefericit de ieri,imi tot vine in cap acea pereche deosebita de ochi. Asa ca pe ei ii desenez. Mi-i aduc aminte cu precizie de parca i-am vazut de un milion de ori. In timp ce desenam genele ma uit in jurul meu si de abia acum observ ca sala s-a umplut. Doamna diriginta intra in clasa cu zambetul sau obisnuit.
      -Buna dimineata,dragii mei elevi. Bine ati revenit in ultimul vostru an la Colegiul National William Shakespeare. Stiu ca nu v-ati fi asteptat la un nou coleg tocmai in ultimul an al vostru aici,dar el este Eric White,spuse ea zambind cat mai larg posibil.
        In clasa a intrat un baiat cu parul blond,iar mai multe suvite ii stateau pe frunte. Nu era foarte inalt, parea de 1,70 m. Buzele ii erau pline si carnoase. Si insfarsit am vazut detaliul care imi scapase. Acei ochi. Acea culoare ce imi taia respiratia. Albastrul si verdele se contopeau asa frumos incat simteam ca ma sufocam. Mi-am intors capul,dar in zadar. M-am uitat la foaia unde desenasem ochii lui si erau la fel. Cand m-am uitat in fata l-am vazut ca se asezase exact pe scaunul din fata mea. Doamna diriginta a mai palavragit cate ceva,dar nu mai auzeam nimic.
       Am ascuns desenul in ghiozdan si mi-am pus o casca in ureche,dand drumul la muzica pentru a ma linisti.