Nici nu am văzut unde ne teleportase Vince că am strigat:
-Nu îmi vine să cred! Nenorocitul!!!Cum a putut ciudatul ăla să îmi facă astaaa!? Dintre toţi oamenii de pe planeta asta , a trebuit să fie ciudatul ăsta! Eu nu mă căsătoresc cu el nici dacă ar fi să mor!
-Nici mie nu îmi vine să cred! Nu ştiam că şi el este un fimerit! Trei ani cu el în clasă şi nu m-am prins! Banuiam că te place , dar nu că este atât de obsedat încât să faca asta!
S-a lăsat liniştea , dar se vedea pe feţele noastre cum furia clocoteşte în interiorul sufleteor noastre.
Ce o să mă fac? Nu mă pot căsători cu el!! Şi dacă nu o fac , se va întampla un lucru groaznic. Când m-a omorât ştia că nu o să am de ales şi va trebui să aleg ceea ce i-ar conveni! Cum poate fi cineva atât de diabolic? Trebuie să mă relaxez. Dupa ce m-am mai gândit la câteva injuraturi la adresa lui Darius , ( aşa îl chema pe retardatul care mi-a distrus viaţa) am reuşit să îmi mai calmez nervii şi am analizat locul unde mă aflam. Părea o cabană de munte. Totul era simplu ,cu pereţii din lemne şi mobilă rustică. În aer se simţea mirosul proaspăt de pin şi ace de brad. Pe fereastră se vedea un pârau al cărui susur străbatea grosimea geamului şi umplea camera. Cât timp am fost pierdută în gândurile mele negre la adresa jigodiei cu numele de Darius , Vince a facut focul şi acum sunetul lemnelor care trosnesc acompania susurul . Era vară , dar fiind la munte era prea frig să nu facem focul.
-Avea haine negre...
-Aşa şi? Nu ai observat că aşa e el , mai „supărat pe viaţă”?
-Nu cred că are vreo legătura cu stilul lui.. ci cu gradul.
-Negru..E ultimul grad,nu?
-Din păcate da. El controlează focul şi eu aerul şi îmi e teamă că nu prea mă pot lupta cu el. Măcar de stăpâneam apa..
-Apa se stăpâneşte la primul grad,nu?
-Da.
-Deci eu aş putea să controlez apa ,nu?
-Din păcate nu. Trebuie să devi completă pentru a controla elementele.
-Ai spune că după ce mori ,ai parte de odihnă! Din contră, am avut mai multe probleme decât în toată viaţa mea.
-Îmi pare rău că trebuie să treci prin toate astea, dar nu aş fi suportat nici gândul să nu te mai văd niciodată...
Mi se făcuse pielea de găină şi nu era din cauza frigului...Oricum nu îmi place de el , sau lui de mine , ci doar ne înţelegem mai bine ca înainte.
-Îmi pare rău că te fac să treci prin atâtea..
-Glumeşti? Ce activitate mai bună decât să mă ascund de un psihopat puteam găsi?
Chicotul lui a umpluut cabina , dar în colţurile ochilor mei îşi faceau apariţia subtil, dar sigur , lacrimi pline de durere. Lacrimile nici nu se vedeau ,dar ochii calzi ai lui Vince le-au zarit imediat.
-Nu plânge.
Tonul lui era calm şi dulce ,dar parcă acele cuvinte îmi făceau lacrimile să alunece pe obrajii mei .
-Sunt fantomă şi plâng...cine ar crede că fantomele plâng?
-Înţeleg cum te simţi mai bine decât oricine..dar nu există nişte cuvinte pe care să le pot spune şi să şterg cu buretele tot ceea ce s-a întâmplat.
M-am ghemuit la pieptul lui şi îi puteam auzi bătăile inimii. În sfarşit aveam şi eu un prieten baiat. De la accident nu m-am mai gandit nici la familia mea ,nici la prieteni. Tot ceea ce vreau să ştiu despre ei şi ştiu deja , este că sunt bine! Şi trebuie să treacă cu bine peste tot ceea ce s-a întâmplat. Off..sunt prea multe problem care gravitează în jurul creierului meu. Trebuie să iau problemele pe rând. Am scos un oftat adânc şi am întrebat ceva ce nu credeam că o să pot rosti cu voce tare.
-Când este următoarea lună plină?
Ciripitul păsărilor parcă tăia neliniştea ce plutea în încăpere. Oare ce va zice? O zi? O săptămână? Două?
-O săptămână…
-Ce am putea face? Nu pot să mor , deoarece aş răni persoanele la care ţin. Mai bine m-aş căsători cu Darius.
-Trebuie să ajungem la o anumită persoană..dacă ea nu ştie ce e de facut , nimeni nu ştie. Încă există sperantă!
-Cine este această persoană?
-Stă la mare distanţă, într-o lume paralelă...
-Şi cum ajungem acolo?
-Trebuie să mergem în Lerwick şi acolo este o poartă către acel tărâm.
-Dar este în capătul opus fată de locul unde ne aflăm!!
Cum ajungeam noi din Southampton până în Lerwick.În plus mai era şi o insulă înconjurată de altele mai mici , în mijlocul mării. Stai! El putea să se teleporteze!
-Dar tu te poţi teleporta!
Se simţea speranţa din glasul meu , dar privirea lui îndreptată spre pământ mi-a spulberat orice fărâmă pe care o mai aveam.
-Nu merge aşa..acolo este un loc mai special , mă pot teleporta până pe insula Kirkwall , dar tot este o distanţă mare , pe care nu ştiu cum o vom parcurge. Trebuie să cumpăram o barcă, dar şi aşa , suntem expuşi. Darius ne poate găsi.
-Trebuie să încercăm! M-am tânguit eu.
-Bine..uite cum facem. Trebuie să mergem să cumpărăm o barcă şi provizii . Următoarea lună plină este în fix 7 zile , iar drumul o să dureze 2. Cinci zile sau mai mult , cu dus şi întors şi cât timp vom petrece acolo. Ne vor rămâne doar 2 zile cel mult ,după aceea.
Am confirmat din cap şi simţeam cum frica mă năpădeşte . Nu îmi era fică pentru mine , îmi era frica pentru familia mea şi pentru el. L-am băgat într-o mare încurcătură. Lacrimile îşi făceau loc în ochii mei , dar nu aveam timp pentru lacrimi. Trebuia să fiu tare.
-Să mergem am spus eu.
-Mai întâi trecem pe la un supermarket să cumpărăm haine , mâncare şi apă. Apoi , cred că ştiu eu un magazin de unde pot cumpăra o barcă.
Deşi ne puteam teleporta la supermarket , am mers cu maşina. Mi se părea o pierdere de timp, dar îmi dădea şi nişte timp să reflectez.
1. De ce eram eu atât e specială încât inumanul de Darius să facă orice să fie cu mine?
2. Oare ce or face Monique şi Rosie?(prietenele mele)
3. Cum se poate ca , în câteva zile ,viata ei să se transforme ireversibil?
4. De ce e aşa de draguţ Vince cu mine? Nu avea cum să-şi schimbe atitudinea dintr-o dată ,asta însemnând că înainte doar se prefăcea..
5. Ultima mea întrebare care îmi venea acum în minte era: Oare cum se vor sfârşi toate astea? Cu mine distrugând vieţile celor pe care îi iubesc , legată pe viaţă de singura persoană pe care aş fi în stare să o omor cu mâinile goale , sau o minune se va întâmpla şi eu voi fi bine?
Simplitatea blocului acoperit de metal din faţa mea acapara întreaga privelişte şi în curând va trebui să mă dau jos din maşină. După ce am cautat un loc de parcare şi în sfarşit am găsit unul , un deştept s-a gândit că vrea să parcheze în acelaşi loc. Bineînţeles că au început să se certe , numai că noi nu trebuia să atragem atenţia!!! Cei doi şoferi se priceau înflăcăraţi dar eu nu puteam să le spun să înceteye , deoarece eram invizibilă. Hmm… asta nu înseamnă că nu pot să fac nimic. M-am întors relaxată în maşină , de data aceasta pe locul şoferului şi am parcat-o în locul pentru care se răfuiau cei doi. Celălalt şofer a amuţit privind cu o surprindere sinceră , iar Vince avea o expresie încurcată.
-Pilot automat. A spus Vince ce mai avea puţin şi izbucnea în râs.
Ne-am luat apoi tălpaşişa chicotind de spectacolul de adineauri. Şi încă odată avem dovada că fetele sunt mult mai calculate şi inteligente! Chiar dacă suntem invizibile , ştim să ne facem simţită prezenţa. Uşile cu senzor de la intrarea supermarketului s-au deschis cu un făşâit şi noi am intrat relaxaţi , nu ca şi cum am face cumpărături pentru o expediţie pe alt tărâm.
