Numele meu este Katherine.
1 nume, 9 litere si o infinitate de secunde traite degeaba.
Am cancer.
O poveste rezumata la doar 2 cuvinte. O poveste in spatele careia se ascund lacrimi de sange si luni de depresie. O viata traita intr-o minciuna. Stiti cum e ca o mama sa isi priveasca fetita de doar 5 ani in niste ochi goi, aproape orbi, fiica ei sa fie la terapie intensiva si sa ii promita ca se va face bine? Minciuni. Traiesc in minciuna asta de 10 ani. Am facut o scoala pentru persoane cu ,,un defect de vedere''. Un defect? In orice moment pot sa mor din vina acestui ,,mic defect''. Da, doctorii au gasit o metoda ,,geniala'' de a ma face normala. O galeata de pastile pe zi, niste ochelari cu lentile groase si expedierea mea intr-un liceu plin de adolescenti frustrati, gata sa rada de mine.
Raiul pe pamant.
Cum am capatat acest privilegiu?
Aveam 5 ani. M-am trezit intr-o seara. Patul meu era plin de sange. Am inceput sa tip de frica. Parintii mei au venit la mine in camera. M-au dus la spital. Am vomitat sange, ma ardea tot corpul. Am stat prin spitale luni de zile. Ani. Aveam un fel de cancer ocular. Adica, nici doctorii nu stiu ce am.
Stiu ca am un cancer care isi bate joc de toata fiinta mea.
Va asteptati la o poveste cat pentru un roman despre cancerul meu? O sa rezum toata povestea asta la cateva cuvinte. Medicamente. Injectii. Tratamente. Sedinte peste sedinte de tot felul. Un cosmar.
Nu am avut nici un prieten. Momentan trebuie sa stau inchisa in casa pana cand incepe liceul. Acolo sunt obligata sa imi fac prieteni.
Yey!
