Hell Is For Children

1.

Pare că sunt pe drum spre noul liceu de o eternitate, dar, de fapt, au trecut numai două ore. Am mari emoții despre prima mea zi departe de casă, printre străini. Oare mă voi putea integra? De fapt, e unul dintre cele mai bune licee din Washington, elevii de acolo ar trebui să fie relativ la fel ca mine, sper. Sper ca, colega mea de cameră să fie o fată ordonată, cuminte, careia îi place să studieze. Îmi las capul pe geamul maşinii, iar ochii mi se închid.

-Hei, Beatrice, nu adormi! Aproape am ajuns, acum intrăm în parcarea liceului. mă atenționează mama, cu vocea tremurândă de emoții.

Intrăm în incinta liceului, care, aparent, este o clădire mare, din cărămidă maro, cu ferestre lungi peste care se întind gratii de lemn. Mama parchează maşina, strecurându-se într-unul dintre locurile de parcare.

-Wow! acesta este singurul lucru pe care reuşesc să-l rostesc, în timp ce cobor din maşină, la vederea impunătoarei clădiri maro.

-Acela trebuie să fie căminul. Hai Beatrice! presupune mama, în timp ce închide portbagajul maşinii.

Îi iau jumătate din bagajele mele pe care le cară şi o urmez. Mama nu este o femeie prea înaltă, ceea ce înseamnă că are pasul mic, dar este al naibii de rapidă când se grabeşte şi merge cu paşi repezi. Căminul era o clădire asemănătoare cu liceul, dar puțin mai mică.
Ajungem la secretariatul din cămin, unde îmi completez fişa de înscriere şi aflu numărul camerei mele.

-C24. rostesc eu către mama. Iar noi suntem acum în corpul B.

Pornim spre corpul C, iar când ajungem acolo ne poziționăm în fața unei uşi albe.

Apăs clanța de metal şi intru în cameră. Gurile noastre rămân căscate. Jumătate din cameră are pereții acoperiți cu postere cu trupe rock şi metal, patul răvăşit, iar în mijlocul lui stă o fată cu părul violet. Se ridică din pat zâmbind larg.

-Bună! Tu trebuie să fii colega mea de cameră. îmi spune ea şi se repede să mă îmbrățișeze.

Gestul ei mă ia prin surprindere, dar totuşi îi răspund pentru a nu părea insensibilă.

-Da. îi răspund, de-abia reuşind să scap din strânsoarea ei.

-Minunat! Eu sunt Alexis, iar tu?

-Beatrice este numele meu.

-Ce nume formal ai, este foarte frumos.

Îi mulțumesc, iar Alexis face cunoştiință cu mama.

-Înveți şi tu la acest liceu? o întreabă mama, fixându-i oripilată piercing-ul din sprânceană.

-Oh, nu! E liceu de snobi, nu că voi ați fii snoabe, nu mă înțelegeți greşit... nu mă refeream la asta...Eu doar stau în cămin aici.

Mama mărește ochii, iar eu rămân şocată de energia le care o emană Alexis. Deoadată, se aude un bombănit în uşă, iar un băiat, înalt şi blond dă buzna peste noi.

-A veniiiit petrecereaaaaa!!!!! țipă el ținând o sticlă de scotch, pe jumătate goală, în mâna tatuată complet, deasupra capului.

Eu mă speri de moarte de gestul său, spre deosebire de mama care mai are puțin şi leşină, de cât de dezgustată este. Lasă bagajele pe jos, mi le aruncă si pe-ale mele din mâini şi mă trage, de mână, afara din cameră.

-Dramaaaa!!! îl aud pe băiat strigând înainte ca uşa să se închidă.

-Taci, idiotule! îl avertizează Alexis.

Pe hol mama începe să tremure toată de nervi şi să îmi țină mie teorie din cauza comportamentului celor doi.

-Nu, Beatrice! Asta a fost o idee proastă! Mergem chiar acum la secretariat şi te mutăm la alt liceu!

-Nu, mamă, stai! Este în regulă, pot să mă descurc. Lăsăm lucrurile aşa o săptămână, iar după vedem dacă mă mai mut. Bine?

Sper să fie de acord, pentru că nu aş vrea să fiu implicată într-un scandal chiar din prima mea zi aici.

-Fie, Beatrice! Dar dacă se întâmplă ceva, pui mână pe telefon şi mă suni!

M-am calmat la auzul vorbelor ei. Din păcate, nu mai poate rămâne, aşa că mă îmbrățișează de plecare şi mă sărută pe frunte, iar dupa observ cum se îndepărtează de mine, până nu o mai zăresc deloc. O să îmi fie dor de ea.

Heiii, ăsta e primul capitol, pe care îl scriu după mult mult timp. Sper să vă placă! Ly❤❤ P.S.: La media e Alexis. Nu voi pune, deocamdată, poze cu personajele principale, pentru că aş vrea să vă las pe fiecare dintre voi să vi le imaginați cum doriți.