Arzând în flăcările iadului [FINALIZATĂ]

2

Tom Crowd:
Mă trezesc ca de obicei la ora 5 dimineața pentru a curata tualetele gardienilor, după ce termin sunt închis din nou în acești celula murdară si întunecată.
Stând si gândindu-mă cu ce să-mi ocup ,,ziua,, aud o femeie țipând, ceilalți îi zic sa taca dacă nu vrea să o omoare, între timp vin gardienii, o iau si o duc într-o cameră unde o bat până la moartea. Asta e...femeia a murit, încă mă gândesc să evadez de aici, dar nu stiu daca reușesc.
În timp ce o duceau pe femeie spre ocean, m cerut voie gardienilor sa merg la baie, pe hol nu era nimeni așa că am atacat gardianul, l-am leșinat cu greu si i-am furat uniforma. Mi-am pus pălăria pe cap lăsându-l in jos. Am mers spre ceilalți doi gardieni care aveau sacul, i-am convins cu greu să place la director sub pretextul că i-ar fi chemat, iar eu am rămas ,,de paza,, aici.
Când gardienii au plecat eu mi-am pus planul în aplicare. Am scos femeia din sac si am ascuns-o după niște tufișuri iar eu m-am băgat în sac.
După ce gardienii au venit nici nu s-au mai întrebat unde sunt si au m-au aruncat în ocean. Am luat cuțitul ascuns în cizme și am tăiat sacul ieșind la suprafață, am avut grijă să nu mă vadă nimeni si am înotat spre mal. Eram atât de fericit că văd lumina soarelui după 10 ani de stat într-o celulă, de fapt, nu prea era soare căci era înnorat, m-am așezat pe niște stânci si m-am uitat în locul în care am stat atâția ani, tot ce vroiam a fost să plec cât mai repede de aici, încă nu pot zice că am scăpat, imediat ar trebui să vină gardienii cu mâncare, dar până atunci mai am timp să fug.
Tot alergând am dat de un cal alb ce stătea pe jos, am mers spre el, nu prea știam eu să călăresc dar dacă vroiam sa scap nu aveam de gând, am încălecat pe cal si am gonit spre.... de fapt, nici nu știam unde merg, doar vroiam sa plac din acel iad unde am fost ținut. Gonind calare am dat de un copil de culoare... arata de vreo 7 ani, l-am întrebat de unde vine și ce face singur aici, nu părea să mă înțeleagă, am mers să caut un sat, poate s-a rătăcit si părinții lui îl caută, dar nu am găsit nimic, eram sigur că s-a rătăcit, așa că l-am luat si l-am urcat în fața mea pe cal si am fugit spre cea mai apropiată peșteră pentru a ne adăposti peste noapte.
După ce am găsit și o peșteră ne-am ascuns acolo cu cal cu tot, eu speram doar să nu facă calul gălăgie pentru a ne găsi gardienii, cred că deja mă caută, deci va trebui să mă ascund până găsesc ceva cu care să plec.
A venit noaptea, cu greu am adormit pentru că îmi era teamă să nu mă găsească aici, dar eram destul de departe de acea închisoare, deci nu ar trebui să mă găsească.
După ce însfârșit adorm aud câini lătrând si oameni strigând, eram atât de speriat crezând ca ma caută pe mine, dar din fericire nu le mine mă căutau, ci pe băiatul negru. Am mers toți ambii spre satul în care stăteau , nu am mai găsit calul, probabil a mers să mănânce și s-a depărtat. În fine....
După ce am ajuns în micul sat în care stăteau acei oameni de culoare, mi-au dat de mâncare, de băut, si haine de îmbrăcat, aveam noroc că unii oameni de acolo vorbeau prin semne, pentru că si eu vorbeam prin semne așa că i-am întrebat dacă nu au o corabie pentru a traversa Oceanul În, iar...ca prin minune, ei chiar aveau o corabie, dar era veche așa că i-am ajutat să o repare. Toată noaptea am lucrat la repararea corăbiei si într-un final am reparat-o complet. În următoarea zi am urcat pe corabie, însfârșit plecăm, îmi părea rău că-i las pe ceilalți oameni să fie torturați în acea închisoare, dar nu avem de ales, sper doar ca gardienii să nu-i aresteze si pe acești săteni care m-au ajutat. În timp ce vroiam sa plec s-au auzit strigătele gardienilor, m-au găsit, acum îi vor tine ostatici pe toți, chiar și le copii...
Nu am mai stat pe gânduri și i-am luat le toți sătenii si i-am urcat în corabie, aveam noroc că nu erau decât 11 sateni, iar copii erau doar 3. Am reușit să plecăm la timp înainte să ne găsească gardienii, am luat si destule provizii încât să ne ajungă câteva săptămâni. Când gardienii au ajund la mal noi eram deja departe, foarte, foarte departe.
Acel copil negru pe care l-am găsit atunci pe plajă stătea trist într-un colț și se uita la soare, nu știam limba lor așa că nu știam cum să-i zic ,,Ce se întâmplă?" așa că m-am așezat lângă el și am început să vorbesc prin semne, l-am întrebat de ce sta supărat, el a zis că o vrea pe mama lui, l-am intrebat unde e mama lui, iar el mi-a zis că a fost omorâtă de gardienii si aruncata in ocean. Băiatul ăsta m-a pus pe gânduri, oare nu e femeia pe care am ascuns-o eu după tufișuri? L-am întrebat cum arata mama lui, iar el mi-a zis că era brunetă, avea pe mâna un semn în formă de un V tăiat în diagonală si ochii verzi...
O vai, exact așa arata și femeia pe care eu am ascuns-o, nu puteam să-i spun, asta l-ar distruge complet, si poate m-ar crede un criminal, așa că am plecat pe o margine a corabiei uitându-mă la stele, pentru că deja, venise noaptea.
Am încercat să adorm dar nu puteam în nici un fel, mă gândeam doar la soția mea, oare ce mai face? Oare crede că am murit? Doamne, mi-e așa de dor de ea, de chipul ei, de ochii ei, de parul ei, de tot, abia aștept să o revăd, dar oare acum locuiește în aceași casă? Dacă nu, eu cum voi da de ea?
On fine... după o oră de stat degeaba ma duc înăuntrul corabiei să dorm, iar spre surprinderea mea chiar reușesc să adorm.