Capitolul primar

22 1 0
                                    


O poveste absolut normala

De ce ar incepe diferit? Totul, ramas nemiscat dupa plecarea mea, de parca toate lucrurile mele asezate aleatoriu ma asteptau, tanjeau sa ma intorc... Dar eu nu urma sa ma mai intorc vreodata... desi pentru mine era nedrept tot ce se intamplase si eram cuprinsa de o furie incredibila, pentru mama si restul familiei nu era asa... Era doar o tristete si o durere parca fara sfarsit. Ma tot uit la ei de o saptamana incoace dar nimic. Nu par sa ma vada, auda sau sa-mi simta in vreun fel prezenta... Am mai incercat sa vorbesc cu mama cand vedeam ca strange atat de tare poza cu mine, de parca vrea sa o adauge in compozitia pielii sale! Inca sunt foarte ravasita sa ii vad asa... Fratele meu Roger era tot timpul cel care ma facea sa rad, iar acum doar si un singur gand care ii zboara spre o amintire cat de mica cu mine il face sa verse lacrimi grele. Tata, mereu stalpul familiei, dreptatea si puterea noastra, acum se retrage doar in munca pentru a nu fi si el la fel ca Roger si ca mama. Ce pot spune, nu intotdeauna durerea uneste oamenii...

Va puteti imagina? La doar 2 zile distanta de ziua in care trebuia sa implinesc 17 ani, am avut un mic accident rutier, in drum spre cofetaria de unde era presupus sa imi preiau tortul pentru superba mea zi speciala. Toata lumea a scapat cu rani prea nesemnificative, dar eu? Eu deja nu mai eram printre ei...

Adevarul din interiorul fiecaruiaWhere stories live. Discover now