Adevarul din interiorul fiecaruia

CAPITOLUL 3

  Vidul negru apare din nou, iar apoi o lumina alba ma orbeste dintr-o data cu o intensitate nameipomenita. Scazand treptat, imi dau seama ca era soarele care intra printre jaluzele in camera mea de acasa. Incepusera deja... usa fiind deschisa auzeam tot, am trecut de usa, si cobodand scarile o neliniste ma cuprinsese. Doar 3  saptamani? Atat? Si dupa ce? Nu o sa imi mai revad familia? Asa ceva nu se poate! Ajungand la ultima treapta a scarilor vad niste cutii pline cu haine. Erau hainele mele! Ma gandesc ca ai mei o sa le doneze unui centru de copii sau ceva, desi imi cam pare rau pentru ele... nimeni pe aici, dar vorbe inca se aud. Merg in bucatarie unde pana la urma este mama, care prin ironia sortii curata ceapa, parca accentuandu-si lacrimile. Ma gandesc ca iar e singura acasa, inainte nu parea sa fie o problema, dar acum arata groaznic. Mama mereu era o femeie aranjata de la A la Z. Acum saraca... nici nu are rost sa mai zic. As vrea sa stie ca sunt aici. As vre sa ii spun tot ce nu am apucat pana acum... si as vrea sa o pot strange in brate... ma gandeam sa ies afara... dar, nu prea stiu ce voi face... <nici macar nu stiu daca pot atinge obiectele > ok, ok. Hai sa vedem, incerc sa deschid usa, chiar reusesc! Aud vocea mamei care intreaba " CINE E ACOLO? " si chiar imi pare rau ca ii mai fac si asta... incerc sa trec piciorul de prag dar nu pot. Chiar nu pot! Parca o bariera de nevazut imi blocheaza trecerea. Ce dracu mai e si asta?? Ok ok, hai ca incerc pe fereastra. Dupa ce deschid fereastra mama destul de panicata de la sunete, vine repede si inchide si usa si fereastra. Perfect! Nu-i problema, e clar ca o sa o deschid cand va pleca. Deschid mult mai gentil fereastra de data asta pentru a nu atrage atentia mamei, si reusesc! Incerc sa imi trec mana mai departe de cadrul ferestrei, dar tot nimic. Parca ceva o blocheaza. Parca ceva nu vrea ca eu sa parasesc casa asta prea curand. In mintea mea mi-am zis ca voi incerca si la noapte, poate merge doar noaptea...