Ieri nu am mai apucat să scriu aici. A...a fost ciudat, nimeni nu mi-a zis nimic. Toată lumea mă evita , Chiara la fel. Dar nu înțeleg ce am făcut. Poate doar prin faptul că exist sau pentru că din nou cuiva nu îi ajunge aer la creier dacă nu răspândește un zvon despre mine. Nu prea mă deranjează să nu se facă remarci asupra mea. E bine atât timp cât mă evită toți e super bine. Dar acum stau și tastez pe telefon în autobuz, mă îndrept spre casă. Astăzi nu a fost diferit de ieri, a fost super de treabă ziua asta cu mine nu mizerabilă ca deobicei, dar nu vreau să privesc spre bine....miercuri ne primim notele pe primul semestru. Nu prea cred că am ce note. Îmi pasă să mă gândesc de ce exist decât să stau la oră și să ascult. Nimeni nu mă distrage pentru că n-are cine. Ca să zic nici nu prea aș vrea să aibă cine. Cineva s-a pus lângă mine, se uită la mine...ma bătut pe umăr, nu o să mă întorc nu vrea nu...nu o să o fac. Ma bătut din nou parcă se îndreaptă spre telefo fodju rehe euejhei
------------------------------------------------
Deci ca să înțelegeți de ce am scris literele alea fără noimă este pentru că omul misterios ia luat telefonul din mână. Îmi pare rău pentru cei care nu ați înțeles.
CITEȘTI
30 de zile până la sinuciderea mea
Teen Fictionîn aceste 30 de zile voi încerca să găsesc un scop pentru care să trăiesc...dar până îl găsesc o să le număr pe alea care mă fac să mă sinucid... ~Hannah
