Mâna lui se plimba uşor pe obrazul meu, mângâindu-mă. Ochii lui verzi sclipeau, privind adânc în sufletul meu, acum atât de cald. Zâmbetul lui era puțin arcuit, obligându-mă să îi savurez din priviri buzele lui perfecte. Îmi mângâia fața și părul cu atâta tandrețe, de parcă o mișcare bruscă m-ar fi făcut să dispar din brațele lui. Mi-am sprijinit capul de pieptul lui, ascultându-i inima, ce parcă mi-ar fi șoptit cuvinte frumoase cu fiecare bătaie a sa. Mă uitam la el și zâmbeam. În ochii mei simțeam cum înoată un infinit de stele, toate arzând pentru această ființă ce nu poate fi om, pentru că perfecțiunea nu există în oameni. Și-a lipit fruntea de a mea, iar un univers de căldură și iubire mi-a străbătut corpul. Vorbeam fără sa scoatem vreun sunet, însă ne spuneam mai multe decât am fi făcut-o prin cuvinte. M-a apucat de bărbie, respirația lui încălzindu-mi fața.Se apropie încet de mine, iar buzele lui moi le-au apăsat încet pe ale mele, făcându-mă să intru într-o cu totul altă lume, o lume mai mult decat perfectă, o lume doar a noastră.
Păcat că această amintire s-a spulberat, atunci când mi-am reamintit că încheieturile mâinilor și picioarelor mele sunt legate strâns cu funii, fiind imobilizată pe un pat. Acum nu sunt mai mult decât o sclavă a plăcerii bolnave a doi monștrii. Eric, unde ești?
