Ashes

1. Prima și ultima oară?

O călătorie cu trenul este o experiență. Uneori plictisitoare, alteori extrem de frumoasă. Pentru Ashes însă, călătoriile cu trenul au avut diferite semnificații. În copilăriei era fascinată de modul în care vedea lumea prin geamurile mari ale vagoanelor, așezată fiind pe banchetele din imitație de piele neagră. I se părea un lucru deosebit zgâlțâitul trenului și sunetul făcut de roți la contactul cu șinele ( șine pe care uneori le transforma în bârne de gimnastică pentru a-și testa echilibrul).
Adolescența, vârsta schimbărilor profunde, a transformat micile expediții într-o rutină obositoare a navetei spre liceu. Cu toate acestea, găsea în cele 100 de minute petrecute zi de zi în vagoanele ce aveau o altă înfățișare, mai modernă, un prilej de a analiza oameni și nu peisaje. După ce a devenit studentă la facultatea de medicină din Târgu Mureș, Ashes a găsit în plimbările cu mijlocul de transport feroviar un mod de a evada din cotidian. Pe scaunul cenușiu, cu capul sprijinit de fereastră, o puteai găsi pe Ashes satisfăcându-și cel mai puternic viciu: cititul.
Același lucru îl făcea și atunci. Ascultând în căști playlist-ul cu melodiile celor de la Arctic Monkeys întorcea pagină după pagină cu o atenție desăvârșită. Savura fiecare cuvânt din „La răscruce de vânturi" de Emily Bronte, care era de altfel romanul ei de dragoste preferat. Îl citise pentru prima dată în clasa a IX-a și își amintea cu zâmbetul pe buze cu câtă groază a început să îl răsfoiască, descurajată fiind de părerile celorlați colegi. Atunci a învățat că o „carte" nu trebuie judecată după coperți, și nici după părerea celorlați, deoarece în cele mai multe cazuri toate aceste prime impresii sunt greșite. Fără să-și dezlipească privirea de pe paginile cărții Ashes observase că locul de lângă ea fusese ocupat de o prezență masculină ce emana în jurul său un parfum cu note de bergamotă calabriană, rocă de ambroxan, paciuli, labdanum și lavandă.  Astfel a început să-i arunce priviri fugare creând un portret. Ceea ce o uimise era romanul voluminos din mâinile sale. „Un tânăr care citește o carte așa de voluminoasă? Serios? Chiar mai există așa ceva?" gândi ea. De abia după observase și trupul bine lucrat, părul de culoarea abanosului, linia maxilarului clar conturată. Cel mai mult însă o fascinase profunzimea ochilor săi ce adună în ei întregul cer înnorat. Tânărul îi simțea privirile fugare, iar trupul său le percepea ca fiind săgeți de foc. Enervat de aceste reacții involuntare, acesta așeză bucata de panglică roșie între filele cărți, asigurându-se astfel că nu va încurcă paginile, și își îndreptă toată atenția spre trupul firav din dreapta sa.
I se păru a fi „femeia fatală" cu trupul ei zvelt și înalt, talia evidențiată, părul cu nuanțe de chihlimbar, buzele pline și parfumul cu note picante completate de un spectacol citric revigorant. Uimirea însă apăru când își lăsă privirea să alunece pe brațele ei lungi până la degetele subțiri care strângeau parcă cu prea multă putere un roman cu marginile albe pline de diverse însemnări. Așa cum gândise și Ashes, tânărul fusese de asemenea uimit că o fată ce putea fi încadrată în ochii rasei masculine ca fiind „femeia fatală" citea cu atât patos un roman și nu vreo revistă despre modă. Săgețile erau astfel îndreptate spre corpul lui Ashes, ceea ce a provocat primul contact vizual al celor doi. Atât de intens și provocator precum aveau să recunoască amândoi mai târziu. Amândoi au fost hipnotizați de ochii celuilalt, fără să întrerupă contactul vizual până când trenul începu să se clatine mai puternic și un scârțâit să le deranjeze timpanele. O agitație a pus stăpânire pe fiecare pasager, iar din micile boxe aflate în fiecare vagon o voce groasă încerca să-i liniștească și îi ruga să-și pună bine lucrurile și să încerce să-și păstreze echilibrul. Ashes și vecinul ei s-au conformat în timp ce trenul se clatină tot mai puternic. Când totul s-a amplificat, Ashes a înțeles că avea să experimenteze primul accident feroviar în care a fost implicată. Și nu se înșela-se. Trenul a deraiat de pe șine prăbușindu-se, iar impactul a aruncat-o pe Ashes prin geam spulberându-se astfel șansa de ai afla numele frumosului bărbat cu ochii asemeni cerului înnorat. Strigătul ei de durere prevesti sfârșitul unui impact sângeros care avea să spulbere sau să amâne atât de multe visuri, lăsând atâtea suflete prinse în mrejele viselor pentru eternitate sau poate doar pentru câteva secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, respectiv câțiva ani. Însă, cu siguranță, pentru toți cei implicați și în special pentru Ashes și necunoscutul cu ochii atât de fascinanți și un roman voluminos în mâini nimic nu avea să mai fie la fel.

-capitol needitat-