Se-aude vântul care bate
În poarta tainica a iubirii,
Suflând speranțe neuitate
Pe chipul blând al fericirii.
Și ploaia care cântă surd,
Biciuiește trist pământul,
Șiroaiele de lacrimi curg,
Spălând inima și gândul.
Luna tristă răscolește
Cărarea spre o noua viață,
Amintirea o-nveselește
Dându-i inimii speranță.
Doar ea stă și mai privește
Pictând cerul plin de stele,
Alături de-o inima frântă
Ce plutește printre ele.
O inimă a cărui sânge
Pentru el s-a scurs odată,
Iar acuma stă și plânge,
Bătând cu greu așa buimacă.
Ce tristă-i viață fără soare,
Când iubirea-i înnorată,
Lipsită de orice culoare,
De speranțe dezbrăcată.
Și natura este tristă
Alături de inimă plânge,
La pieptu-i inima-i cuprinsă
Sperând durerea să-i alunge.
CITEȘTI
SUFLETE BOLNAVE
Poetry"Atunci când sufletul e bolnav și suferă există un singur antidot care i-ar putea vindeca rănile sângerânde, care l-ar putea face să zâmbească cu adevărat, care l-ar putea face să zboare spre cele mai înalte culmi și care i-ar putea oferi cele mai s...
