Catedrala Mântuirii Neamului

6 1 0
                                    

Mi se parea de-a dreptul mârlănesc să intre toți bogățașii primii, când catedrala până la momentul actual a fost construită în proporție de 75% din bugetul statului, adică din taxele și impozitele plătite de cei care stăteau după gardul acela, în frig, așteptând.

Toată construcția e o opulență. De ce? Pentru că se putea face ceva mai bun cu acei bani, ca întotdeauna. Nu zic de autostrăzi, pentru că deja sunt de domeniul SF-ului pentru noi, dar de exemplu se puteau asfalta străzi sau construi rețele de canalizare. Pun pariu că mai mult de jumătate din indivizii care au fost acolo încă trăiesc cu WC-ul în curte. În 2018, da.

Maximum opulenței a fost atins de Preafericitul Daniel, care și-a făcut „chip cioplit" pe clopotele imense. De ce? Din narcisism probabil.

Nu toți oamenii care au venit de la sute de kilometri au putut să intre în catedrală, deoarece plecau autocarele fără ei, ceea ce înseamnă că nu a fost nimic organizat în amănunt, ci mai degrabă s-a vrut o masă cât mai mare de oameni pentru a demonstra că lăcașul nu s-a construit degeaba.

Cam așa arată anul centenarului... 

Gânduri peste rânduri (articole)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum