Măcel satanic

Jocul continuă

          Următorul jucător. Urmatoarea cursă. Următoarea victimă sau poate primul supraviețuitor. Orice este posibil și în același timp ușor imposibil...

https://my.w.tt/4mRcjXZCUV

          Afară viscolul făcea ravagii. Copacii cădeau peste mașinile parcate provocând mari pagube proprietarilor. Nimeni nu ar fi ieșit din casă pe o asemenea vreme nici dacă ar fi fost picat cu ceară. Însă mai existau persoane ce fuseseră surprinse de această furtună de zăpadă ce a început din senin. Aceste persoane nenorocoase ce nu și-au putut face timp să urmărească rubrica meteo și care s-au aventurat prea departe de casă. Autoritățile erau în alertă. Oamenii rămași afară încercau să găsească un alt adăpost până când primeau undă verde de la vreme să plece la casele lor liniștite și călduroase, unde să povestească membriilor familiei prin ce au trecut, cum a fost să stea în viscol și alte lucruri legate de acest subiect, probabil puțin înflorite pentru a le face mai interesante.  Printre oamenii nevoiți să-și caute un adapost care să-i salveze de furia naturii se numara și Stephan. Un tânăr de cincisprezece ani ce se gândise ca fix în această zi să facă o mică plimbare singur în natură la marginea orașului. Fusese înștiințat de catre mama sa că urma să vină furtuna, însă ca orice alt adolescent a ignorat-o total și a continuat în continuare să-și pună lucrurile necesare în rucsac pentru această plimbare, atenția lui fiind mai mult aţintită la muzica din căști decât la rugăminţile celei ce i-a dat viață de a rămâne acasă până trecea furtuna ce urma să vină. Biata femeie nu mai avea nicio putere asupra fiului său de când divorțase de tatăl lui. Nu ar fi vrut să rămână cu mama sa, însă aceasta i-a câștigat custodia. De atunci, aș putea spune că o urăște. Sau cel puțin așa se comportă, deși ea consideră că în sufletul fiului său încă mai există iubire pentru cea care i-a dat viață și l-a crescut până la această vârstă. Și poate că acest lucru este adevărat, însă încăpățânarea lui era mult mai mare decât aceasta iubire. Încăpățânare care dacă nu ar fi existat, nu l-ar fi băgat în această belea. Acum caută cu disperare un loc unde să se ascundă. Nu după multe căutări însă găsi. Peștera ce ducea în labiritul pieirii. Știa clar ce se spunea despre acest loc și despre împrejurimile sale care nu scăpaseră nici ele de poveștile reale sau mai puțin reale ce le făceau o reputație proastă. Auzise legenda acestui labirint de la bunicul său, un bătrân voios ce adoră să le spună diferinte legende celor ce sunt dispuși să-l asculte. Stephan crezuse tot ce îi povestise bătrânul, probabil datorită felului în care el nara făcând să pară că tot ce spune e real, chiar dacă vorbește despre o moarte misterioasă sau un vultur cu cap de lup și gheare cât ale unui dinozaur. Totuși, deși bunicul reușise să-l facă să-i fie frică de acest loc, furtuna de afară îl speria mai tare. Baiatul se gândi că dacă va sta cât mai aproape de ieșire, nu va păți absolut nimic. Așa că după ce intră, mai merse în jur de 10 metrii, apoi se lasă pe vine lângă perete stâncos rugându-se ca tot ce se întâmpla afară să se termine cât mai curând.

        Totul fu bine până gând un zgomot puternic se auzii. Stephen se ridică în picioare și se uită speriat în stânga și în dreapta sa. Ceea ce nu știa el era că pericolul venea din spatele său. Da. Fix acolo se afla el. Andrew. Iar acesta era momentul în care jocul începea. Bărbatul își drese ușor vocea și începu să numere în semn că are răgaz să fugă sau poate aștepta să-l omoare direct. Tânărul înghiți în sec, pași ușor în față apoi începu să fugă speriat. Urmărirea începu. Stephen fugea cât de tare putea deja începând să gâfâie obosit. În urma sa se afla Andrew care nu se lăsa mai prejos. Însă deodată bărbatul se opri lăsându-l în continuare pe ghinionist. Desigur acest lucru chiar trebuia să se întâmple, însă abia pe la jumătatea labirintului. Iar ei abia parcursesera un sfert din drum. Acesta se apropie ușor de un anume loc și luă o torță de pe perete luminând pe jos. Ceea ce văzu îl puse pe gânduri. Se aplecă ușor și ridică de pe podeaua se pământ un medalion vechi ce îi scăpase lui Stephen. Andrew se uită la el atent și încruntat, îl băgă în buzunar și porni spre ieșire nepăsându-i de faptul că-l lăsase pe noul jucător cu șansa de a putea găsi drumul înapoi spre intrare ce acum reprezenta cea mai apropiată ieșire pentru el. Acel medalion era mai important. Dar oare de ce?