Joe.

Capitolul 3.

„Forget that boy, forget that boy. We know that boy ain’t good enough for you.”

Stai, ce? Încruntată, şifonată la faţă şi cu vederea-n ceaţă o văd pe Rain în cameră cu telefonul ei în mână şi cu melodia fetelor de la LM.

 -      See what you worth girl, not what you got !

 -      Te distrezi ?

 -      Da. Nu ai răspuns la telefon şi mi-am dat seama că încă rupi patu’. Aşa că soră-ta m-a lăsat să intru. Am adus totuşi Cola şi îngheţată.

 -      M-ai cucerit cu astea. No, vrei o IceCoffee?

 -      Dap. Prin IceCoffee te referi că ţi lene să încălzeşti apa, nu?

 -      Dap.

Am fugit pe scări, era să pic şi să muşc din balustradă şi pe bune, ar merge pe fundal „Cher Lloyd-Oath”. Pe masă erau pancakes făcute de soră-mea şi lângă trei borcane de gem şi unul de Nutella. Am făcut cafeaua şi ne-am pus la masă lăsând doar două clătite pentru Alex. Am spălat vasele şi ne-am dus la mine în cameră, unde Sky îşi făcea de cap cu pătura. Ori îşi făcea de cap, ori se sufoca.. nu mi-am dat seama încă.

***

Mi-am deschis dulapul şi jumătate a picat pe mine, dar mi-am găsit până la urmă un maieu negru cu „trouble maker, heart breaker” şi nişte pantaloni scurţi de blugi, iar la brâu mi-am pus o cămaşă vişinie în carouri. Părul, în coc ca întotdeauna. Mă uit pe telefon, e 15:58. Până mi-am mai aruncat încă o dată ochii în oglindă şi am ieşit pe uşă. Cercurile orei 16 mă stresau extrem de tare. La 16:10 pleca autobuzul din staţie, iar staţia este la câteva străzi de mine depărtare. Am fugit şi am ajuns exact când autobuzul dădea să plece.

 -      Bună ziua, domnule Harold.

 -      Unde era să întârzi de data asta, Joey?

Eu cu Harold ne ştim de când eram mică, el fiind prietenul tatălui meu. Venea la noi sâmbătă seara când erau meciuri şi-mi dădea din berea lui, deşi eu aveam 6 ani.

 -      O să-mi vină o idee pe drum.

A zâmbit şi mi-a făcut semn să mă aşez în spate. A mers în spate de tot a autobuzului, exact la ultimele locuri pentru a nu atrage atenţie asupra mea, verificându-mi telefonul. Mesaj de la tata.

     Ai grijă pe unde umbli, fii acasă devreme. - Tata

 

     Pe la 9 e bine ? – Joe

 

     Ce faci atâta pe drumuri ? până la 7 îţi ajunge. – Tata

 

     Ok. – Joe

 

Mai bine las de la mine, că mă trimite acasă la 5 după. Îmi pun căştile în urechi şi-mi întorc capul către geam, analizând fiecare chip şi fiecare trup. A oprit. M-am uitat prin jur să văd dacă am de ce să cobor, sau dacă mă duc mai departe. Un tip cu gluga pe cap a intrat în autobuz, cu căşti în urechi şi cu un rock nebun ce îi se auzea din ce în ce mai mult cum se apropia de mine. Am încercat să nu mă holbez şi mi-am întors capul spre fereastră, dar cu coada ochiului îi vedeam culoare gri a hanoracului exact lângă mine. S-a pus lângă mine? Parcă inima mea se oprise. Ori era din cauză că lui îi se auzea mai tare muzica la căşti ca mie, ori că îngheţata pe care o mâncasem cu Rain mai devreme mi-a îngheţat tot corpul. Stropii ce loveau geamul violentm-au făcut să revin la realitate şi mi-am dat seama că tipu’ chiar stătea lângă mine. Mi-am adunat picioarele, ca să nu ne atingem şi am continuat să mă uit pe geam. Încă plouă. Şi-a dat gluga jos din cap şi şi-a tras nasu. Scârbos. Mi-am închis muzica să o pot auzi pe a lui şi mi-am băgat în buzunar căştile cu tot cu telefon. Cred că asculta Linking Park, dar nu eram sigură.