Sally's Life II (!! necorectată!!)

New Orleans - partea a II-a

Știu. Nu am mai postat de o viață. Dar cu școala asta de abia mai am timp să respir. Eh, ăsta e capitolul. Spor la citit!

Această domnișoară Collins e o răutăcioasă și jumătate. Pe lângă faptul că își urăște tatăl, lucru care sincer mi se pare oribil, mă mai întreabă pe mine cum pot să îl iubesc așa mult pe al meu. Aș fi înțeles dacă domnul Collins ar fi fost un afurisit, dar este blând și iubitor.

[ tata ] - Să vă aduc ceva?

[ domnul Collins ] - Nu...

[ domnișoara Collins ] - Tata, astăzi ies și eu puțin cu Sally, să ne cunoaștem mai bine.

[ eu ] - Astăzi nu mă simt prea bine, nu pot ieși din casă. Puteți sta cu tatăl dumneavoastră.

Tata se apropie de mine și îmi șoptește:

[ tata ] - Sally, nu poți schimba o persoană.

[ eu ] - Măcar încerc.

[ tata ] - Nu toate adolescentele sunt ca și tine.

[ eu ] - Nu le-am cerut să fie ca și mine, dar măcar nu opusul.

[ domnișoara Collins ] - Tata, nu ai putea și tu să tușești mai puțin? Ne deranjezi.

Asta a fost prea de tot. Intenționat, deși riscam să îmi irit și mai tare gâtul, am tușit cât mai zgomotos posibil.

[ eu ] - Domnișoară Collins, nu cred că sunt prea interesată în a vă cunoaște.

M-am ridicat și am plecat spre camera în care aveam să stau. Nu îmi păsa dacă am procedat greșit, dar cu asemenea fete eu nu pot comunica.

Acum o să vină tata să îmi facă morală.

[ tata ] - Sally, putem vorbi?

V-am zis?

[ eu ] - Știu că nu e frumos ce am făcut, dar m-am supărat foarte tare pe ea.

Tata intră în cameră.

[ tata ] - Sally... înțeleg că nu îți place comportamentul ei, dar încearcă să te adaptezi. Vom sta aici cât timp vrei tu.

[ eu ] - Tată...

Când eram mică, mama unei tovarășe de joacă m-a întrebat ce este iubirea. Eu aveam cinci ani pe atunci, și i-am răspuns că iubirea este atunci când, deși este ultima bucată de pâine care ți-a mai rămas, chiar dacă îți este foarte foame, i-o dăruiești. În privința asta, am avut dreptate, dar sunt multe moduri de a interpreta iubirea. Un lucru foarte important este că sunt mai multe moduri de a iubi. De exemplu, dacă ar fi să îl iubesc pe Justin, nu ar fi aceeași iubire ca pentru tata sau mama.

[ tata ] - Deci... când mergem în Shady Creeks?

[ eu ] - Nu merg dacă nu mă îmbrățișezi și nu îmi spui cât de mult mă iubești.

Tata râse. După ce i se sfârși criza de râs mă îmbrățișă.

[ tata ] - Te iubesc ca sarea.

[ eu ] - Hei!

[ tata ] -... în bucate!

[ eu ] - Nu-i amuzant!

Am râs împreună vreo zece minute fără oprire.

[ tata ] - Până la urmă mai mergem în pădure?

[ eu ] - Bineînțeles, nu pentru asta am venit aici?

Era ora doisprezece. Nu se mai auzea niciun zgomot pe stradă. Se pare că acele știri au îngrozit atât de tare populația încât nimeni nu mai umbla pe stradă după ora zece noaptea. Ne-am îmbrăcat cu hainele special pregătite și am ieșit din casă ca niște pisici. Ca să ajungem în Shady Creeks trebuia să parcurgem cel mai întortocheat drum posibil.

La intrarea din pădure am ezitat. Era cel mai îngrozitor loc pe care l-am văzut vreodată.

Copacii erau lipsiți de orice urmă de verdeață și crengile lor moarte se legănau straniu în bătaia vântului.

Am făcut un pas înainte.

[ tata ] - Sally, ești sigură?

Exact în acea secundă s-au auzit pași venind dinspre pădure. Se auzeau deslușit, nu era niciun dubiu că cineva chiar se afla acolo.