Karl era deja speriat. Nimic nu avea sens. Singurul lucru la care se gandi era sa il cheme pe Johann.
-Tata! Vino la Piatra! Acum!
Karl nu trebui sa spuna asta de mai multe ori. Tatal lui sari direct din cort. Era curios ce se putea intampla atat de interesant cu Piatra. Oare cautarile lor dadeau roade?
Imediat cum ajunse la Piatra, intelese de ce Karl il chemase. Pe piatra inscripția era foarte usor de vazut. Imediat Johann fugi la ea, sa o simta. Sa simta comoara gasita...
Si chiar o simții. Cum o atinse, in mijlocul inscriptiei era o minge. Nu, o sfera invizibila. Era fierbinte, iar in capul lui auzea tipete acum; si voci...
-Simti sufletul Diamanterei , sufletul acestei lumi de mult apuse... Elibereaza Diamantul Lui Diamant(d a i m a n t, nu d i a m a n t) Elibereaza-ne de acest blestem.
Johann de abia respira. Era intins pe jos. Doamna Glückberg rasufla usurata vazand ca sotul ei e bine.
Dar Johann mai avea ceva de facut. Atinse din nou sfera. Acum era rece ca gheata. Patrunse putin cu degetele in ea. Simtea iar o căldură. Mai patrunse putin, inca putin si simti.
Era o maneta. O maneta de care trebuie sa tragi. Nu stia ce sa faca, era ciudat. Dar apoi isi aminti de acel Diamant: toti banii pe care i-ar fi primit daca il obtinea, daca exista pana la urma.
Tragea deja de manta destul de mult. Simtea cum mana lui e la metri in spate dar inca trage. Ceva nu era bine. Dar, deodata, simti cum trasul manetei era mai greu. Mult mai greu. Parca tragea o masina dupa el. Acum un bloc. Acum, o simpla placuta de piatra pe care scria Diamant Cel Binecuvantat.
Asta asa era. Placuta cu inscriptia iesea din piatra, incetul cu incetul, lasand in urma ei o gaura.
In gaura se vedea ceva incolor. Un cristal foarte mare, poate cat o minge de fotbal. Licarea si parca se apropia de Johann...
Era un diamant. Johann il apuca degraba, dar ceva se întâmplă. Diamantul ii sari din mana, iar acum plutea frumos in fata domnului Glückberg. Plutea!
Karl se uita la el. Apoi realiza ceva... Piatra avea cinci colturi. Cel din dreapta lumina. Lumina ca si cum era dimineata. Dar nu, soarele era acum aproape deasupra lor, nicidecum sa fie aproape de est...
Asta era! Eos, zeița zorilor de zi! "Doar dimineata"! Avea sens! Karl se apropie de colt si il atinse. Imediat simti o sagetare rece in palmă. Se taiase, dar nu curgea sange! Rana, ba din contra, lumina.
Un cutremur avu loc. Pamantul, planeta, se invartea acum repede, foarte repede...
Era dimineata acum. Rasarea soarele. Primele lui raze au lovit din plin Diamantul. Acum lucea atat de puternic, incat nici nu il puteai privi. Dar acum se apropia de pamant, iar usor Diamantul intra in el.
Pamantul se crapa. Piatra se crapa. Acum, in larga gaura din pamant era o scara. De marmura. Parea sa duca in adancurile Pamantului.
Johann cobori primul. Era deja la cativa metri buni in Pamant, cand crapatura se inchise. Acum pamantul se crapa din nou, dar in subteran, dand la iveala un oras. Un oras superb...
