Anger Issues (Română)

Prolog 2

Zgomotul oamenilor urlând umplea camera. Toți dintre ei așteptau pentru ce voiau să vadă cel mai mult. Toată lumea era ocupată. Câțiva dintre ei aplaudau, câțiva urlau unii către alții, spunându-și să tacă. Câțiva dintre ei țineau postere. Toată lumea din holul acesta mare era ocupată, dar nimeni nu știa ce se întâmpla în spatele holului acesta mare. Acolo era o cameră unde boxerii se odihneau sau se schimbau. Și acolo, de asemenea, toată lumea era ocupată; antrenorii țipau la boxeri spunându-le să dea tot ce au mai bun din ei și să câștige meciul. 

Dar, în spatele camerei era un tip. Arăta ca un adolescent. Stătea pe unul dintre scaune, ascultând muzica care se auzea din căștile sale. Nimeni nu îndrăznea să vorbească cu el sau măcar să-l bată pe umăr și să îi spună să se pregătească. Adolescentul se uita în jos, ochii săi fiind întunecați și plini de furie, avea sprâncele încruntate, în timp ce partea întunecată din interiorul lui începea să apară.

Astăzi era o zi importantă pentru el. Astăzi era ziua în care le va arăta tuturor că el era în control. Că putea să conducă întreg locul. Are toate drepturile să facă tot ce își dorește.

Adolescentul, desigur, are un antrenor. Dar, chiar acum, antrenorul știa că dacă cumva încerca să vorbească cu el astăzi, va sfârși în spital. Așa că, a lăsat-o baltă. Adolescentul se uită la telefonul lui, verificând cât e ora. Când află că era rândul lui să plece, se ridică din scaun și își puse telefonul jos. Tricoul negru pe care îl purta era precum inima lui neagră, care era plină de ură, revoltă, neplăcere și mult mai multe lucruri, căruia nimănui nu i-ar fi plăcut să le aibă. Dar, lui îi plăcea. Nu, iubea asta.

Își dădu tricoul jos. Deja își purta pantalonii scurți. Tipul care trebuia să îi dea halatul, era prea înfiorat să o facă, așa că i-l lăsă pe scaun și plecă departe de el cât de repede putu. Adolescentul rânji, văzând efectul pe care-l avea asupra oamenilor. Iar, el era doar un adolescent. Nimeni nu ar trebui să fie speriat, pentru că era doar un adolescent; nimic mai mult, nimic mai puțin. Deși, dacă îi știai trecutul, vei ști că spunând ceva ce lui nu îi place îl va face să te rupă în două într-o secundă.

Halatul era tot negru, exact ca și inima căruia purta halatul. Pe spatele halatului, era scris un nume cu alb, ca toată lumea să știe că halatul îi aparține lui, iar numele scris pe spate era: ”Styles”.

Toată lumea încă aplauda pentru cei pe care îi iubeau cel mai mult, pentru cei care credeau că vor câștiga. Crainicul începu să le spună fanilor să se calmeze, ca să poată spune numele boxerilor. Toată lumea se liniști, auzind crainicul spunându-le numele.

”Doamnelor și domnilor, avem un eveniment foarte special în seara asta. Doi dintre cei mai puternici și răi bărbați ni se vor alătura pentru un meci, ca să ne arate cine e cel mai puternic. Meciul acesta va fi meciul anului. Vă rog, lăsați-mă să vă aud țipetele. Lăsați-mă să vă aud aplauzele, spuneți-mi cine credeți că va câștiga! Doamnelor și domnilor, îl avem pe Domnul Jackson și pe Styles!”

Toată lumea începu să aplaude auzind numele celor mai puternici bărbați. Până acum, nimeni nu credea că cineva îl putea învinge pe Jackson. Nici adolescentul de care toată lumea se temea. Nimeni nu știa că Jackson a fost în aceeași școală cu Styles, și că Jackson obișnuia să fie bătăușul care mereu îl făcea pe Styles să urle de durere. Jackson credea că Styles voia doar răzbunare. Mda, Styles voia răzbunare, dar nu doar răzbunare, voia să îl facă pe Jackson un exemplu pentru cei ce îi vor încălca regulile. Pentru cei care vor depăși linia. Pentru el, Jackson era doar un exemplu.

Acum, amândoi stăteau unul în fața altuia. Styles se uita la Jackson cu ochii săi întunecați, urmărindu-i fiecare mișcare, în timp ce el vorbea cu antrenorul său. Când Jackson se întoarse, văzu că Styles se uita deja la el. Pentru o secundă, Jackson deveni nesigur pe sine, pentru că el niciodată nu-i văzu ochii întunecați ai lui Styles, dar apoi dădu la o parte gândul acela și merse vorbească cu Styles. Asta a fost prima mișcare greșită pe care a făcut-o în seara aceea.

”Styles. Aw, ai crescut mult prea repede, băiatule.” Cuvintele lui Jackson mersese direct către urechile lui Styles. Dar, Styles nu spuse și nu făcuse nimic, doar își spuse în minte: ”Doar așteaptă, așteaptă.” Când clopoțelul sună, boxerii începură să-și facă mișcările.

Respirațiile lui Styles erau profunde, continuând să-i blocheze mișcările lui Jackson cu mânușile sale roșii. El nu era speriat sau obosit, încerca doar să îl facă pe Jackson obosit. Tot meciul, Styles se prefăcea ca fiind cel slab, băiatul bun, dar el nu era un băiat bun. Avea ceva în minte. Cel care transpira și făcea toate mișcările era Jackson. Dacă era deștept, și-ar fi dat seama că Styles doar încerca să-l obosească.

În timp ce Jackson deveni din ce în ce mai obosit, la fel deveneau și pumnii săi din cauza loviturilor. Când își lăsă mâinile în jos, se dădu cu câțiva pași în spate ca să vadă dacă l-a obosit pe Styles. Exact în momentul acela, pumnii lui Styles veniră ca și zburând spre el. Mănușile sale negre se conectară cu maxilarul lui Jackson, apoi îi lovi stomacul. Nu s-a oprit. Continuă să-l lovească, și să-l lovească, din nou și din nou. Nu îi păsa dacă îl dureau mușchii, sau dacă pumnii îi obosiseră de la atâta lovit.

Doar când Jackson era pe cale să atingă frânghiile ringului, Styles îl lovi în umărul drept. Corpul lui Jackson era deja amorțit, în timp ce Styles continua să-l lovească în toate locurile posibile.

Când corpul lui Jackson era pe cale să se prăbușească la podea, Styles îl apucă de umeri cu mănușile sale negre, aducându-și mâinile aproape de gura lui Jackson. Ultimele cuvinte spuse de Styles, pe care Jackson le-a auzit înainte să leșine, erau: ”Când sunt bun, sunt foarte bun, dar când sunt rău, sunt ȘI MAI BUN.”

Exact atunci, clopoțelul sună, semnalizând că meciul era gata. Nimănui nu-i venea să creadă că un băiat de optsprezece ani reuși să bată un bărbat de douăzeci de ani. Dar, el câștigase, a dovedit lumii că el e în control. A făcut un exemplu din Jackson, exact cum plănuise de la început. Styles rânji când îl văzu pe Jackson pe podea, sângele căzându-i din nas și din gură.

Styles scană mulțimea cu ochii săi întunecați până când ochii săi se opriră pe o fată care purta un maieu și pantaloni scurți. Se uită la ea, scanându-i fiecare părticică din corp. Pentru el, fata arăta precum o curvă. Dar, de ce i-ar păsa lui? Acum doar o voia. Îi trase cu ochiul. Apoi, ea începu să se joace cu tivul maieului ei, arătându-i sutienul ei negru. El își linse buzele. Se uită la ușă, apoi înapoi la ea, dându-i de înțeles că se vor întâlni afară. Ea încuviință și într-o secundă, fata dispăru afară.

Lui Styles nu îi păsa, niciodată nu îi va păsa. Nimeni nu știa de ce era așa, sau de ce s-a schimbat. Nimeni nu știa adevăratul motiv, și nici nu voiau să-l afle. Antrenorii îl voiau doar pentru că, el primea mulți bani. Fetele îl voiau pentru că, futea tare și era arătos. Nimănui nu îi prea pasă, și nici lui nu îi pasă. Styles mergea pe holul mare, în timp ce asculta țipetele fanilor și pe crainic spunând:

”Doamnelor și domnilor, în seara asta la evenimentul acesta special avem un câștigător! Toată lumea, vă rog să vă aud țipând pentru, HARRY EDWARD STYLES.”

N/A: Cum vi s-a părut? :)