Baiatul de la magazin

Seth

Încă o frunză roșiatică s-a desprins din locul în care a crescut urmând să se alature suratelor ei ce acopereau întreaga alee formând un covor. Era toamnă, vântul bătea puternic în încercarea lui de a mai zmulge câteva frunze din stejarii ce înconjurau aleea din jur-împrejur. Totul părea mort, părea trist. Oamenii mergeau grăbiți pe stradă spre o destinație doar de ei știută. Toți păreau niște roboței setați să facă un anumit lucru. Numai Seth părea a fi diferit. El era fericit, căci se întoarse. Îi fusese dor de micul oraș și mai ales, îi fusese dor de ea. Nu o mai văzuse de mai bine de un an. A vrut să o uite, să uite de sentimentele ce i le purta, să uite de cât de mult l-a făcut să sufere în ziua în care ea i-a zis să o lase în pace, să nu o mai caute căci ea îl urăște. Și de ar fi știut ea cât de tare l-au rănit acele cuvinte, de ar fi știut ea cât de mult a suferit, dar nu a putut, nu a putut să o uite, o iubea mai tare cu fiecare zi care trecea chiar dacă era departe de ea. În acea zi își doarea atât de mult să nu se lase bătut, să nu plece, dar într-un final a acceptat, i-a respectat alegerea și i-a dat ce și-a dorit. A plecat. Știa că tot ce i-a spus Mary atunci, nu era ceea ce își dorise cu adevărat dar a lăsat-o să își dea singură seama de asta. Înca de când a plecat a plănuit ca aceasta să nu fie una definitivă și că avea să se întoarcă într-o zi, iar acea zi a sosit.

Seth știa foarte bine că nimeni nu ar fi putut să îi fie mai aproape decât el, să o sprijine mai mult decat el, de asta a și plecat, să îi arate că ea chiar are nevoie de el, să îi arate că oricât timp ar fi trecut, ea, cât nici el, nu aveau să se uite. Știa că are nevoie de el, chiar dacă nu i-a spus asta niciodată. Iar acum era aici, și nu degeaba a ales să vină pe timp de toamnă. Acesta era anotimplul lor, a cunoscut-o într-o zi de toamnă, atunci o va revedea tot într-o astfel de zi.

Ținea minte perfect acea zi de toamnă când o întalnise pentru prima dată pe Mary. Afară era frig, soarele nu mai făcea față printre norii cenușii ce împânzeau cerul. El era la magazin, voia să cumpere câteva alimente pentru vecina lui care era bolnavă la pat. În graba lui de a ieși din magazin, s-a lovit de cineva. Când ochii lui au întalnit ochii mari și ciocolatii ai fetei, încremeni. Era așa frumoasă, privirea ei îl fașcină, acea sclipire din ochii ei îl facea să își dorească să o privească mereu. Era diferită de restul fetelor pe care le cunoștea, ele erau false. Ea, ea părea a fi o fată simplă, poate că în ochii lumii era banală și invizibilă dar în ochii lui, ea era perfectă. Pentru el, Mary era singura care putea să aducă strălucire oriunde apărea prin simplitatea ei.

- Oh, iartă-mă! N-am vrut! Mă grăbeam, lasă-mă să te ajut.

- Umm...nu-i nimic, nu-ți face griji! Se mai întamplă. A răspuns fata, amuzată fiind de situație.

Poate dacă ar fi fost vreuna din fetele pe care le știa el, nu i s-ar fi părut deloc amuzant, ba din contră, i-ar fi făcut o morală de nu ar fi uitat-o niciodată, poate chiar s-ar fi ales și cu câteva înjurături.

- Sigur ești bine?

- Da! N-am pățit nimic. Sunt bine, mulțumesc!

- Ah, bine atunci!

- Păi, poate ne mai vedem.

- Da, poate.

Un zambet micuț îi aparu pe buze, părea atât de derutată și pierdută în acea zi, era adorabilă.

De atunci n-a mai putut să își ia gândul de la ea. În fiecare zi ar fi vrut să o țina în brațe și să nu îi mai dea drumul, să se joace în părul ei și să îi simtă respirația caldă pe pieptul lui, să fie doar el și ea stând îmbrățișați vorbind despre orice nimic, tachinându-se unul pe celălalt. Avea așa multă nevoie de ea.

- Uită-te pe unde mergi!

Impactul brutal cu un trecător îi întrerupse șirul gândurilor. Nici nu își dăduse seama că era atât de profund afundat în aminitrile cu frumoasa lui Mary.

De ar fi știut ea ce o așteaptă. Oare ea se gândise măcar o dată la el de când plecase? Oare iși mai amintea de prima zi în care s-au întâlnit? Oare mai își amintea ea că în fiecare dimineață se întâlneau la accelași magazin? Își mai amintea de baiatul de la magazin, așa cum îl poreclise, înainte să îi afle numele? Mai își aducea aminte de diminețile în care veneau unul pentru celălalt la magazin, nu ca să cumpere ceva, ci doar ca să piardă timpul în acel magazin numai să vorbească? Mai știa ea ce placere îi făcea să vorbească cu el? Mai ținea minte că magazinul devenise locul lor?

Toate astea avea să le afle curând și ardea de nerăbdare trebuia să o revadă, avea mare nevoie să o revadă.

NOTA AUTOAREI:

Seth→băiatul din poză