Mina simţi în somn spasmele bărbatului. Ceva nu era în regulă dar se gândi să nu deschidă ochii. Mai bine ma prefac că nu-i nimic, aşa nu se va simţi stingherit, îşi spuse.
Ren deschise ochii speriat, în întuneric… Pentru o clipă rămase neclintit uitându-se la tavan. Problemele începuseră din nou în fiecare noapte, dar acum totul depăşise limita admisiblului. Se afla în reşedinţa unui aristocrat, la un bal ciudat. Unii oameni purtau măşti, alţii nu şi toată lumea aştepta cu interes următorul dans.
Ce tâmpenie, îşi spuse, visele femeilor chiar nu trec dincolo de clişeele binecunoscute. .. Era singur, undeva într-un colţ, lângă o draperie prăfuită, şi nu cunoştea pe nimeni. Nervos, îşi căută în buzunar tabachiera dar nu o găsi. La naiba…scrâşni printre dinţi.
Uitându-se mai bine, lucrurile erau chiar îngrozitoare… Femeile purtau rochii elegante şi lungi, cu crinolină şi corsete teribil de strâmte, într-un mod cât se poate de natural. Speriat, îşi aruncă ochii pe propriile haine, îngrozindu-se. Purta un pantalon trei sferturi bufant şi şosete lungi, albe. Volanele unei cămăşi albe impecabile erau strânse de o vestă neagră de catifea. Părul lung era prins la spate într-o coadă cu o fundă de catifea neagră. În picioare tronau pantofii, şi ei negri ascuţiţi cu funde. Tensiunea îi crescu vertiginos şi într-un sfârşit îşi dădu seama… era la un bal, naiba ştie unde, în secolul al XVIII-lea.
Cine ar putea să-mi facă asta şi de ce? gândi el. Nervos, deschise uşa unei terase şi ieşi afară. Mirosul de trandafiri îl izbi atât de tare incât îl cuprinse greaţa. Ce câcat sinistru…, ce gusturi groaznice… Sprijinindu-se de balcon, se forţă să se gândească la altceva pentru a-şi alunga din minte mirosul greţos. O voce îi opri, însă, meditaţia.
- Stimate domn, veţi fi de acord să-mi acordaţi următorul dans ?
Întorcându-se, Ren văzu cui îi aparţinea vocea. O femeie îl privea zâmbind, întinzându-i un carnet îmbrăcat în piele. Era putin mai scundă de înălţime decât el dar pieptănătura o făcea să pară la fel de înaltă. Purta o rochie albastră cu multe dantele iar corsetul negru strângea un piept generos. Femeia purta o mască argintie alungită, care strălucea în lumina pală a nopţii.
Orice, numai să scap de mirosul ăsta oribil înainte să vomit, gândi Ren.
Fără a răspunde, luă carnetul şi semnă grăbit. În secunda următoare deschise ochii.
Se dădu jos încet din pat, tremurând. Din nas i se prelingea un firicel de sânge. Coborî grăbit scările până în salon şi aprinse buimac lumina. Se apropie rapid de masa de lucru din colţ şi începu să dea la o parte eprubetele şi mojarele. Într-un sfarşit găsi cutia rotundă, transparentă, plină cu mici pastile roşii… Înghiţi două fără a bea apă, apoi se prăbuşi pe canapea.
Asta era, nu trebuia să semnez nenorocitul de carnet de bal îşi spuse, învins. De unde naiba era să ştiu… nici nu ştiu cum aş fi putut să-mi dau seama… totul era atât de idiot, încât nu mai puteam gândi limpede ! La naiba !!!
Ceasul arăta ora 5 :45 când Ren se gândi să se scoale de pe canapea. Obosit, îşi căută tremurând orarul. Îl găsi în spatele unor eprubete umplute pe jumătate cu un lichid albastru dens.
O singură oră de literatură universală, de la 7 dimineaţa. Ar trebui să fiu plătit ca un prinţ pentru mizeria asta… Plictisit, mai scăpă o înjurătură, după care deschise frigiderul.
În acest timp Mina coborî scările, căscând somnoroasă.
-Nu-mi spune, lapte ca de obicei, nu-i aşa ?
Mina nu răspunse, dar ochii ei verzi enormi îşi dădeau acordul.
Ren luă un bol alb, turnă laptele şi îl puse într-un colţ. Mina îşi udă mustăţile, după care sorbi cu poftă…
