Când ceasul electronic arăta ora 6:00, alarma porni. Sunetul metalic era asurzitor şi rezona până în stradă. Cu toate acestea, nimeni nu îl opri. Monstul trebuia distrus, iar nimeni şi nimic nu aveau să împiedice asta, nici măcar un nenoricit de ceas deşteptător care ar fi trezit jumătate de cartier. O arătare ciudată în formă de crab se învârtea în cerc într-o grotă minusculă. Multitudinea de picioare făcea ca monstrul să se deplaseze cu o viteză mult mai mare decât s-ar fi aşteptat oricine. În locul braţelor avea două coase imense pe care le balansa, retezând totul în cale, ca şi când ar fi fost legat la ochi.
Katsuo era hipnotizat. Uşile începură să se trântească cu zgomot deasupra lui. Cineva cobora pe scara interioară într-o viteză uluitoare, făcând plafonul să tremure, în timp ce alarma urla ca o sirenă de incendiu.
Uşa se trânti de perete cu un zgomot înfundat şi în prag apăru o adolescentă blondă şi extrem de slabă, îmbrăcată într-o pijama roz cu ursuleţi. Ochii mici şi verzi proaspăt deschişi se măriră instantaneu. Răutatea năvăli într-o clipă, urmată de o bucurie inexplicabilă. Fata se întoarse pe călcâie şi trase adânc aerul în piept, ca şi când avea să plonjeze în mare.
- MAAAAAAAAAAAAAMAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!! răcni fata, astupând complet sunetul alarmei, IAR A FĂCUT-O !!!! N-A DORMIT TOATĂ NOAPTEA !!! A STAT LA CALCULATOOOOR !!!!!
Adrian ştia acum că nu mai are timp. Femeia ar fi trebuit să urce scările dintr-o clipă într-alta iar atunci, oficial, zilele bune îi erau numărate. Lupii muriseră cu toţii pe ecran, şarpele veninos îşi dădea şi el duhul. Bula albastră era complet goală iar cea roşie mai păstra o linie abia vizibilă înainte ca personajul să se facă nevăzut într-un portal albastru fluorescent. Băiatul se rezemă epuizat de spătarul scaunului cu rotile, scoţându-şi ochelarii şi frecându-se la ochi. Îşi trecu mâna prin părul ciufulit şi tresări dintr-o dată, ca şi când ar fi fost curentat. Alarma suna în continuare, şi pentru prima dată în ultimele 10 minute, sunetul ei ascuţit reuşi să-i străpungă creierul. Speriat, se grăbi spre noptieră dar ajunse mult prea târziu. Acum camera era cufundată într-o linişte bizară, chiar dacă în urechile fiecăruia ţiuitul nu se oprise. O femeie la fel de înaltă ca adolescenta blondă îl privea cu furie. Purta o pereche de blugi albaştri mulaţi şi o bluză neagră iar părul lung şi negru îl purta lăsat pe spate. Avea în jur de 35 de ani, dar părea mai tânără.
-Aşa ceva NU SE MAI POATE !!!! Una este să pierzi nopţile, acum, în ultimul an de liceu, ŞI CU TOTUL ALTA ESTE SĂ NU AUZI ALARMA !!!!
Vocea femeii, cumplit de ascuţită, făcea ca alarma să pară un cântec de leagăn acum. Clara se năpusti asupra calculatorului şi smulse cu o putere supraomenească toate cablurile de legătură. Unitatea centrală se izbi de podea, lepădând câteva piuliţe.
-Ai întrecut ORICE LIMITĂ !!! Nici să nu-ţi treacă prin cap să împrumuţi cablurile de la cineva, ALTFEL ÎL DISTRUG CU TOTUL !!!!
Cu părul vâlvoi, roşie de furie şi ţinând în mână cablurile smulse din care încă atârnau şuruburile, femeia părăsi camera.
Ceasul arăta ora 6 :15 când Adrian părăsi camera. În bucătărie, rezemată de masă, sora lui îl privea surâzând. Băiatul călcă cu sete piciorul delicat al fetei, acoperit de papuc. Talpa bocancului străpunse papucul, zgâriind pielea până la sânge, ceea ce generă o altă repriză de urlete.
-CIUMO !!!! mai apucă să strige înainte de a înşfăca o carte de pe fotoliu şi de a părăsi casa.
Când deschise uşa clasei într-un final apoteotic liniştea îl izbi din nou. Bărbatul de la catedră, înalt şi îmbrăcat impecabil, cu părul lung prins la spate îl săgetă cu privirea.
-Idiotul, de Dostoievski, se auzi vocea unei fete din prima bancă.
Ruşinat, Adrian ocupă un loc în ultimele bănci, uitând să-şi ceară scuze…
dati-i bice cu comentariile si mai ales cu asteptarile pe care le aveti de la proza asta! :D
