Infern in lipsa ta

2

 Odată ajuns la destinaţie, opresc maşina şi trag adânc aer în piept. Mă dau jos din maşină şi intru în casă ca şi cum ar fi a mea.

 -Măi să fie! Nu credeam că îţi vei mai face apariţia.

 Se face auzit de undeva din spate, prietenul meu. Mă întorc spre el pentru a-i vedea expresia ironică. Enervantă fiinţă...

 -Lasă prostiile omule şi spune-mi pentru ce m-ai chemat.

 Rostesc plictisit luând loc pe canapeaua din sufragerie. Presimt că va fi o discuţie lungă...

 -Issabella Bennet, 16 ani. Locuieşte în centrul oraşului, reşedinţa Bennet. Şeful a oferit o sumă imensă.

 -Şi ce naiba vrea de la mine? Am spus că nu mă mai ocup de mizeriile lui!

 Izbesc cu pumnul în masă furios, apoi mă ridic furtunos şi dau să plec. Norocul însă, nu ţine cu mine, căci nu apuc să fac decât câţiva paşi.

 -Am acceptat, nu poţi da înapoi. Adică gândeşte-te, tipa are 16 ani. Te distrezi puţin, îţi faci treaba şi gata. Ce mare lucru?

 Inima mi se strânge dureros. Nu mai pot să respir. Mă întorc încet spre el, împleticindu-mă pe picioare. Mă uit la el scârbit, când a ajuns în halul ăsta?

 -Ce ai spus? Mai repetă o dată!

 Plin de nervi şi cu nişte draci veniţi parcă din străfundurile iadului mă reped la el şi îl iau cu ură de tricou ţintuindu-l la perete. Îl privesc cu furie aşteptând să răspundă.

 -Să faci ceea ce trebuie, imbecilule! Asta am spus!

 Se smuceşte din mâinile mele şi se îndreaptă spre bucătărie unde îşi toarnă whisky într-un pahar. Se întoarce "elegant" spre mine şi, bătând dintr-un picior, rosteşte:

 -Deci... Mergi sau îl sun...

 -Merg!
 
 Într-o secundă sunt deja urcat în maşină, pornind motorul. Nu am de gând să las o biată copilă la mâna nenorocitului de Cedric.

*****

 Opresc maşina în apropierea casei ei şi mă dau jos cu tragere de inimă. Nici bine nu închid portiera că aud zgomot în spatele unei case. Mă îndrept grăbit într-acolo, numai ca să zăresc, în întuneric, un tip ce stătea jos şi se mişca ciudat, probabil fumat.

 Dau să plec când aud nişte suspine din direcţia aceea şi îmi dau seama ce se întâmplă cu adevărat. Din doi paşi ajung în dreptul lui. Îl trag, izbindu-l cu putere de pământ şi încep să îl lovesc furtunos cu pumnii. Se zbate într-una şi urlă de durere dar nici că îmi pasă, nu mă opresc nici când văd că scuipă sânge. Defapt, îmi face plăcere. Scot un cuţit şi îl apropii încet de faţa lui, vrând să îl tai, până când simt o atingere uşoară pe umăr urmată de o şoaptă.

 -Te...rog...opreşte-te...

 Dau din cap de câteva ori şi realizez că iar nu mi-am putut controla furia. Mă ridic încet şi când observ micuţa făptură din faţa mea, rămân şocat. Este mică, are undeva la 15-16 ani, plină de vânătăi, cu ochii roşii de plâns şi hainele rupte.

 Dintr-o mişcare îmi dau jos geaca, urmând să o aşez cu grijă pe umerii firavi ai copilei.

 -Cum te numeşti?

 O întreb calm, sperând că nu am speriat-o eu şi mai tare.

 -Issabella Bennet...

 Reuşeşte micuţa să şoptească, moment în care rămân stană de piatră. Ea este fata pentru care şefu' a oferit o sumă imensă. Dar, la naiba, e doar un copil. Ce treabă are cu ea?

 -Uite cum facem, Issa. Vi cu mine şi îmi spui unde să te las, ok?

 -Stau chiar alături... crezi că ai putea să stai puţin cu mine până când vine sora mea? Mi-e frică...

 Rosteşte cu ochii plini de lacrimi. O strâng la piept şi îi spun:
 -Nu te teme, te voi apăra eu!

*****

 O privesc cum doarme ca un îngeraş. După ce am intrat în casă, a rămas în sufragerie pe canapea, pe motiv că vrea să o aştepte pe sora ei însă, în câteva minute a adormit.
 
 O învelesc cu o pătură când, deodată se aude uşa apoi sunetul paşilor ce se îndreaptă încet spre noi. Păşesc precaut înspre uşă şi, când dă să intre în sufragerie îmi formez deja pumnul şi îl îndrept cu forţă spre faţa persoanei respective, oprindu-mă la milimetru când îmi dau seama că este o femeie ce mă priveşte speriată.

 -CINE EŞTI ŞI...

 Începe să ţipe dar o întorc cu spatele spre mine şi îi pun mâna la gură.

 -Nu ştiu cine eşti femeie dar, vorbeşte mai încet. Doarme Issa... şi aşa a trecut prin atâtea, nu o mai speria şi tu.

 La auzul numelui micuţei, mă prinde de mână şi răsucindu-se, mă obligă să mă întorc cu spatele la ea. Se apropie de urechea mea şi îmi şopteşte cu furie:

 -Te mai întreb o dată... Cine naiba eşti şi ce legătură are Issabella cu tine?

 Îmi răsucesc încheietura, prinzând-o astfel de mână şi trăgând-o în faţa mea.

 -Adam Lautner, nu am nicio legătură cu pitica dar, dacă nu eşti tu sora ei pe care o tot aştepta, te voi ruga să pleci.

 -Bineînţeles că sunt sora...

 -Dovedeşte-mi!

 Îi spun nepăsător. Dacă mă minte va plătii cu vârf şi îndesat. Îşi scoate însă buletinul şi mi-l înmânează.

 Katherine Bennet.

 -Deci? Ce mai spui acum?

 Rosteşte cu aroganţă, apoi se întoarce pe călcâie şi se îndreaptă spre sora ei. Dau să plec însă sunt oprit de vocea ei.

 -Ăm, Adam! Vino, te rog, puţin...

 Mă întorc şi pornesc înspre ea.

 -Ce este?

 O întreb când văd că se uită fix la Issa.

 -Ce s-a întâmplat cu ea?

 -Ia un loc, te rog. Îţi povestesc imediat.